Reținerea și arestarea persoanei în Republica Moldova

§ 1. Definirea şi particularităţile reţinerii persoanei

Constituie reţinere privarea persoanei de libertate a persoanei bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an prin hotărîrea organului de urmărire penală pentru o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore în izolatoarele de detenţie provizorie ale organelor afacerilor interne. Definiţia dată rezultă din conţinutul art. 165, 166, 167, 169, 170 din CPP. Termenul de reţinere prevăzut de art. 25 din Constiuţia Republicii Moldova, se referă la această măsură procesuală penală de constrîngere.1

Reţinerea este o formă de privare a libertaţii cu titlu procesual,2 iar evadarea din starea de reţinere se contracarează cu aplicarea mijloacelor speciale şi a armei de foc.3

Reţinerea este o măsură privativă de libertate de scurtă durată,dar foarte utilă în stadiul iniţial al pornirii procesului penal, ceea ce justifică folosirea ei numai în faza urmăririi penale, faţă de învinuit.4

Pentru prima dată în istoria Europei, Cezare Beccaria în lucrarea „Despre infracţiuni şi pedepse”, în anul 1764, în Italia, a încercat să formuleze teoretic temeiuri legale de reţinere şi arestare a persoanei. Acestea au căpătat forţă juridică în „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului”, apărută în 1789 în Franţa împotriva reţinilor şi arestărilor arbitrare, răspîndindu-se în continuare şi în alte state.5

Pentru ca reţinerea să fie legală, este necesar să fie îndeplinite cumulativ o serie de condiţii generale şi speciale prevăzute de lege, care sunt considerate garanţii procesuale de asigurare a libertăţii individuale a persoanei.

Condiţiile ce se cer a fi îndiplinite cumulativ pentru aplicarea măsurii reţinerii persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii sunt:

a) existenţa unor temeiuri stabilite de lege (art.166 din CPP) că bănuitul a săvîrşit o faptă prevazută de legea penală;

b) infracţiunea de care este bănuită persoana se pedepseşte cu închisoare pe un termen mai mare de un an ;

c) procesul penal să fie declanşat sau infracţiunea să fie înregistrată;

d) subiectul reţinut întruneşte unele condiţii speciale.

O altă condiţie privind legalitatea reţinerii se referă la subiectul reţinut, care trebuie să întrunească o serie de particularităţi prevăzute de lege. Conform regulii generale, subiectul reţinut poate fi orice persoană fizică, care a atins vîrsta răspunderii penale (art.21 din CP – minorii în vîrstă de 14-16 ani pentru unele infracţiuni prevăzute expres şi în vîrstă de la 16 ani – pentru toate infracţiunile). Măsura reţinerii poate fi aplicată şi persoanelor iresponsabile din cauza unei boli psihice evidente, în scopul aplicării de către instanţa de judecată a unor măsuri de constrîngere cu caracter medical.

În afara formei generale de reţinere a bănuitului sau învinuitului ca mijloc eficient utilizat de orgenele de urmărire penală sau procuror, noul Cod de procedură penală al Republicii Moldova (art.171, 172) prevede două forme speciale de reţinere dispuse de instanţa de judecată sau judecătorul de instrucţie:1) reţinerea persoanei care săvîrşeşte o infracţiune de audienţă; 2) reţinerea persoanei condamnate pînă la soluţionarea chestiunii privind anularea condamnării cu suspendarea executării pedepsei sau anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen. Actualul Cod de procedură penală (art.165-174) prevede diferite feluri ale acestei măsuri de constrîngere:

1) După statutul procesual al subiectului reţinut:

a) reţinerea bănuitului (art. 166, 169, 171 din CPP);

1 Igor Dolea ş.a., Drept procesual penal, Ed. Cartier juridic, Chişinău, 2005, p. 344

2 Codul de procedură penală, Comentariu, Igor Dolea ş.a., Ed.Cartier juridic, Chişinău, 2005, p. 283

3 Legea cu privire la poliţie din 18.12.1990, Veştile RSSM nr. 12/321.1990

4 Vasile Păvăleanu, Liliana Păvăleanu, Limitarea şi privarea de libertate ca măsuri penale, Iaşi, 1997, p. 47

5 Dumitru Roman, Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penale reglementate în România şi în Republica Moldova, Chişinău,1997, p. 17

b) reţinerea învinuitului (art. 169, 170 din CPP);

c) reţinerea condamnatului (art. 172 din CPP);

d) reţinerea inculpatului.

2) După subiectul oficial care dispune luarea acestei măsuri:

a) reţinerea dispusă de organul de urmărire penală (art. 166 din CPP);

b) reţinerea dispusă de către procuror (art. 179, 170 din CPP);

c) reţinerea dispusă de instanţa de judecată sau, după caz, de judecătorul de instrucţie

(art. 171, 172 din CPP).

