Riscul întemeiat

A risca, adică a comite fapte în speranța unui final pozitiv în lipsa unei experiențe anterioare de comitere a unor astfel de fapte, este un element normal și necesar al activității vitale a oricărui organism social. Din acest punct de vedere, faptele, însoțite de risc, la fel ca și consecințele formal negative posibile ca rezultat al comiterii lor, în cele din urmă apar ca socialutile și necesare. Cu toate acestea, genul dat de „speranță” se poate finaliza și cu insucces, ba chiar să se producă consecințe grave negative neîntemeiate pentru cei din jur, iar aceste limite ale finalului probabil a faptelor însoțite de risc sunt determinate la nivel de lege. În sferele cele mai importante ale relațiilor sociale - la nivel de lege penală.

Procesele care au loc în societate sunt forțate de oameni având ca motive de a îmbunătăți activitățile pentru a obține scopurile bine propuse. Metodele cunoscute pentru a rezolva provocările viitoare nu mai sunt suficiente în present. Consecințele acțiunilor săvârșite pot fi diverse: de la atingerea scopului fără a cauza prejudiciu, până l asăvârșirea prejudiciului fără atingerea scopului. Vătămarea intereselor apărate de legislație nu sunt mereu associate cu infracțiunea, actul ilegal.

Având în vedere că legiuitorul este acela care stabilește caracterul infracțional al faptelor, tot el este acela care poate, în anumite situații sau împrejurări, să înlăture caracterul penal al acestora. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei reprezintă anumite stări, situații, cazuri, împrejurări a căror existență în timpul săvârșirii faptei face ca realizarea eficientă a vreuneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii să devină imposibilă.

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, cuprinde cauzele care permit cetățenilor să-și realizeze plenar apărarea drepturilor și libertăților ce le sunt garantate: legitima apărare, reținerea infractorului, starea de extremă necesitate, constrângerea, riscul întemeiat și alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei.

CAPITOLUL I

Noțiunea de risc întemeiat, caracterizare

Noțiunea de risc înseamnă o acțiune (inacțiune) cu posibile consecințe dăunătoare. Determinarea (evaluarea) gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce, precum și influența pe care îl poate avea asupra relațiilor sociale.

Articolul 40 din CP al RM prevede:

(1) Nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile.

(2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc și dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.

(3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-știință îmbinat cu pericolul pentru viața persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.

Pentru atingerea unor anumite scopuri social-utile, perfecționarea rezultatelor de producție, în știință, în multiplele domenii ale activității umane, uneori este necesară efectuarea unor anumite experimente însoțite de încălcarea regulilor securității, care, evident, implică un risc oarecare.

Alegând termenul de „risc întemeiat”, legiuitorul a pus semnul egalității între această noțiune și noțiunea riscului legitim din punct de vedere juridico-penal. Așadar, riscul considerat întemeiat exclude fără oarecare condiții răspunderea penală, iar riscul considerat neîntemeiat atrage după sine răspunderea penală pe baze generale. Logic, dacă anumite condiții ale legalității riscului sunt încălcate, atunci, probabil, în opinia legiuitorului ar trebui aplicată norma ce prevede depășirea limitelor legale ale riscului întemeiat, deși riscul se consideră, de fapt, neîntemeiat.

Riscul se consideră neîntemeiat, dacă: era cu bună-știință îmbinat cu primejdia pentru viața unei persoane; conținea amenințarea de a provoca un dezastru ecologic; conținea amenințarea de a provoca un dezastru social; scopul social-util putea fi atins prin alte mijloace și acțiuni care nu presupuneau risc; persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele și valorile ocrotite de legea penală; persoana a riscat pentru a-și atinge scopurile personale.