Pedeapsa Închisorii

Multe persoane sunt ţinute în custodie în alte locuri decât închisorile, ca de exemplu, în aresturile poliţiei, în spitale psihiatrice, în centre de reeducare, în şcoii speciale, chiar şi în locuri neoficiale în raport de reglementările din ţările respective, închisoarea, ca pedeapsă penală principală închisoarea ca fel de pedeapsă există între-o singură modalitate : închisoarea între 15 zile şi 30 ani. Pedeapsa închisorii se aplică fiecărui condamnat în parte, dar regimurile stabilite de lege sunt specifice unor categorii, clasificate după durata pedepsei, natura infracţiunii, starea de recidivă, receptivitatea la activitatea recuperatorie sau pentru categorii speciale cum sunt: tinerii, femeile, străinii, bolnavii şi alţii care necesită o atenţie deosebită, datorită periculozităţii, categoriei sociale din care provin.

Cuvintele 'închisoare", "penitenciar" şi "aşezăminte de deţinere" au acelaşi înţeles şi sunt folosite spre a desemna locurile unde se ţin în custodie condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, detenţiunii severe ori închisorii (stricte ori simple), arestaţii preventiv şi cei condamnaţi în primă instanţă sau a căror condamnare nu este definitivă. Tot aici se pot afla arestaţii care execută închisoare în cazul înlocuirii amenzii penale, desigur în secţii separate. Referindu-ne la toate persoanele care sunt închise în locurile de deţinere, le denumim " deţinuţi".

Pedeapsa închisorii are ca trăsătură distinctă constrângerea. Constrângerea se referă la atingerea libertăţii umane, a unor libertăţi prevăzute în Constituţie, dar şi în înţelesul libertăţii de mişcare şi acţiune neîngrădită. Se spune că după sănătate, a doua valoare deosebit de importantă pentru om este libertatea. Posibilitatea de activitate fizică şi psihică nestânjenită, vocaţia şi dreptul de a alege acţiunile şi timpul în care să le faci, limitele personale ale acţiunilor, inacţiunile şi lipsa de deplasare voită, toate acestea fac parte din atributele libertăţii. Constrângerea din cadrul pedepsei penale limitează dreptul la mişcare, stabileşte reguli şi conduite precise cu privire la acţiuni şi inacţiuni, începând cu obligarea de a locui şi vieţui într-un anumit loc, continuând cu separarea de familie, prieteni, cunoştinţe, excluderea din locul de muncă, din localitate şi viaţa socială, precum şi stabilirea unor serii de comportamente obligatorii şi interdicţii, care de ceje mai multe ori nu produc decât suferinţe fizice şi morale prin însăşi existenţa lor.

„Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe regimul progresiv. Condamnaţii pot să treacă dintr-un un regim de executare in altul în condiţiile prevăzute de legea de executare a pedepselor".

Regula ce se aplică celor condamnaţi este aceea că pedeapsa începe cu un regim mai sever, iar pe parcursul executării şi a trecerii unor perioade obligatorii, regimul devine mai apropiat de regulile sociale din afara penitenciarului, astfel încât, spre finalizarea executării condamnării şi proximitatea liberării condiţionate sau la termen, sunt acordate facilităţi de natură a conduce la o mai bună reinserţie socială.

Legea stabileşte că regimurile de executare a pedepselor sunt întemeiate pe sistemele progresiv şi regresiv, în sensul că persoana condamnată pe parcursul executării pedepsei poate traversa regimurile într-un sens sau celălalt, în raport de conduita sa şi de îndeplinirea condiţiilor legale.

Regimurile de deţinere se diferenţiază între ele, în primul rând prin gradul de limitare a posibilităţii de mişcare în cadrul programului zilnic, libertatea de a se pute deplasa în interiorul sau exteriorul penitenciarului condiţionat fiind de situaţia juridică, starea de sănătate, vârsta, categoria în care au fost clasificaţi şi conduita pe timpul executării efective a pedepsei. Conduita condamnatului este monitorizată permanent de supraveghetori, educatori, psihologi, asistenţi sociali, consilieri de probaţiune, medici şi asistenţi mediacli, personalul specializat în pază escortare şi supraveghere, persoane care participă la activitatea moral educativă - preoţi, profesori, instructori, învăţători. Monitorizarea activităţii condamnaţilor se realizează în scopul pregătirii pentru reintegrare.

Pentru stabilirea regimului de deţinere ce urmează a fi aplicat unui condamnat Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate de la nivelul penitenciarului, trebuie să analizeze personalitatea fiecărui condamnat având în vedere:

- vârsta;

- durata pedepsei privative de libertate;

- conduita persoanei condamnate inclusiv în alte pedepse anterioare;

- gradul de risc pentru penitenciar, pentru ceilalţi condamnaţi şi pentru personal;

- abilităţile necesare includerii într-un anumit program de educaţie sau de intervenţie psihosocială;

- dorinţa de a munci sau de a a urma un curs de calificare

- starea de sănătate.

În urma votului deschis se stabileşte regimul care poate fi acceptat sau contestat de condamnat. Condamnatul nemulţumit se poate adresa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, care în termen de 15 zile, va se va pronunţa printr-o încheiere motivată :

- admite plângerea şi dispune modificarea regimului stabilit;

- respinge plângerea ca nefondată.

Hotărârea de stabilire a regimului de deţinere devine executorie:

a) la data expirării termenului de trei zile în care condamnatul care a luat la cunoştinţă despre regimul aplicat nu a făcut plângere.