Dezechilibrele economice și orientările sociale ale dezvoltării economice

1.Teoria echilibrului economic general şi formele lui de manifestare

Din punct de vedere teoretic, echilibrul la nivel macroeconomic reflectă acea stare a economiei în care, toate pieţele sunt simultan în echilibru, fără existenţa excesului de cerere sau de ofertă.In condiţiile economiei de piaţă, echilibrul economic se manifestă sub forma unei stări proprii pieţei, generată de acţiunea agenţilor economici în calitatea lor de producători-vânzători şi de cumpărători-consumatori. Agenţii economici producători urmăresc maximizarea profiturilor lor, în timp ce agenţii economici consumatori satisfacerea trebuinţelor lor. De aici şi reiese esenţa conceptului de echilibru economic general.

Echilibrul economic general exprimă acea stare spre care tinde piaţa naţională în ansamblul său (piaţa bunurilor economice, piaţa muncii, piaţa monetară şi piaţa capitalului) caracterizată printr-o concordanţă relativă a cererii şî ofertei agregate, decalajele dintre forţele pieţei nedepăşind anumite limite considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultăţi, de dezechilibre.

Echilibrul economic se manifestă sub o multitudine de forme, care se clasifică după anumite criterii:

a)după modul de manifestare în timp se distinge: echilibrul economic static, care se caracterizează prin absenţa schimbărilor şi este considerat doar o ipoteză, neexistând practic în realitate ;

b) echilibrul economic dinamic, ce se manifestă prin modificarea permanentă a raporturilor dintre forţele care se confruntă, concordanţa lor realizându-se în timp, ca tendinţă dominantă şi care poate fi privit ca un echilibru pe termen scurt (se manifestă în condiţiile unor schimbări nesemnificative sau al modificării unor restricţii posibil de ameliorat pe termen scurt) şi pe termen lung (admite posibilitatea schimbărilor în toate variabilele sistemului, progresul tuturor factorilor de producţie, ceea ce presupune depăşirea unor dezechilibre temporare prin atragerea unor forţe de compensare existente în sistem sau în afara lui);din punctul de vedere al sferei de cuprindere (al pieţelor la care se referă), echilibrul economic poate fi parţial şi

genera.In raport cu nivelurile agregării economiei naţionale se distinge: echilibrul microeconomic, care se referă la nivelul verigilor primare, al agenţilor economici şi al unităţilor administrativ-teritoriale de bază; echilibrul mezoeconomic care se referă la structurile de ramură şi zone teritoriale (judeţe, landuri etc); echilibrul macroeconomic, care integrează agregat primele două forme de echilibru pe ansamblul economiei naţionale şi al teritoriului naţional.In funcţie de conţinutul proceselor economice şi de modul de exprimare a rezultatelor se distinge: echilibrul economic material, care exprimă acea stare de concordanţă relativă între volumul, structura şi calitatea producţiei (oferta

globală), pe de o parte, şi nevoile de consum final şi de producţie (cerere globală), sub aspect cantitativ, structural şi calitativ,

pe de altă parte (de ex., pentru a asigura o anumită cantitate de energie electrică e necesară o cantitate determinată de combustibil, într-o anumită structură şi putere calorică); echilibrul economic valoric, care exprimă concordanţa relativă între

diferite structuri valorice ale rezultatelor economice, între acestea şi eforturile depuse, şi în cadrul căruia se disting următoarele forme speciale: echilibrul bănesc (monetar), care exprimă concordanţa relativă dintre expresia bănească a volumului de bunuri economice existente pe piaţă şi cantitatea de bani aflată în circulaţie; echilibrul financiar, care reflectă concordanţa relativă între sursele financiare şi necesităţile de plată ale agenţilor economici; echilibrul bugetar, care reflectă concordanţa relativă între veniturile şi cheltuielile bugetare; echilibrul valutar, care evidenţiază concordanţa relativă între

încasările şi plăţile în valută; echilibrul resurselor de muncă, care exprimă concordanţa relativă dintre cantitatea, structura şi calitatea factorului uman activ disponibil şi necesităţile de resurse de muncă ale utilizatorilor (mai ales ale unităţilor economice).In unitatea lor, aceste forme concrete de manifestare a echilibrului economic asigură desfăşurarea procesului creşterii economice, concretizat în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice.