Extras din referat
Căsătoria este un act juridic pentru încheierea căruia este nevoie ca viitorii soţi să-şi exprime consimţământul valabil în condiţiile stablite de lege (art. 3 – 18 C. Fam.). De asemenea, căsătoria reprezintă „instituţia juridică” a dreptului familiei, reprezentând totalitatea normelor juridice ce reglementează atât actul juridic, cât şi situaţia juridică a căsătoriei.
Prin impedimente la căsătorie se înţeleg, acele împrejurări de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheierea căsătoriei. Impedimentele se invocă împotriva viitorilor soţi pe calea opoziţiei la căsătorie sau din oficiu de către delegatul stării civile. Căsătoria se poate încheia numai dacă nu există impedimente.
Impedimentele la căsătorie pot fi clasificate din două puncte de vedere:
a) al sancţiunii încălcării impedimentului;
b) al persoanelor între care există impedimentul.
Din primul punct de vedere, impedimentele pot fi dirimante şi prohibitive.
Din cel de-al doilea punct de vedere, impedimentele pot fi absolute şi relative.
Impedimentele dirimante sunt acelea a căror încălcare atrage nulitatea căsătoriei încheiate.
Sunt impedimente dirimante:
- existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soţi;
- rudenia în gradul prevăzut de lege;
- alienaţia şi debilitatea mintală
- adopţia;
Potrivit art. 7 C. fam., este oprită căsătoria:
- între adoptator sau ascendenţii lui, pe de o parte, şi adoptat ori descendenţii lui, pe de altă parte;
- între copiii adoptatorului, pe de o parte, şi adoptat şi copiii acestuia pe de altă parte;
- între adoptaţii de către aceeaşi persoană.
Impedimente prohibitive sunt acelea a căror încălcare nu atrage nulitatea căsătoriei încheiate.
Sunt impedimente prohibitive:
- tutela.
- lipsa aprobării Ministerului Apărării Naţionale. Potrivit art. 29 lit. f din Legea nr. 80/ 1995 privind statutul cadrelor militare, căsătoria unui cadru militar cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetăţenia română este condiţionată de obţinerea aprobării prealabile a ministrului apărării naţionale. Prin cadre militare, în sensul legii, înţelegem cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer (art. 1).
Impedimentele absolute sunt acelea care opresc încheierea căsătoriei unei anumite persoane cu orice altă persoană. Acestea sunt:
- existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soţi;
- alienaţia şi debilitatea mintală.
Impedimentele relative sunt acelea care opresc încheierea căsătoriei unei anumite persoane cu o anumită altă persoană. Acestea sunt:
- tutela
- adopţia
- rudenia.
1. „Nu se poate căsători persoana care este căsătorită”
Potrivit art. 4 Codul familiei, nu se poate căsători persoana care este căsătorită. Este principiul monogamiei care se găseşte la baza căsătoriei. Încălcarea acestui principiu (bigamia) se sancţionează atât civil (art. 5 şi art. 19 Codul familiei) cât şi penal (art. 303 Codul penal).
În cazul în care o persoană a încheiat o nouă căsătorie, dar prima este declarată nulă chiar după data încheierii celei de-a doua căsătorii, nu constituie bigamie. De asemenea, dacă cea de-a doua căsătorie este declarată nulă, dar pentru un alt motiv decât încălcarea principiului monogamiei, nu este bigamie.
Dacă s-a încheiat o nouă căsătorie, iar prima se desface prin divorţ, este bigamie dacă data desfacerii primei căsătorii este după data încheierii celei de-a doua.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Impedimente la Casatorie.doc