Tipuri de acțiuni de judecată în dreptul român

Introducere

Mi-am propus in cuprinsul lucrarii, avand in vedere complexitatea acestei teme, sa analizez procedurile de judecata in perioada Romei antice, mai exact in ce consta fiecare procedura de judecata, pentru a putea intelege cum se desfasurau acele proceduri civile, totodata trebuie sa cunoastem cine erau participantii in cadrul procesului civil la acea vreme.

1.Procedura civila romana - Scurt istoric

Orice drept care se recunoaște unei persoane are valoare practică numai în măsura în care este sancționat, pentru că valorificarea lui se face prin recursul la sancțiune. Procedura civilă romană cuprinde totalitatea normelor care reglementează desfășurarea proceselor cu privire la libertate, la proprietate, la moștenire și la valorificarea drepturilor de creanță. La început, dreptatea nu se solicita, ci se lua, conform dreptului pumnului; după legea talionului; sistemul răzbunării sângelui.

In aceasta faza de inceput nu exista notiunea de “proces” in adevaratul sens al cuvantului. Conflictele erau solutionate pe baza normelor morale, norme de conduita inspirate de motive de ordin religios. Cu timpul, apar noi forme de solutionare a litigiilor, cum ar fi: talionul sau arbitrajul privat.

De la această fază înapoiată, nu s-a ajuns dintr-o dată la procedura civilă, ci s-a traversat mai întâi sistemul procedurii extrajudiciare. Primele două sisteme procedurale se caracterizează prin diviziunea procesului în două faze: injure (în fața magistratului) și injudicio (în fața judecătorului). Faza a doua a procesului se desfășoară în fața judecătorului, persoana particulară, aleasă de către părți, care conduce dezbaterea contradictorie, asculta pledoariile avocaților, apreciază probele și pronunța sentința. După pronunțare, judecătorul re-devenea un simplu particular. În epoca post-clasică, prin introducerea procedurii extraordinare, dispare divizarea procesului în două faze, dezbaterile fiind conduse de una și aceeași persoană.

2.Tipuri de proceduri de judecata

2.1 Procedura legis-actiunilor (Vechiul Drept Roman)

Termenul de legisacțiune prin care este desemnat primul sistem procedural roman arata că orice acțiune, ca mijloc de valorificare a unui drept obiectiv se întemeiază pe lege. Gaius explica astfel numele de legis actiones.

Legisacțiunile erau prevăzute de lege (quod legibus proditae erant) și nu puteau fi folosite decât numai dacă erau create de lege,aplicându-se principiul null legisactiosine lege.

Diviziunea instanței. În vechea Romă regele deține singur competența de-a cerceta și judeca litigiile dintre cetățeni.Din imperium (puterea supremă), decurgea și prerogativa dejusdicere (jurisdicțiune).