Falsificarea cărților de credit

Introducere

Falsificarea cărților de credit constituie o amenințare majoră la adresa sistemului monetar, financiar-bancar, care afectează încrederea publică în mijloacele de plată electronice și în sistemul bancar și în cele din urmă în economia reală. În aceeași măsură, infracțiunile din această sferă produc prejudicii materiale însemnate asupra patrimoniului titularilor instrumentelor de plată, care devin astfel victime atât ale infractorilor, uneori chiar și al propriei lor neglijențe.

În timp ce falsificarea de monedă intră în categoria generală a infracțiunilor (fraudelor) economico-financiare, falsificarea cardurilor și a instrumentelor de plată fără numerar (electronice), deși în sens larg intră tot în categoria aceluiași gen de fraudă (economico-financiară), faptul că necesită un înalt grad de specializare și utilizare a noilor tehnologii, determină abordarea inclusiv din perspectiva criminalității informatice.

Infracțiunile ce intră în sfera de falsificare a cărților de credit au drept consecințe principale pierderea încrederii în tranzacțiile efectuate cu cardurile de credit, în securitatea sistemelor informatice și conduc la pierderi financiare substanțiale în dauna persoanelor vătămate.

În ultima perioadă de timp, activitățile infracționale au devenit tot mai sofisticate și internaționalizate, cu o mare implicare a crimei organizate. Falsificarea cardurilor nu este o noutate în spațiul public, însă gestionarea sa este într-o continuă dinamică și luptă dusă împotriva metodelor inovatoare ale rețelelor de falsificatori și fraudatori, denumiți uneori ”mecanici” și ”trăgători” este o luptă continuă a organelor judiciare.

1. Considerații generale

Criminalitatea informatică este fenomenul caracterizat prin cele mai dinamice evoluții, având de partea sa printre cele mai invizibile modalități de operare, printre cei mai inteligenți autori, dintre cele mai sofisticate echipamente electronice, fiind astfel un fenomen dificil de controlat, atât pe baza atuurilor expuse, dar și pe fondul unor lipsuri de ordin legislativ, care să guverneze mediul Internet, unde se dezvoltă și se derulează cel mai frecvent și cu cele mai spectaculoase rezultate.

Același fenomen poate deveni o amenințare la securitatea națională, în funcție de amploare, de țintele vizate de autori și de efectele produse, totul pornind de la un computer performant, o conexiune la Internet și dorința unor câștiguri mari, prin orice metode și mijloace. Disocierea de mediul Internet ar reprezenta ignorarea unor piste sau indicii de investigare a fenomenului.

În primul rând, pentru că fenomenul însuși se bazează pe practici ce implică discreția absolută, practica autorilor dezvăluind eforturi dintre cele mai complexe, nu numai pentru “invizibilitatea” modalităților de operare, dar și în scopul ștergerii celor mai palide umbre a “trecerii” lor pasagere.

În al doilea rând, ceea ce face un hacker/cracker, de exemplu, înseamnă o muncă de cercetare, ale cărei “rezultate” sunt resimțite post factum. Din nefericire, se ajunge la cunoștința unor astfel de activități după ce au produs efecte, iar modalitățile de a le surprinde, accidental - în condițiile controlului unor noduri de sisteme informatice - sau dacă cineva a reușit să semnaleze derularea acestora, în momentul resimțirii în timp real a pagubelor produse, sunt minime.

În al treilea rând, pentru că fenomele de criminalitate informatică, precum și cele conexe sunt atât de complexe și atât de variate încât cele mai multe ajung la cunoștința “publicului” abia în momentul când au fost depășite de altele, mult mai inventive și mai “productive”, iar lista poate continua la nesfârșit.

Prin urmare, se pot aprecia ca mai puțin eficiente eforturile de a împiedica derularea acestor fenomene exclusiv în baza cunoașterii/aprofundării metodelor și mijloacelor utilizate de autori, fiind permanent completate cu altele, mai complexe, mai variate, mai “invizibile”, mai eficiente. În schimb, pare mai accesibilă specularea vulnerabilităților generate de necesitățile celor care inițiază astfel de activități.

Cyber-criminalitatea beneficiază în Codul penal de o manieră de reglementare nouă, completă și multidisciplinară, în sensul că incriminarea și sancționarea faptelor din această sferă infracțională se realizează prin preluarea unor texte de lege specifice mai multor legi speciale cu aplicabilitate în materie, fie că vorbim de cele prevăzute de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției sau Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic și, evident, prin abrogarea corelativă a acestora.