Leasing-ul

1.1ÎNCEPUTURILE OPERAŢUNILOR DE LEASING ŞI DEZVOLTAREA LOR ULTERIOARĂ.

Leasing-ul a luat naştere în Statele Unite ale Americii prin crearea în anul1952 a societăţii United States Leasing Corporation.

În mod treptat, activitatea de leasing s-a impus şi în Europa, realizându-se legiferarea sa prin legea franceză din 2 iulie 1966 şi hotărârea belgiană din 10 noiembrie 1967, care îl denumise credit-bail.

În dreptul S.U.A., leasingul este reglementat prin United States Uniform Consumer Credit Code şi în Uniform Comercial Code, cartea a 9-a, iar în Anglia, prin U.K.Consumer Credit Act, 1974.

1.2DEFINIREA LEASINGULUI

LEASING:- Forma de dare în folosinţă, contra unei taxe, a maşinilor utilajelor, mijloacelor de transport şi altor bunuri mobiliare şi imobiliare, unor întreprinderi care nu dispun de resursele financiare necesare achiziţionării lor, pe o perioadă detrminată, cu condiţie de plată şi utilizare precizate în contract.

1ASPECTUL TIPĂRIT AL OPERAŢIUNILOR DE LEASING

Leasing-ul apărut datorită rigidităţii procedeelor de finanţare a comerţului şi necesităţii dotării firmelor cu maşini şi utilaje moderne, precum şi de uzura morală rapidă a acestora.

Operaţiunile de leasing constau în următoarele:

A.- firma sau întreprinderea, de regulă specializată, cumpără la cererea unei întreprinderi interesate anumite bunuri, ca maşini-unelte, utilaje industriale şi alte echipamente, de la întreprinderea producătoare, fabricate de aceasta în concordanţă cu

specificaţia clientului solicitator căruia apoi societatea de leasing (cumpăratorul) le închiriază pentru o perioadă de timp convenită;

B.- înlăuntrul acestui interval solicitatorul, devenit locator ca efect al închirierii, foloseşte bunurile în interesul său, plătind în schimb o redeventă locativă calculată în aşa fel să asigure cumpărătorului amortizarea integrală a investiţiei;

C.- la finele locaţinii, locatorului îi este rezervată opţinea de cumpărare a bunurilor închiriate în schimbul plăţii unui preţ astfel calculat încât să corespundă valorii reziduale prezumate a respectivelor bunuri, ceea ce înseamnă că la scadenţa periodei de închiriere, solicitatorul locator are posibilitatea de a alege între a cumpăra bunurile închiriate în virtutea dreptului sau de optiune la un preţ destul de scazut, întrucât acesta reprezintă valoare reziduală prezumată a bunurilor, sau de a reînnoi locaţiunea pentru o nouă periodă de timp în schimbul unei redevente reduse, ori de a înceta pur şi simplu locaţiunea.

Din cele rezumate mai sus se desprinde că leasingul se înfăţişează ca un contract social complex care se compune din urmatoărele operaţiuni juridice:

- un contract de vânzare-cumpărare încheiat de furnizor (producator) în caliate de vânzător, şi societatea de leasing care urmează să crediteze acţiunea propriu-zisă de leasing, în calitate de cumpărator;

- un contract de locatiune încheiat între societatea de leasing, devenită proprietara bunului, şi utilizator ce va folosi bunul respectiv.

- un contract de mandat care intervine între societatea de leasing şi utilizator, pentru a hotărâ caracteristicile tehnico-economice şi preţul bunului;

- precum şi o promisiune unilaterală de vânzare făcută de locator către utilizator.

Contractul de leasing nu constituie o simpla juxtapunere acestor operatii juridice, ci rezultatul contopirii intr-un tot unitar în care operatiile juridice mentionate, considerate individual, sunt, într-o oarecare masura, modificate. Astfel contractul de vânzare-cumpărare, desi se încheie între finantator şi producator, se perfecteaza pe baza clauzelor convenite între utilizator şi producator, cu privire, în special, la caracteristiciile tehnico-economice ale bunului şi la preţ.

Cumpărătorul, devenit proprietar al bunurilor, datorează preţul din momentul în care a primit procesul-verbal de predare, încheiat între vânzător şi utilizator.

O altă particularitate a contractului de vînzare-cumpărare din cadrul leasing-ului constă în faptul că obligaţia de garanţie se naşte în favoarea utilizatorului, care are, astfel, acţiunea directă împotriva furnizorului pentru viciile bunului.

În legătură cu vînzarea intervine, încă de la începutul discuţiilor, un contract de mandat între cumpărător şi utilizator.

Acest mandat se naşte practic din momentul în care utilizatorul a ales bunul şi a obţinut o factură proformă în care sunt emitate toate caracteristicile bunului, precum şi preţul.

