Dreptul magistraților

Introducere

Cuvântul magistrat derivă din latinescul "magister" care înseamnă "conducător, învățător, maestru" și care, în Roma Antică era definit că fiind „cetățeanul ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere" , dar în același timp, noțiunea de magistrat includea și calitatea de membru al corpului judiciar.

În Roma Antică desemna orice conducător ales pentru a exercită o funcția legislativă, executivă sau judecătorească. Sensul modern al cuvântului provine din limba franceză, unde prin "magistristrați desemnează "membrii puterii judiciare", adică judecătorii- magistrați de scaun și procurorii - magistrații de parchet. Nu este inclus în aceeași categorie și cuvântul „magistrate" din limba engleză unde, conform tradiției dreptului anglo-saxon, se face distincție între magistrates (magistrați) și judges (judecători): primii sunt aleși de comunitate pe o perioadă determinată să facă justiție în cauzele de cea mai mică importantă, pe când ceilalți sunt numiți și sunt permanenți.

Termenul de magistrat este întâlnit și în cuprinsul Tratatului încheiat la Conferința de pace de la Paris din anul 1858, care prevedea că „Funcționarea judecătorească este încredințatămagistraților, numiți de Hospodar" . Hospodarul era un titlu pe care-l purtau odinioară Domnii români supuși Porti . Legea din 12 ianuarie 1861, preluând ideile din prevederile Convenției de la Paris din 719 august 1858, stabilea că Înalta Curte avea atribuții ca Înalta Curte de Casație, și că înalta Curte de Justiție, judecând pe miniștri, pe înalții demnitari și pe membrii săi, fiind și instanță disciplinară pentru magistrați.

Noțiunea de magistrat a fost adoptată pentru prima dată în prima lege de organizare judecătorească, Legea de organizare judecătorească din 17 martie 1865 care, alături de noțiunile de funcționar judecătoresc", „judecător”, „membru" și „procuror" a folosit-o și pe cea de magistrat.

Următoarele acte normative apărute în timp care au reglementat organizarea judecatorească au renunțat la folosirea termenului de magistrat urmând ca în anul 1992, prin Legea nr. 92 să fie reluată folosirea termenului de magistrat, alături de sintagma "corpul magistraților".

Prima referire la "magistrați" o găsim în art. 40 din Constituție din care înțelegem că judecătorii Curții Constituționale a României nu sunt incluși în corpul magistraților și, de altfel, nici art. 142-144 Constituție care le reglementează statutul (sunt judecători, au mandate de 9 ani, sunt numiți câte trei de Senat, Camera Deputaților și Președinte, sunt independendenți și inamovibili pe durata mandatului) și nici legislația infraconstituțională nu le atribuie calitatea de magistral și nu îi supune autorității disciplinare a CSM.

Art. 52 alin. 3 din Constituție prevede că "magistrații sunt implicați în administrarea justiei.