Extras din referat
Constituţiile sunt adoptate într-un anumit timp dar ele sunt destinate viitorului, reprezentând atât o reflectare a momentului adoptării, cât şi un program pentru istorie.
O Constituţie este rezultatul al unor condiţionări istorice, politice, sociale şi economice specifice. Importanţa ei pentru funcţionarea democratică a instituţiilor statului şi a societăţii este esenţială, de vreme ce prin Constituţie se reglementează atât drepturile fundamentale ale cetăţeanului, cât şi principiile de organizare şi funcţionare a puterilor în stat.
Tocmai de aceea, dreptul constituţional modern a impus principiul stabilităţii constituţionale, potrivit căruia modificarea legii fundamentale a unui stat trebuie să intervină la intervale mari de timp, în funcţie de transformările ce au loc la nivelul societăţii, de periodicitatea şi intensitatea lor. Cerinţa revizuirii Constituţiei poate apare însă mai devreme decât ar accepta doctrina, din imperative obiective ce depăşesc estimările teoretice.
Am ales această temă deoarece mă pasionează foarte mult tot ceea ce are legătură cu Grecia şi mi-am dorit să aprofundez cunoştinţele referitoare la domeniul juridic al acestei ţări. Cunoscând limba greacă destul de bine, mi-a fost mult mai uşor să găsesc materiale de studiu pentru realizarea acestui referat, prin traducerea unor articole sau a unor pasaje din cărţi.
Am ales Constituţia deoarece consider că este esenţial ca fiecare cetăţean să cunoască legea fundamentală a ţării sale. Orice sistem legislativ, inclusiv cel românesc, are la bază acest set de valori fundamentale recunoscute ca atare de cetăţenii statului şi cărora acestora trebuie să li se supună. Setul de valori fundamentale include drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor politice ale statului (puterile statului) cât şi modul de organizare şi funcţionare al economiei naţionale.
Prin realizarea acestui referat am încercat să evidenţiez cele mai importante asemănări şi deosebiri dintre acestea.
1.Generalităţi privind cele două Constituţii.
1.1.Constituţia Greciei –scurt istoric
Constituția Greciei este legea fundamentală a Greciei. Ea a fost adoptată de cea de-a 5 a Adunare Constituantă a Greciei la data de 11 iunie 1975, forma actuală fiind cea rezultată în urma modificărilor din martie 1986 și din 2001.
Grecia sau, pe numele său oficial, Republica Elenă, și-a declarat independența față de Imperiul Otoman în anul 1829. Grecii își sărbătoresc independența pe data de 25 martie.
Statutul politic al Greciei este acela de Republică Parlamentară Prezidențială. Forma actuală a acestei denumiri a fost pusă în vigoare odată cu referendumul organizat în data de 8 decembrie 1974, prin care 70% din populație a eliminat orice elemente monarhice ale sistemului constituțional.
Din 1975, Constituția Republicii Elene a suferit două revizuiri: una în 1986 și alta în 2001.
Constituția din 1975 cuprindea o serie de drepturi individuale și sociale care răspundeau nevoilor acelui timp. Statul de drept era protejat în mod efectiv și exista o prevedere privind participarea țării la organizațiile internaționale și, indirect, la Comunitatea Economică Europeană.
Constituția din 1986 introducea un sistem guvernamental pur; definind sistemul politic al Greciei drept o Democrație Parlamentară cu Președintele ca șef al statului. Cu alte cuvinte, sistemul este centrat în jurul Parlamentului, una dintre cele două autorități legislative ale țării. Cealaltă autoritate legislativă fiind Președintele Republicii.
Constituția din 2001 a introdus noi drepturi individuale (cum ar fi protecția identității genetice sau a datelor personale din procesarea electronică); a introdus noi reguli privind transparența în viața politică (referitor, de ex. la finanțele partidelor politice, cheltuielile electorale, relațiile proprietarilor media cu statul etc.), a reorganizat funcționarea Parlamentului și a întărit descentralizarea. De remarcat faptul că revizuirea din 2001 nu a privit nicio dispoziție majoră referitoare la forma de guvernământ, fapt care o diferențiază de cea din 1986.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sistemele Constitutionale din Romania si din Grecia.docx