Analiza financiară

Realizarea obiectului de activitate al entităţilor generatoare de venituri, reclamă importante eforturi materiale, financiare sau de muncă, concretizate de regulă în cheltuieli.

Potrivit Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de IASB cheltuielile reprezintă „diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari”.

Definiţia cheltuielilor include două tipuri de cheltuieli, şi anume:

- Cheltuieli propriu-zise care apar în cursul activităţilor curente ale firmelor, regăsindu-se sub forma costului vânzărilor, costului consumurilor de stocuri, salariilor şi amortismentelor. În concordanţă cu principiile partidei duble, ele se evidenţiază prin echivalenţă cu ieşirile sau reducerile de active, cum ar fi: lichidităţile, stocurile, bunurile imobile, utilajele şi echipamentele. De asemenea, ele se pot înregistra şi prin echivalenţă cu creşterile de pasiv, ca de exemplu datoriile faţă de terţi, datoriile salariale, fiscale şi sociale şi alte datorii.

- Pierderile ca reduceri ale beneficiilor economice pot sau nu să apară în activităţile curente ale firmei. În această situaţie se află pierderile din calamităţi sau cele din lichidarea activelor imobilizate. De asemenea, se includ şi pierderile constatate cum sunt cele rezultate din diferenţele nefavorabile de curs valutar, sconturile acordate clienţilor, pierderile nete din cumpărarea/vânzarea de titluri de plasament.

Integrată în activitatea practică de conducere, tematica cheltuielilor de producţie este o problemă internă a fiecărei întreprinderi, care trebuie să fie circumscrisă într-un cadru legislativ general vizând aspecte organizatorice ale evidenţei, precum şi niveluri normate sau reglementate pentru unele categorii de cheltuieli.

În ceea ce priveşte activitatea practică de analiză a cheltuielilor, aceasta trebuie să fie prin excelenţă o componentă majoră a managementului intern al firmei care să asigure realizarea unor costuri competitive.

In contul de profit şi pierdere, cheltuielile sunt recunoscute pe baza asocierii directe între costurile implicate şi obţinerea elementelor specifice de venit, când un cost nu generează beneficii economice viitoare sau când a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ sau creşterii unei datorii.

Realizarea unui venit si , respectiv profit implică efectuarea de cheltuieli. În contabilitatea financiară, cheltuielile se înregistrează pe feluri de cheltuieli ( după natura lor) şi se grupează în:

- Cheltuieli de exploatare – care cuprind categoriile de consumuri privind realizarea obiectului de activitate şi cele aferente acestora.

- Cheltuieli financiare – care includ pierderile de creanţe legate de participaţii,din vânzarea titlurilor de plasament, dobânzi, etc. Acestea vizează activitatea financiară în afara exploatării.

- Cheltuieli excepţionale – care nu sunt legate de activitatea curentă; se referă la despăgubiri, amenzi, penalităţi, donaţii, subvenţii,etc.

- Cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite

Importanţa acestui criteriu de clasificare este dată de utilitatea sa în aprecierea rentabilităţii activităţii curente a întreprinderii, în elaborarea previziunilor privind performanţa viitoare.

În general se poate face o corelaţie între venituri şi cheltuieli, în sensul că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Dar sunt şi excepţii. De exemplu, cheltuielile financiare, de regulă, nu generează venituri, iar realizarea acestora nu presupune cheltuieli.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii care o determină, în vederea identificării posibilităţilor de diminuare în scopul sporirii rentabilităţii. Această analiză reprezintă o primă etapă de informare asupra dinamicii cheltuielilor. În acest scop se utilizează indicatorul „ Cheltuieli la 1000 lei venituri” (C), care se determină ca raport între cheltuielile totale ( ∑ chi) şi venituri ( ∑ Vi).

1. Analiza structurală a cheltuielilor

Analiza structurală prezintă o importanţă majoră în focalizarea managementului firmei asupra categoriilor principale de cheltuieli. Pe baza analizei de tip structural se poate identifica sectorul de activitate din care face parte firma, deoarece fiecărui sector îi este caracteristic un profil structural distinct de cheltuieli. De exemplu, pentru o firmă de distribuţie ponderea majoritară este deţinută de către cheltuielile cu mărfurile, în timp ce, în cadrul unei firme de consultanţă ponderea dominantă în cadrul costului este reprezentată de către cheltuielile cu personalul.