Vânzarea comercială internațională

1. Contractul de vanzare – cumparare internationala

Contractul de vanzare- cumparare in comertul international este actul juridic prin care partile, vanzator si cumparator, apartinand unor state diferite, se obliga reciproc sa transfere un bun in schimbul platii unui pret.

Din aceasta definitie rezulta ca vanzarea-cumparearea este un contract bilateral sau sinalagmatic (da nastere la obligatii in sarcina partii contractuale), cu titlu oneros (fiecare parte primeste un echivalent patrimonial pentru prestatia la care se oblige), comutativ (existenta si intinderea obligatiilor reciproce este cunoscuta de parti de la incheierea contractului), consensual (contractul ia nastere prin simpla vointa a partilor) si translativ de proprietate (transmite dreptul de proprietate asupra bunului vandut).

Fiind un contract international acesta prezinta si unele caractere juridice specifice sau particulare, dintre care putem aminti :

- contractul de vanzare-cumparare in comertul international are un caracter exclusiv comercial, pt ca el reglementeaza numa relatiile care apar in operatiile de comert exterior ;

- contractul de vanzare-cumparare in comertul international are un caracter international, intrucat cuprinde elemente de extraneitate.

2. Obligatiile partilor si raspunderea pentru neexecutarea ori executarea necorespunzatoare a obligatiilor

Contractul de vanzare – cumparare are ca effect crearea unor obligatii in sarcina ambelor parti. Astfel, vanzatorul are doua obligatii principale: sa predea cumparatorului marfa vanduta si sa-l garanteze impotriva viciilor acesteia si contra evictiunii. La randul sau, cumparatorul are obligatia de a plati pretul marfii si de a prelua marfa predata.

Acestea sunt obligatii principale prevazute de lege, dar prin contract, partile pot sa convina si asupra altor obligatii, cum ar fi : predarea unor documente contra carora sa se faca plata marfii, folosirea unui anumit tip de ambalaj, executarea unei anumite marcari, trimiterea de instructiuni de expediere, asigurarea pieselor de schimb, obtinerea unor autorizatii, etc.

Predarea marfii vandute este cea mai importanta obligatie la care da nastere contractul de vanzare –cumparare cu implicatii asupra transmiterii dreptului de proprietate si a riscurilor si consta in remiterea marfii si a documentelor acesteia cumparatorului. Aceasta obligatie o cuprinde si pe cea de a conserva marfa pana la scadenta predarii.

In practica, predarea marfii nu se face direct cumparatorului, ci unei organizatii de transport, de cale ferata, auto, maritima, aeriana, dupa cum se convine (locul si destinatia), marfa circuland pe riscurile vanzatorului sau ale cumparatorului in functie de conditia de livrare.Daca expedierea nu se poate face, predarea rezulta si dintr-un act care exprima neindoielnic, intentia vanzatorului de a pune la dispozitie cumparotorului marfa ceruta. Deseori predarea se face documentar.

Un rol important in stabilirea momentului si a conditiilor in care se face predarea marfii si a transmiterii riscurilor asupra cumparatorului il au uzantele comerciale internationale.

Garantia contra evictiunii

Prin evictiune se intelege pierderea dreptului de proprietate asupra marfii in totalitate sau in parte, sau tulburarea cumparatorului in exercitarea dreptului de proprietate, prin valorificarea de catre terti a unui drept, intemeiat inclusiv pe dreptul de proprietate industriala, care exclude, in totalitate sau in parte, dreptul cumparatorului asupra marfii ce i s-a predat. Vanzatorul garanteaza numai impotriva tulburarilor de drept provocate de executarea de catre tert a unui drept asupra marfii predate, nu si impotriva tulburarilor de fapt, de care cumparatorul se poate apara singur, prin mijloacele pe carelegea i le pune la dispozitie. Tot astfel vanzatorul raspunde pentru evictiunea determinata de cauze anterioare transmiterii dreptului de proprietate asupra marfii vandute nu si de cauze anterioare.

Garantia contra viciilor bunului

Marfa predata trebuie sa fie conforma cu cea contractata, respectiv sa fie de tipul si sa aiba calitatile convenite. Conformitatea marfii se determina in momentul transmiterii riscurilor contractuale, moment in care se face verificarea cantitatiisi calitatii acesteia. De aceea, vanzatorul raspunde numai pentru viciile ascunse, impotriva carora il garanteaza pe cumparator.

De precizat ca garantia pentru vicii este in legatura cu calitatea marfii. In activitatea practica, calitatea marfii este stabilita de catre parti prin contract, standarde, mostre, caiete de sarcini, modele, etc, rareori vanzatorul este obligat , intrucat partile nu au convenit altfel, sa predea marfuri de calitate.

Plata marfii trebuie facuta in ziua (perioada) si la locul stabilit prin contract. In lipsa de alta intelegere a partilor, plata pretului trebuie facuta la locul si momentul in care se face predarea marfii. In comertul international, care practic nu cunoaste plata in numerar, problema platii marfii se rezolva prin contract, partile convenind atat modalitatile de plata ( acreditiv documentar, incasso, etc , documentele in schimbul carora se face plata, factura, scrisoare de transport, certificat de calitate), cat si locul platii (banca din tara vanzatorului, din tara cumparatorului sau dintr-o alta tara).