Vătămarea Corporală

În reglementarea actuală vătămarea corporală este cea de-a doua infracţiune din cadrul subgrupei infracţiunilor contra integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei, atât ca succesiune cât şi ca gravitate. Această faptă constituie o manifestare antisocială care prezintă pericol social, ea fiind realizată printr-o comportare care aduce atingere relaţiilor sociale a căror ocrotire nu este posibilă fără asigurarea securităţii persoanei.

Potrivit Codului Penal, art. 181. alin. 1, vătămarea corporală este “fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile”. Este o variantă de specie a infracţiunii de lovire sau alte violenţe care prezintă însă un grad de pericol social mai ridicat fiindcă durata îngrijirilor medicale necesare pentru restabilirea integrităţii corporale sau sănătăţii este cu mult mai mare.

Pentru înţelegerea corectă a conţinutului acestei infracţiuni trebuie să se ţină cont de sistemul de incriminare şi de tehnica legislativă adoptată de Codul penal în vigoare şi anume acela de a incrimina fapte săvârşite cu intenţie sau praeterintenţie îndreptate împotriva integrităţii corporale sau sănătăţii în articole distincte şi sub denumiri diferite, în ordine progresivă dupa criteriul gravităţii credscânde a urmărilor. Având în vedere aceastea, legea a incriminat această infracţiune distinct de cea de lovire sau alte violenţe, ca o variantă calificată , sub un “nomen juris” propriu, în art. 181 C.p.

Trăsăturile esenţiale şi comune ale acestor infracţiuni nu mai sunt repetate în fiecare articol, ci sunt prezentate numai elementele noi, prin care infracţiunile prevăzute în art. 181-183 se deosebesc de infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 C.pen., care este infracţiunea de referinţă pentru celelalte fapte incriminate in Titlul al II-lea al părţii special a Codului penal.

În concluzie, faptele prevăzute în art. 180 alin. 2, 181 şi 183 C.pen. nu reprezintă altceva decât forme agravate ale faptei prevăzute în art. 180 alin.1 C.pen.

Obiectul infracţiunii: Un prim aspect care trebuie analizat este cel al obiectului juridic general care este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la dreptul omului la protecţie împotriva activităţilor violente care i-ar putea cauza vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii. Dreptul penal incriminează numai faptele de pericol social prin care se vatămă integritatea corporală a altuia, neincriminând vătămarea integrităţii corporale proprii de către sine însuşi (autolezarea sau autovătămarea). Securitatea si integritatea fizică a persoanei reprezintă ca şi viaţa un bun sau o valoare socială intangibilă şi indisponibilă.

În consecinţă, se consideră, precum am mai remarcat anterior, că în general consimţământul prealabil al victimei nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului, decât prin excepţie, în cazurile admise de lege, avându-se în vedere noua orientare juridică conform căreia consimţământul victimei constituie o cauză justificativă în materie penală.

Al doilea aspect ce trebuie să fie analizat este cel al obiectului material ce constă în corpul persoanelor împotriva cărora este îndreptată acţiunea (uneori chiar inacţiunea) violentă.

Subiecţii infracţiunii: subiectul activ (autor) este necircumstanţiat, putând avea această calitate orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea răspunderii penale. Pentru forma agravantă este necesară calitatea de soţ sau rudă apropiată cu victima, dacă aceasta din urmă locuieşte sau gospodăreşte împreună cu el.

Participaţia penală este posibilă în oricare din formele sale (coautorat, instigare şi complicitate). În ceea ce priveşte coautoratul, acesta există şi atunci când toţi participanţii luând parte la bătaie şi lovind victima, nu se poate stabili care dintre ei a aplicat lovitura ce a produs vătămarea .

Subiectul pasiv nu este unul calificat, poate fi orice persoană în viaţă , este de precizat faptul că trebuie să fie în viaţă deoarece violenţele exercitate asupra unui cadavru constuie infracţiunea prevăzută în art. 319 C.pen., neavând importanţă vârsta, sexul, starea de sănătate a acestuia. Când subiectul pasiv este o persoană care îndeplineşte o activitate împortantă de stat sau obştească, fapta va putea constitui, în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile infracţiunea prevăzută în art. 160 C.pen. (atentatul care pune în pericol siguranţa statului). Pentru forma agravantă se cere ca subiectul pasiv să aibă calitatea de membru al familiei făptuitorului.