Urmele de Dinți și Buze

URMELE DE DINŢI ŞI BUZE

1. Noţiunea şi clasificarea urmelor

Una dintre direcţiile cercetării criminalistice de importanţă majoră pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, a împrejurărilor în care fapta a fost comisă şi identificarea şi stabilirea contribuţiei participanţilor la săvârşirea acesteia este cea de căutare şi valorificare a urmelor.

Această preocupare pentru căutarea, studierea, fixarea, ridicarea şi interpretarea urmelor este justificată, pe de o parte, de distorsiunile care pot să apară în procesul formării declaraţiilor părţii vătămate, martorilor, învinuiţilor şi invulpaţilor care le conferă un grad mai mare sau mai mic de relativitate, dar şi posibilităţilor tot mai largi oferite de ştiinţă în examinarea şi interpretarea urmelor, pe de altă parte.

Urme ale instrumentelor folosite pentru forţarea încuietorilor uşii, a cioburilor de geam spart al ferestrtelor prin care s-a făcut accesul, a obiectelor tăietoare-înţepătoare cu ajutorul cărora s-a suprimat viaţa persoanei, etc. pot demonstra faptul că ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni.

Urmele pot furniza, de asemenea, informaţii asupra activităţii infracţionale desfăşurate, cu referire la locul, timpul, fazele şi succesiuunea operaţiunilor, a modului de operare folosit, a instrumentelor utilizate, a raportului cauzal dintre anumite activităţi şi consecinţele acestora.

Identificarea persoanelor se face în baza semnalmentelor furnizate de către părţi sau persoanele ascultate pe parcursul procesului, a urmelor papilare descoperite, a amprentei olfactive sau genetice, după scris, după urme lăsate de corpul uman, a obiectelor purtate ori a instrumentelor folosite

Mijlocul legal de administrare ca probe a urmelor îl constituie constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza. Ca valoare probantă, aceste mijloace se situează la acelaşi nivel cu celelalte mijloace de probă prevăzute de legea procesuală penală. Bazându-se pe demonstarţii ştiinţifice şi pe ilustraţii uşor de verificat, aceste mijloace de probă prezintă un grad de obiectivitate mai ridicat decât cel al declaraţiilor şi nu generează suspiciunili relei-credinţe care poate fi întâlnită la persoanele chemate pentru a fi ascultate

Prin urmă, sub aspect criminalistic, se înţelege orice modificare produsă la locul faptei ca rezultat material al activităţii persoanelor implicate în comiterea acesteia şi utilă cercetării criminalistice

Întrucât prin natura lor, modul de formare, dimensiuni, formele sub care se prezintă la locul faptei, urmele sunt de o impresionantă varietate, o clasificare unică a acestora este foarte dificilă, existând mai multe clasificări făcute, în funcţie de diferite criterii.

Cea mai simplă clasificare s-a făcut pe criteriul naturii obiectului creator al urmei După acest criteriu, urmele sunt: de mâini, de picioare, de dinţi, de buze, ale instrumentelor de spargere, ale mijloacelor de transport, de animale, etc.

O altă clasificare, promovată de criminalistul francez E. Locard, împarte urmele în amprente (digitale, corporale, de îmbrăcăminte, de animale, etc.), urme (obiecte lăsate de autor, instrumente de spargere, fire de păr, etc.) şi pete

O clasificare mai amplă a urmelor a fost făcută de către specialiştii din poliţie , utilizând cinci criterii, şi anume:

- după factorul creator de urme: urme ale omului, ale animalelor, vegetalelor, obiectelor;

- după factorul primitor de urme: primite de om, de animale , de vegetale, de obiecte;

- după esenţa lor: urme formă, urme materie, urme pozişionale cu subdiviziunile acestora;

- după mărime: macro şi micro urme;

- după posibilitatea ce o oferă în procesul identificării: urme care furnizează elemente pentru lămurirea diferitelor împrejurări ale săvârşirii infracţiunii, urme care ajută la stabilirea apartenenţei de gen, urme care permit identificare factorului creator.

În cazul fiecărui gen de infracţiune, teoretic, există posibilitatea descoperirii tuturor categoriilor de urme, dar practica criminalistică a relevat că anumite categorii din multitudinea de urme existente sunt mai frecvente sauu specifice respectivului gen de infracţiune.