Leasingul, tehnică modernă de vânzare

Introducere.

1. Noţiuni generale.

Potrivit noii legislaţii fundamentale adoptate în România după 1989, economia de piaţă a fost instituită atât prin dispoziţii declarative, cât şi prin măsuri concrete, în vederea atingerii acestui obiectiv.

Necesitatea reconstrucţiei economiei de piaţă a fost urgentă şi, în acest sens, au fost făcute eforturi pentru mărirea investiţiilor de capital românesc şi străin şi stimularea agenţilor economici. De asemenea, s-a avut în vedere şi scopul prioritar al României de asociere la organismele comunităţilor economice europene, ceea ce impune o economie performantă, de natură a diminua şocul intrării într-o piaţă comună unde indicatorii de calitate sunt de nivel ridicat.

Leasing-ul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să-şi achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare.

Această tehnică de finanţare care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu pot să obţină credite de la bănci, ori nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin instituirea unei ipoteci sau a unui gaj, sarcini de natură a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

Interesul practic al leasing-ului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduri împrumutate, a unei investiţii fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii, prin aceasta leasing-ul se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde întreprinderea beneficiară suportă o parte din valoarea investiţiei.

De aceea leasing-ul – ca tehnică modernă de vănzare şi finanţare – vizează, în primul rând, întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii şi ridicarea performanţelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic.

CAPITOLUL I : ASPECTE GENERALE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE LEASING

1.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE LEASING

Leasing-ul este o formă de închiriere realizată de societăţi financiare specializate a unor bunuri de echipament de către firme care nu dispun de fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători . Acesta a devenit necesar datorită ritmului alert al concurenţei, al cererii şi ofertei, al progresului tehnic, care implică decizii şi investiţii imediate ce depăşesc, uneori, posibilităţile de autofinanţare ale întreprinzătorului, cât şi capacităţile de creditare de care dispune.

1.1.1. Definiţii date leasing-ului

De-a lungul timpului, o serie de autori şi diverse organisme internaţionale au încercat să dea o definiţie cât mai clară şi precisă asupra noţiunii de “leasing”. Încercările de conturare a conceptului sunt numeroase, iar dintre acestea se pot distinge, prin prisma relevanţei, următoarele:

“.o formă de închiriere a unor maşini şi utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor care, în general, nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate, nici de credite bancare tradiţionale, de către societăţile financiare care le cumpără de la producători şi le închiriază pe o anumită perioadă, cu condiţii de plată şi utilizare clar stipulate într-un contract ce constituie suportul juridic al acţiunii.”

“Leasingul este o formă de comerţ şi finanţare prin locaţie (închiriere) de către societăţi financiare specializate în aceste operaţiuni a unor maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinzătorilor a căror motivaţie să recurgă la această tehnică de comerţ rezidă în specificul unor operaţiuni pe care le realizează ( pe termen scurt şi nerepetabile) sau în faptul că nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpara.”

“Forma de dare în folosinţă, contra unei taxe, a maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi altor bunuri mobiliare şi imobiliare unor întreprinderi care nu dispun de resurse financiare achiziţionării lor pe o perioadă determinată, în condiţii de plată şi utilizare precizate în contract.” Analizând definiţiile date de diverşi autori sau organisme internaţionale se constată că, în ciuda unor diferenţe, acestea exprimă unul şi acelaşi lucru: achiziţionarea de la furnizori de către o societate specializată (financiară) a unor bunuri şi închirierea acestora unor beneficiari (care nu dispun de resurse băneşti necesare achiziţionării lor direct de la furnizor). Închirierea se efectuează pe o perioadă dată, pe baza unui contract care stipulează condiţiile de plată, cuantumul ratelor, obligaţiile părţilor şi condiţiile de transfer a bunului în proprietatea beneficiarului, la opţiunea acestuia.