În temeiul acestui mandat primit din partea finanţatorului, stabileşte împreună cu vânzătorul clauzele contractului de vânzare-cumpărare, îndeplineşte formalităţile administrative pe care le implică încheierea afacerii.

Acest contract este în genere precedat de o promisiune de locaţie sinalagmatică, în sensul că finaţatorul promite că bunul pe care îl cumpără îl va da în locaţie, iar utilizatorul promite că-l va lua în calitate de locator.

Contractul de mandat intervine în momentul încheierii procesului verbal de recepţie, direct în contradictoriu cu furnizorul şi prin care utilizatorul atestă că bunul este conform cu cel comandat.

Contractul de locaţie intervine între finanţator şi utilizator.

În fine, promisiunea de vânzare este unilaterală, emanând numai din partea locatorului. Ea constă într-un pact de preferinţă, care nu are drept consecinţă transferul dreptului de proprietate asupra bunului, iar nerespectarea sa de către promitent dă loc numai la daune-interse.

Contractul de locaţie, cuprinde, însă, în afară de efectele de mai sus, unele stipulaţii, cum ar fi, caracterul irevocabil al contractului.

Astfel, o cauză fundamentală a condiţiilor generale franceze prevede că în care pentru o cuză independentă de voinţă locatorului (finanţator), bunul nu-i livrat în condiţiile şi termenele prevăzute, ori nu răspunde folosinţei pentru care era destinat, este destinat, este atins de vicii redhiditorii sau ascunse, ori nu asigură rentabilitatea şi randamentul dorit, utilizatorul nu are dreptul nici să amâne, nici să întrerupă plata regulată a ratelor de chirie la termenele prevăzute, şi nici nu poate să exercite împotriva societăţi de lesing o acţiune spre a obţine rezilierea contractului ori amânarea executării lui şi nici să formuleze vreo altă cerere de daune-interese.

Doctrina străină de specialitate defineşte leasing-ul ca fiind “operaţie de finanţare cu termen practicată de o societate financiară şi care are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri”.

Legea franceză defineşte leasing-ul ca fiind o închiriere de utilaje sau de echipamente industriale achiziţionate în vederea locaţiunii de către o intreprindere care rămâne proprietara lor, operaţie care, oricare ar fi calificarea ei, dă locatorului posibilitatea de a le cumpăra, plătind un preţ convenit, ţinând cont, cel puţin parţial, de plăţile ce s-au făcut deja cu titlu de chirie.

Legea belgiană caracterizează operaţiile de credit-locaţie (leasing) astfel:

- obiectul contractului priveşte un echipament ce urmează a fi utilizat numai în scopuri profesionale;

- bunurile sunt cumpărate de către locator numai spre a le da în locaţie conform specificaţiilor viitorului locator;

- durata locaţiei trebuie să corespundă duratei economice de utilizare a bunurilor;

- ratele chiriei trebuie fixate astfel încât să permită amortizarea valorii bunurilor în perioada de folosinţă prevăzută în contract;

- utilizatorul are drept de opţiune spre a cumpăra bunul la un preţ care să corespundă valorii reziduale a acestuia.

În literatura juridică română contractul de leasing este definit ca fiind “acea operaţie juridică prin care o persoană (de obicei societatea specializată în acest scop)cumpără un bun spre a-l închiria imediat unei alte persoane numite utilizator, (de obicei o intreprindere)care la sfârşitul contractului de locaţie are un drept de opţiune şi anume: de a continua contractul de locaţie, a-l rezilia ori de a cumpăra bunul respectiv contra unui preţ convenit în aşa fel încît să se ţină seama cel puţin în parte, de vărsămintele efectuate cu titlu de chirie (adică de amortizarea bunului pe această cale şi deci de valoarea lui reziduală)”.

1.4. MOTIVAŢIA UTILIZĂRII LEASINGULUI-AVANTAJE ŞI LIMITE

Dezvoltarea pe plan internaţional a leasingului a fost impulsionată de avantaje pe care acesta le oferă parţilor implicate în operaţiune.

Astfel pentru furnizor, leasingul este o metoda de promovare a vânzărilor,

de lărgire a cercurilor de clienţi şi a arirei de desfacere.Vânzătorul are, practic, la dispoziţie o modalitate de transformare a unei livrări cash într-una pe credit în mod direct sau prin serviciile societăţii de leasing.

Aşa se explică faptul că leasingul se practică în mod deosebit în domeniul exporturilor de bunuri de echipament, în general de bunuri durabile şi de valoare ridicată.

Este de remarcat faptul ca leasingul indirect permite şi transferul obligaţiilor şi al riscurilor legate de export de la exportator la noul proprietar, societate de leasing.