3) După actul procedural prin care se dispune aplicarea acesteia:

a) prin proces-verbal (art. 166 din CPP);

b) prin ordonanţă (art. 169, 170 din CPP);

c) prin încheiere (art. 171, 172 din CPP).

Avînd în vedere diversitatea felurilor măsurii de reţinere, prin aplicarea acesteia se asigură realizarea următoarelor sarcini procesuale:

1) prevenirea sustragerii bănuitului de la urmărirea penală;

2) prevenirea împedicării stabilirii adevărului în procesul penal;

3) curmarea acţiunii criminale şi prevenirea săvîrşirii altor infracţiuni;

4) stabilirea identităţii persoanei bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni;

5) efectuarea percheziţiei corporale a persoanei bănuite de comiterea unei infracţiuni;

6) asigurarea prezenţei învinuitului în faţa procurorului pentru a i se înainta acuzarea;

7) prevenirea sustragerii învinuitului de urmărirea penală pînă la arestarea preventivă a acestuia;

8) asigurarea executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii în legătură cu anularea condamnării cu suspendarea executării pedepsei sau anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen.

În toate cazurile prevăzute de lege (cu excepţia art. 172 din CPP) măsura reţinerii nu poate depăşi de 72 ore din momentul privării de libertate. Aici momentul privării de libertate se consideră timpul cînd persoana a fost capturată de organele de poliţie sau de persoane private, conform art. 168 din CPP. Astfel, timpul aducerii forţate a persoanei la organul de urmărire penală, al verificării temeiurilor reţinerii şi întocmirii procesului verbal cu privire la reţinerea pînă la încarcerarea persoanei în izolatorul de detenţie provizorie se include în durata reţinerii .

În cazul reţinerii condamnatului în condiţiile prevăzute de art. 172 din CPP, măsura reţinerii nu

poate depăşi 10 zile din momentul privării de libertate. Reţinerea condamnatului conform art. 172 din CPP pe un termen de pînă la 10 zile nu contravine Constituţiei (art. 25), ţinînd cont de faptul că această varietate a reţinerii se dispune de judecătorul de instrucţie în scopul executării unei sentinţe de condamnare la privaţiune de libertate.6

,,Articolul 166.Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii

(1) Organul de urmărire penală are dreptul să reţină persoana, dacă există o bănuială rezonabilă privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an, numai în cazurile:

1) dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;

2) dacă martorul ocular, inclusiv victima, indică direct că anume această persoană a săvîrşit infracţiunea;

3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport sînt descoperite urme evidente ale infracţiunii.

(2) În alte circumstanţe care servesc temei pentru o bănuială rezonabilă că o persoană a săvîrşit infracţiunea, aceasta poate fi reţinută numai dacă a încercat să se ascundă sau dacă nu are loc de trai permanent ori nu i s-a putut constata identitatea.

(3) Reţinerea persoanei bănuite poate fi dispusă şi dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că aceasta se va sustrage de la urmărirea penală, va împiedica aflarea adevărului sau va

săvîrşi alte infracţiuni.

6 Igor Dolea ş.a., op.cit., - p. 346

(4) Reţinerea persoanei mature în temeiurile prevăzute la alin.(1) poate avea loc pînă la înregistrarea infracţiunii în modul stabilit de lege. Înregistrarea infracţiunii se efectuează imediat,

dar nu mai tîrziu de 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală,

iar în cazul în care fapta pentru care persoana a fost reţinută nu este înregistrată în mod corespunzător, persoana se eliberează imediat, cu excepţia prevăzută la art.273 alin.(1) pct.2).

(5) Reţinerea personaei în condiţiile prezentului articol nu poate depăşi 72 de ore din momentul privării de libertate.

(6) Reţinerea minorului nu poate depăşi 24 de ore.

(7) Persoana reţinută în condiţiile prezentului articol, pînă la expirarea termenului prevăzut la alin.(5) şi (6), trebuie să fie adusă cît mai curînd posibil din momentul reţinerii în faţa judecătorului de instrucţie pentru a fi examinată chestiunea arestării sau, după caz, a eliberării acesteia. Demersul privind arestarea persoanei reţinute urmează a fi înaintat cu cel puţin 3 ore

înainte de expirarea termenului de reţinere. Procurorul, în termenele prevăzute la alin.(5) şi (6), va emite o ordonanţă de eliberare a persoanei reţinute fie, după caz, va înainta demersul, conform art.307, judecătorului de instrucţie.”7

Raţiunea reglementării acestei măsuri preventive a fost determinată de necesitatea izolării imediate a persoanei care a comis o infracţiune, în vederea împiedicării dispariţiei acesteia şi asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.