Tâlhărie - Infracțiune Continuată sau Pluralitate de Infracțiuni

Complexitatea infracţiunii de tâlhărie aduce în actualitate o serie de probleme controversate, mai ales cele privind forma continuată sau concursul real de infracţiuni, atunci când acţiunile violente au fost îndreptate asupra unei pluralităţi de persoane, într-o perioadă scurtă de timp.

Controversa de care am făcut vorbire mai sus, a făcut obiectul disputei între acuzare, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT şi apărare, în dosarul privind pe inculpatul A.B. trimis în judecată în stare de arest, pentru săvârşirea în concurs real a trei infracţiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. b C.pen. şi alin. 21 lit. a şi c C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., dosar care s-a aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Concret, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT, înregistrat la Tribunalul Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul A.B. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de tâlhărie, constând în aceea că, în noaptea de 25.04.2004, împreună cu alte două persoane, a pătruns în locuinţa din Bucureşti, str. I.G. nr. 8, ap. 28, după care, prin violenţă a deposedat pe cele trei părţi vătămate, respectiv C.D., Z.H. şi S.R., de telefoanele mobile şi suma de 1.500 USD. Actul de sesizare a reţinut că inculpatul a săvârşit trei infracţiuni de tâlhărie în concurs real, deoarece a existat câte o rezoluţiune infracţională distinctă pentru fiecare faptă în parte, iar pentru cei doi făptuitori cauza a fost disjunsă.

Susţinerile apărării în faţa instanţei de fond, însoţite de practică judecătorească în materie, potrivit cărora ne aflăm în faţa unei infracţiuni de tâlhărie în formă continuată, deoarece inculpatul a pătruns în locuinţa victimelor în baza unei rezoluţii infracţionale unice, care viza deposedarea lor de bani şi bunuri, nu au fost împărtăşite de instanţa de fond care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din trei infracţiuni de tâlhărie, într-o singură infracţiune în formă continuată, dispunând în final condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.

Atât apelul, cât şi recursul declarat de inculpat au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o motivare neconvingătoare şi simplistă, potrivit căreia, ne aflăm în faţa a trei infracţiuni de tâlhărie în concurs real, deoarece inculpatul a deposedat trei părţi vătămate de bunurile lor, fără a se face nicio referire la faptul dacă a existat o rezoluţie infracţională unică, aşa cum a susţinut inculpatul, sau acesta a luat câte o rezoluţie distinctă pentru fiecare faptă în parte, mai precis pentru fiecare din victime, care au fost deposedate de bani şi bunuri.

Apreciem în raport de probele administrate în dosarul cauzei, întărite de doctrina penală dar şi de practica judiciară de care vom face vorbire mai jos, că ne aflăm în faţa unei infracţiuni în formă continuată, săvârşită în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi că prin respingerea recursului, Înalta Curte a nesocotit chiar practica impusă în decursul anilor care a adoptat teza infracţiunii continuate.