Protecția Copilului în Legislația Română și Internațională

INTRODUCERE

Nivelul de perfecţionare la care a ajuns în prezent protecţia fiinţei umane - atât pe plan mondial, cât şi în Europa, este, fără îndoială, rezultatul parcurgerii mai multor etape, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Astfel, încă din timpurile străvechi şi parcurgând întreaga istorie a gândirii sociale, a apărut convingerea că oamenilor li se cuvin anumite

Cercetările efectuate cu privire la modul de organizare familială a societăţilor tribale au pus în evidenţă faptul că, în cadrul lor, rolurile sociale acordate indivizilor, în timpul fiecărei etape a dezvoltării lor, au un caracter mult mai precis faţă de societatea contemporană, oferind indicaţii exacte şi totodată utile asupra conduitelor ce trebuie adoptate în diferite perioade de vârstă . În aceste societăţi nu se putea distinge o atitudine comună faţă de copilărie. Aşadar, în anumite societăţi, până la perioada pubertăţii, copiii nu sunt consideraţi membrii cu drepturi depline ai comunităţii. În altele, ei sunt apreciaţi ca fiind neutri din punct de vedere al sexului, atât băieţii cât şi fetele bucurându-se de un tratament egal în raport cu adulţii. Întruparea spiritului celor care au murit şi care au revenit, în acest mod, în cadrul comunităţii.

În funcţie de modelele culturale ale comunităţii, chiar noţiunile de tată, mamă, frate sau soră au diverse semnificaţii, care urmăresc raporturile de dominare sau subordonare existente în cadrul societăţii respective . În cursul diferitelor perioade ale istoriei, marea variabilitate a modelelor culturale şi a particularităţilor comunitare a impus dezvoltarea unor atitudini diferenţiate, adeseori contradictorii între ele, faţă de copilărie. În majoritatea societăţilor arhaice, la fel ca şi tinereţea, copilăria nu era altceva decât o etapă a unei “tranziţii” fundamentale către statusul şi poziţia socială a adultului. Spre deosebire de societăţile contemporane, în care copilăria este idolatrizată şi protejată, cea mai mare parte dintre societăţile arhaice apreciau această perioada de vârstă ca o stare de “ignoranţă” şi de “pedeapsă”, în esenţa ei, prin, subordonarea necondiţionată faţă de autoritatea adultului. Pentru alte asemenea societăţi, copilăria era privită ca o “binefacere” pentru individ şi ca o resursă de “regenerare” pentru întreaga comunitate.

Istoria socială a copilăriei a înregistrat acest întreg ansamblu de atitudini contradictorii, oferindu-ne o imagine a copilăriei care diferă mult de reprezentarea pe care o are societatea contemporană despre această perioadă de vârstă.În unele societăţi antice, copiii se bucurau de o atenţie specială, avându-se în vedere că reprezentau un potenţial uman important. Ei erau participanţi activi la viaţa familială şi erau consideraţi o parte integrantă a dezvoltării comunităţii. În Egiptul Antic sau în vechiul Babilon, de exemplu, scopul principal al unui legat testamentar consta în asigurarea unei creşteri adecvate a copiilor. Codul lui Hammurabi, care a schiţat primele noţiuni de proprietate comunitară, avea în vedere o serie de reglementări cu privire la soarta copiilor după decesul susţinătorului lor legal sau după divorţul părinţilor. În acest sens, jumătate din bunurile dobândite în cursul căsătoriei erau destinate creşterii copilului. În alte societăţi antice, confruntate cu pericolul suprapopulării, copiii reprezentau o povară pentru familie, fiind ucişi sau vânduţi ca sclavi .În Evul Mediu, până în preajma anului 1600, noţiunea de copilărie era practic necunoscută , copiii fiind consideraţi doar „simplii adulţi”.O serie de lucrări artistice (picturi, gravuri etc.) rămase din EvuI Mediu prezintă copiii ca fiind nediferenţiaţi faţă de adulţi, amestecându-se cu aceştia, fiind îmbrăcaţi asemenea lor şi participând Ia acelaşi tip de activităţi.

În nici-una dintre aceste lucrări nu este reprezentată lumea copilăriei şi nici obiectele care o definesc: păpuşi, cărţi de poveşti, lucruri specifice jocului. În absenţa statusului distinct de copil, copiii erau trataţi, cel mai adesea, în mod inuman, fiind abandonaţi de părinţi în mănăstiri sau aziluri . Acelaşi tratament nediferenţiat faţă de cel al adulţilor l-au primit copiii şi în perioada primelor industrii manufacturiere şi în epoca de început a industrialismului modern. Ei erau utilizaţi între 12-15 ore pe zi, la tot felul de activităţi, muncind din greu ca să-şi poată câştiga existenţa .