Procesul decizional

PROCEDURA CO-DECIZIEI

Trăsătura cea mai semnificativă a procesului de elaborare a măsurilor comunitare constă în aceea că puterea legislativă nu aparține unei singure insituții. Toate cele trei instituții politice, Consiliul, Comisia și Parlamentul, sunt implicate în procesul de legiferare. Inițiativa legislativă, gradul de implicare în acest în acest proces, cvorumul cerut pentru adoptarea măsurilor, toate acestea diferă în funcție de pilonul în cadrul căruia sunt luate măsurile.

Cunoașterea trăsăturilor esențiale ale procesului de legiferare este importantă din cel puțin două motive: ilustrează locul Parlamnetului European în cadrul instituțiilor comunitare și evoluția pe acre acesta a cunoscut-o de-a lungul anilor; ne permite să înțelegem motivul disputelor interinstituționale asupra temeiului legal, care vor apărea asupra competențelor Uniunii și asupra controlului judiciar al actelor comunitare.

Procedura codeciziei introdusă de Tratatul de la Mastricht și revizuită de TA nu se regăsește sub acest nume in tratate, însă se face des referire la procedură prevăzută de art.251. A devenit cunoscută sub numele de codecizie datorită importanței pe care o are Parlamentul ca participant în procesul de legiferare. Propunerea legislativă este trimisă de Comisie concomitent Consiliului și Parlamnetului, iar în final actul va fi adoptat și semnat împreună de cele două instituții.

Legiferarea acestei proceduri confirmă intențiile statelor membre în direcția perfecționării mecanismului decizional exprimate cu putere de principiu în preambulul Tratatului privind Uniunea Europeană, potrivit cărora, acestea își propun să consolideze caracterul democratic și eficacitatea activității instituțiilor și în cel al Tratatului de la Amsterdam, care marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei ,în care deciziile să fie luate, pe cât posibil, cu respectarea deplină a principiului transparenței și la nivelul cel mai apropiat de cetățeni, inițiative care nu putaeu fi realizate decât prin implicarea profundă a instituției Parlamentului European, în calitatea sa de reprezentant al popoarelor Europei, în cadrul procedurilor de legiferare comunitare.

Procedura codeciziei, instituită prin art. 251 din Tratatul asupra Uniunii Europene, a reprezentat o inovație, un pas important pentru acordarea de puteri extinse Parlamentului. Astfel, prin această procedură, Parlamentul dispune de drept de veto dar nu este un adevărat legislativ deoarece îi lipsește posibilitatea de a-și manifesta inițiativa legislativă, care aparține, în întregime, Comisiei.

În acest mod, un act normativ nu poate fi adoptat decât pe baza acordului Parlamentului european sau a lipsei de opoziție a acestuia la adoptarea actului de către Consiliu, actul apare ca fiind un produs comun al Consiliului și Parlamentului, fiind semnat de către președinții ambelor instituții.

Ea permite Parlamentului European sa adopte instrumente legislative impreuna cu Consiliul de Ministri. In practica, aceasta a dus la sporirea puterilor legislative ale Parlamentului in urmatoarele domenii: libera circulatie a fortei de munca, dreptul de sedere permanenta, serviciile, piata interna, educatia (masuri de stimulare), sanatatea (masuri de stimulare), protectia consumatorului, retelele trans-europene (linii directoare), mediul inconjurator (program general de actiune), cultura (masuri de stimulare) si cercetarea (program cadru).

Procedura codeciziei a fost concepută ca o prelungire a procedurii de cooperare. Dar dacă în cadrul celei din urmă Consiliul poate, în unanimitate, să înlăture avizul Parlamentului, în cadrul procedurii de codecizie nu există această posibilitate. În situația unui dezacord, un grup de conciliere format din reprezentanții Consiliului și ai Parlamaneutlui trebuie să se pună de acord asupra unui text acceptat de ambele instituții.

Această procedură pune de acum înainte cele două instituții pe poziții egale în ceea ce privește rolul lor legislativ. În cadrul acestei proceduri, Consiliul nu poate adopta o poziție comună în caz de eșec a procedurii de conciliere cu Parlamentul. În lipsa acordului, procesul legislativ riscă să nu se mai realizeze.

Procedura codeciziei se desfățoară în trei etape :

1. prima lectură a actului normativ de către Parlament

Propunerea Comisiei este prezentată Consiliului țși Parlamentului European și, în anumite cazuri, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor.

Parlamentul European deliberează asupra acestei propuneri într-o primă lectură și transmite avizul său Consiliului. În acest stadiu, cele două comitete au, de asemenea, posibilitatea de a emite un aviz. Atunci când Parlamentul European nu aduce nici o modificare propunerii Comisiei sau dacă Consiliul acceptă toate amendamentele propuse de către Parlament, Consiliul poate hotări asupra actului încă din acest stadiu al procedurii. În caz contrar, se pregătește cea de-a doua lectură a actului normativ de către Parlamentul European.

2. a doua lectură a actului normativ de către Parlament

Pe baza propunerii Comisiei, a avizului Parlamentului și a a avizelor celor două două Comitete și din proprie convingere, Consiliul hotărăște o poziție comună cu majoritate calificată. Poziția comună face, apoi, obiectul celei de-a doua lecturi a Parlamentului European.