Justiția Penală în Cauzele cu Minori

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2808
Mărime: 25.72KB (arhivat)
Puncte necesare: 6
UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ ARAD MASTER “Instituţii de drept penal şi procesual penal

Extras din referat

1.Aspecte generale

Problema răspunderii penale a minorilor şi în general problema prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile a constituit şi continuă să constituie una dintre problemele cele mai grele şi mai dramatice care se pun pe planul politicii penale şi al dreptului penal.

Măsurile educative sunt sancţiuni penale cu character educativ, executarea lor fiind axată pe desfăşurarea şi completarea formării şcolare şi profesionae a infractorilor minori, cu o durată nedeterminată ( cu excepţia mustrării şi a liberării supravegheate) şi revocabile, instanţa putând reveni asupra lor dacă pe durata măsurii minorul are urtărin rele sau comite din nou o faptă prevăzută de legea penală.

Sistemul sancţionar al infractorilor minori este, în raport cu cel comun, aşa cum este reglementat pentru majori, un sistem special, întrucât este format nu doar din pedepse, ci şi din măsuri educative, care deşi sunt tot sancţiuni de drept penal nu sunt pedepse.

Conform art. 101 din Codul penal, măsurile educative care se pot lua faţă de minor sunt: mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institute medical-educativ.

Măsurile educative sunt sancţiuni jurisdicţionale, findcă se aplică de către instanţa de judecată, spre deosebire de măsurile de ocrotire administrative ce se iau faţă de minorii care au săvîrşit fapte prevăzute de legea penală, dar care nu răspund penal.

Ordinea în care sunt enumerate în textul legal aratat reprezintă o scară de măsuri din ce în ce mai aspră în conţinut, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei făptuitorului, cu precizarea că măsura educativă a internării într-un institute medical-educativ se aplică doar minorilor care din cauza stării lor fizice sau psihice au nevoie de tratament medical şi de un regim special de educaţie

2. Măsurile educative

2.1 Mustrarea

Mustrarea, ca măsură educativă, este prevăzută în articolul 102 Cod penal şi constă în dojenirea minorului de către instanţa de judecată care explică minorului pericolul social al faptei pe care a săvârşit-o, sfătuindu-l să se poarte bine şi să dovedească că sa îndreptat şi atrăgându-i atenţia totodată că dacă va săvârşi din nou o infracţiune se va lua faţă de el o măsură educativă mai severă sau i se va aplica o pedeaspsă.

Mustrarea constă nu numai într-o simplă admonestare, dojenire, ci în punerea minorului de în situaţia de a-şi da seama că a comis o faptă neângăduită, cu scopul de a înţelege că trebuie să aibă pe viitor o conduită bună, findcă, în caz contrar, va suporta o măsură educativă mai severă sau I se va aplica o pedeapsă.

Măsura educativă a mustrării se aplică mai ales în cazul unor infracţiuni cu grad de pericol social redus şi infractorilor minori aflaţi la prima încălcare a legii penale, care au săvârşit fapta ocazional, nefiind pervertiţi din punct de vedere moral. Legea nu limitează însă sfera infracţiunilor pentru care această măsură poate să fie luată, nici prin indicarea unui maxim special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită , nici prin stabilirea unor infracţiuni pentru care s-ar putea sau nu lua această măsură, instanţa fiind liberă în a aprecia oportunitatea luării măsurii, funcţie de persoana minorului şi pericolul social concret al infracţiunii, nu de cel abstract.

