Dreptul la libera exprimare

1.Introducere.

Dezvoltarea democratică a unei societăți presupune existența unui pluralism politic, deci și pluralismul ideilor și concepțiilor despre lume și viață, despre organizarea socială, despre raporturile dintre membrii societății. Cetățenii protejează democrația prin a-și exprima protestul împotriva oricărei violări a drepturilor omului, iar dreptul la libera exprimare este, fără îndoială, cel mai prețios dar al democrației.

Evoluția democrației nu este nimic altceva decât o istorie a expansiunii dreptului la libera exprimare de la un grup de cetățeni privilegiați la dreptul universal al fiecărui cetățean garantat de regimurile democrate ale lumii. Nu ar trebui să fie uitat faptul că sclavii nu aveau nici un privilegiu și nici o libertate de exprimare până în secolul al IX-lea și că femeile au obținut privilegii și drepturi democrate în secolul XX, în multe țări democrate, incluzând Marea Britanie.

Un sistem social drept și just este inimaginabil fără garanția libertății de opinie a tuturor membrilor societății. Libertatea de exprimare este astfel cuprinsă în constituțiile tuturor națiilor civilizate și democrate ale lumii, reprezentând un drept fundamental al omului, de a-și exprima public gândurile, opiniile, credințele religioase și creațiile spirituale de orice fel.

2. Documente care reglementeaza libertatea de exprimare.

Primul din documentele internaționale în care libertatea de exprimare apare inclusă în preambul, cu titlul de „cea mai înaltă aspirație a oamenilor” este Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. Dreptul la libera exprimare devine astfel o condiție prealabilă pentru exercitarea altor drepturi și libertăți fundamentale, precum liberatatea conștiinței, libertatea informației, libertatea presei.

Articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului proclamă că „orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării. Acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”. Acesta se referă la faptul că persoanele, atât fizice, cât și juridice au liberatatea de a transmite informații ce țin de propria persoană sau de convingerile lor, fie ele politice, religioase, sociale sau culturale, fără a ține seama de granițele teritoriale.

Un alt document internațional care prevede libertatea de exprimare este Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Într-o manieră asemănătoare Declarației Universale a Drepturilor Omului, acest document prevede în art. 19 alin. 2 faptul că „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de a primi și răspândi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistic, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.” De aici rezultă că oamenii își pot manifesta public gândurile, opiniile, credințele în mod deliberat sub orice formă și prin orice mijloc de comunicare în masă.

Alin. (3), stabilește că exercițiul libertății de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități speciale și că poate fi supus anumitor restricții stabilite prin lege, fiind necesare „respectului drepturilor sau reputației altora și apărării siguranței naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice”.