Dreptul și Valorile Sociale

1. Drept şi valoare. Norma juridică, faptul juridic, ra¬portul juridic şi valoarea

Introducerea noţiunii de valoare în centrul teoriei juridice, sus¬ţine M. Virally, nu reprezintă o operă inutilă, nici orientare spre idealism, nici lansare în speculaţii de ordin filozofic sau moral. Dim¬potrivă, înseamnă a aprecia cu exatitate maniera în care dreptul apă¬ră interesele individuale şi colective. Un alt savant, L.C.TanueL con¬stată că dreptul nu este un ambalaj exterior pentru deciziile auto¬rităţii, ci un limbaj cu efecte de structură, un rezultat al competiţiei între interese şi valori, Prin valoare înţelegem însuşirea sau calitatea unor lucruri, fapte, idei, obiecte, fenomene de a corespunde unor năzuinţe, unorideajuri de viaţă socială, generate de interesele spi¬rituale de convieţuire socială. De aceea, conceperea complexă a dreptului trebuie să includă dimensiunea axiologică, dreptul fiind produsul faptelor sociale şi al voinţei omului, un fenomen material şi un ansamblu de valori mo¬rale şi de ordine normativă, un ansamblu de acte de voinţă şi de acte de autoritate, de libertate şi constrîngere. După cum remarcă pe bună dreptate Fr. Rigauh, dreptul este în indisolubilă legătură cu valorile supreme ale societăţii. De aceea, pe parcursul manualului în cauză, noi tratăm şi cunoaştem dreptul în complex, în baza unei teorii tridimensionale propusă de Rehbinder-, dreptul ca ştiinţa a valorilor , ştiinţă a normelor, ştiinţă a realităţii.

Normele, ca reguli ce orientează comportamentele umane, sînt o prezenţă definitorie a vieţii sociale şi individuale, fiind impuse de cerinţe obiective, de nevoia de sens, scop şi eficienţă a acţiunilor Norma oferă o directivă, indică o limită, conciliază, oferă cri¬terii, sugerează un scenariu de urmat, cristalizează o experienţă socială. În lumea variată şi complexă a normelor, în care putem distinge norme obişnuielnice, morale, tehnice, deontologice, religioase, este¬tice, de convieţuire socială, protocolare etc, normele juridice institute un specific aparte. Norma juridică, în unitatea trăsăturilor sale definitorii ca: violabilitatea, generalitatea şi impersonalitatea, tipicitatea, imperativitatea, vizează un raport intersubiectiv, se află în relaţii complexe cu valoarea.

Însuşi procesul de constituire a normei juridice implică o dimensiune valorică inerentă, deoarece acesta se raportează ia plenul posibilităţii şi al virtualităţii, reţinîndu-se selectiv ceva din sfera posi¬bilităţii, voinţa raportîndu-se la ceea ce nu este încă, la un ideal spre care trebuie să tindă o realitate. Astfel, selecţia împrejurărilor evocate de ipoteza normei juridice ; are un temei valoric, nefiind o simplă prezentare ale unor elemente factuale, dispoziţia se dă în numele unor valori, care o legitimează, iar sancţiunea este şi ea indisolubil legată de raţiuni axiologice.

Normele juridice mai pot fi concepute ca modele abstracte şi generale de intervenţie în relaţiile interindividuale si de grup, astfel încît să se obţină coordonarea conduitelor individuale cu aspiraţiile valorice obiective estimate şi totodată să fie satisfăcute şi interesele materiale şi spirituale ale marii majorilăţi a indivizilor din comu¬nitate.

În cadrul operei de legiferare sînt analizate chiar valorile care au fundamentat construcţia normelor anterioare şi necesitatea schim¬bării lor. Dacă sînt propuse noi criterii valorice sau o nouă expe¬rienţă socială impune o nouă perspectivă axiologică, atunci sistemul normelor juridice cunoaşte transformări care să întruchipeze din punct de vedere juridic schimbările produse.

Tratată la nivelul conştiinţei individuale, opţiunea axiologică se exteriorizează prin conduita juridică a subiectului care valorizează -destinatar al normelor juridice.

Responsabilitatea juridică este implicit o responsabilitate pentru aprecierea faptelor, pentru decizii axiologice motivate, reprezentînd mobilul acţiunii individuale producătoare de efecte juridice. Recu-noaşterea valorii juridice conţinută de o normă de drept şi realizarea prescripţiilor acesteia întăreşte autoritatea normei de drept, confir-mînd concordanţa voinţei legiuitorului şi individului care respectă norma juridică în cadrul aceleiaşi atitudini valorice. Normele juri¬dice reprezintă în acest caz „o modalitate specifică de transmisie şi conservare a valorilor".

După cum s-a constatat, credem că în mod argumentat, „s-ar putea susţine că ideea de valoare nu se aplică celor care nesocotesc legea, căci aceştia nesocotesc chiar valorile. O viziune axiologică asupra dreptului nu face însă diferenţieri de acest gen. Individul care săvîrşeşte un act ilegal acţionează desigur cu dispreţul valorii cuprin¬se în regula de drept, dar non-valoarea nu este egală cu non-existenţa din natură, ci este un termen faţă de care se raportează valoarea ca atare^ astfel încît în momentul în care individul alege ilegalitatea, prin aceasta el dă curs unui model impropriu de a ierarhiza valoric alegerile sale şi nimic mai mult". În acest context, „Rolul judecăto rului nu constă în a da curs unor mecanisme rigide de juxtapunere a normelor la fapte, ci de a valorifica particularităţile speţei, astfel în¬ cît decizia pe care o pronunţă, în raport cu aceste particularităţi şi cu ideca de dreptate care-1 orientează, să fie recunoscută ca deţinătoare de adevăr juridic".

Între normele juridice şi faptele sociale există relaţii complexe. Dreptul se naşte, cel puţin în parte, din fapte şi totodată se aplică acestora. Se instituie, în mod constant, un du-te-vino între drept şi fapte,, acestea avînd vocaţia de a fi reglementate prin drept şi dreptul fiind destinat, prin definiţie, să reglementeze faptele.