Bibliografie

Codul penal

Teodor Dascăl, “Minoritatea în dreptul penal roman”, Editura CH Beck, Bucureşti 2011, p

Ioan Chiş, „Drep Execuţional Penal. Istoria Închisorilor. Executarea pedepselor carcerale”, editura Wolters Kluwer, România, 2009

Petrache Zidaru, „Drept Execuţional Penal”, editura Edit Press Mihaela srl, Bucureşti, 1997

Florin Streteanu, „Modificări ale tratatului sancţionator al minorilor, în R.D.P. nr.2/1997”

Constantin Sima, „Drept execuţional penal”, editura Hamagiu, 2010Constantin Sima, „Drept Execuţional Penal”, editura Hamagiu, Bucureşti;

I.Oancea, „Drept execuţional Penal”, editura All, Bucureşti, 1996

Decretul nr. 545din 30.12.1972 privind executarea măsurii educative a internării minorilor infractori într-un centru de reeducare

Preview document

Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 1
Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 2
Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 3
Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 4
Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 5
Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 6
Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 7
Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 8
Justiția Penală în Cauzele cu Minori - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Justitia Penala in Cauzele cu Minori.doc

Alții au mai descărcat și

Studiu de doctrină și practică privind infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

Bunul cel mai de pret al omului, din toate timpurile, este viata. Ea ne este daruita o singura data si trebuie traita in asa fel incat, spre...

Sancțiunile Penale Aplicate Funcționarilor Publici

INTRODUCERE Lucrarea de faţă îi prezintă pe funcţionarii publici din administraţia publică, trăsăturile, etica şi valorile etice ale acestora,...

Măsurile Educative și Evoluția lor în Dreptul Penal Românesc

Capitolul I Consideraţii introductive privind reflectarea stării de minoritate pe planul legislaţiei penale Problema răspunderii penale a...

Criminalitatea în Familie

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INSTITUŢIA FAMILIEI ŞI A MEMBRILOR ACESTEIA I.1 NOŢIUNEA DE FAMILIE Familia – ca fenomen social este...

Abuzul în Serviciu

INTRODUCERE Faptul că fenomenul abuzul a existat din cele mai vechi timpuri, constituind până în prezent unul dintre cele mai grave şi mai...

Minoritatea făptuitorului - Cauză de neimputabilitate

I. Considerații generale privind răspunderea penală a minorilor Pe parcursul existenței sale, persoana fizică nu urmează o traiectorie...

Criminalitatea Minorilor - Aspect Penal, Psihologic și Criminologic

Introducere Actualitatea temei investigate si gradul de studiere a acesteia Mileniul trei reclama necesitatea elaborararii unor strategii în...

Răspunderea Penală a Minorilor

Capitolul I. Sancționarea minorilor – aspecte generale 1.1. Prevenirea și sancționarea infracțiunilor săvârșite de minori Problema folosirii...

Te-ar putea interesa și

Delicvența juvenilă

INTRODUCERE Copilul este si ramane viitorul oricarei societati; de modul in care acesta este crescut si educat depinde asadar evolutia omenirii....

Aspecte criminologice privind delincvența juvenilă

INTRODUCERE Lucrarea de faţă este un prilej de a evidenţia dimensiunile şi gravitatea pe care a atins-o în ultimii ani o latură a...

Proceduri Speciale de Cercetare a Minorilor Infractori

INTRODUCERE Penitenciar – un cuvânt care sperie minţile majorităţii oamenilor societăţii moderne, începând cu truditorul zi lumină din mediul...

Integrarea Scolară și Socio-profesională a Tinerilor Delicventi

ARGUMENT Întrucât, am facut voluntariat în cadrul Serviciului de Probatiune de pe lângă Tribunalul Neamt , am luat cunostintă de faptul că...

Urmărirea penală a minorilor

INTRODUCERE Problema personalităţii umane constituie, actualmente, obiectul a numeroase cercetări ştiinţifice în preocuparea de a descifra...

Regimul Penal al Minorului în Albania

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE I.1. Consideraţii generale privind starea de minoritate. Persoana fizică pe parcursul existenţei sale,...

Delincvența Juvenilă

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DELINCVENŢA JUVENILĂ 1.1. Clarificări conceptuale Conceptul de „delincvenţă juvenilă” cuprinde două...

Procedura penală în cauzele cu infractori minori

Capitolul I Considerente generale privind procedura penală Secţiunea 1 Noţiunea de procedură penală Dreptul procesual penal este o ramură...

Ai nevoie de altceva?