Economia într-o lecție Henry Hazlitt

‘’Economia intr-o lectie’’ de Henry Hazlitt cuprinde trei parti fiecare parte continand unul, douzeci si patru si respectiv un capitol. Cartea se incheie cu o nota asupra celor scrise.

Partea I se numeste ‘’Lectia’’ si cuprinde capiolul I cu acelasi nume. In cadrul acestui capitol autorul evidentiaza tendinta permanenta a omului de e vedea doar efectele imediate ale unei anumite politici, sau numai efectele acesteia asupra unui anumit grup ,si de a desconsidera efectele pe termen lung pe care politica rspectiva le-ar putea avea nu numai asupra acelui grup in particular dar aspra tuturor grupurilor.

El numeste aceasta : ‘’ eroarea omiterii consecintelor secundare’’.

Partea a –II-a. Lectia aplicata.

Capitolul II. Geamul spart.

Capitlul II apare ca o lamurire , exemplificare pentru cele afirmate in primul capitol si anume : oamenii vad doar ceea ce apare direct in fata ochilor . Pentru aceasta autorul imagineaza situatia “geamului spart”: un derbedeu arunca o piatra in geamul une brutarii spargandu-l. De aici cei care se strang in jurul brutariei cu geamul spart trag concluzii : brutarul are geamul spart, in vreme ce gemgiul are de castigat. Ei omit insa, ca, de exemplu, brutarul si-ar fi putut face un costum din banii pe care trebuie sa ii dea geamgiului pentru a- si repara fereastra.Astfel multimea uita de a treia parte potential implicata, croitorul, si aceasta pentru ca acesta nu-si va mai face aparitia. Oamenii nu vor mai vedea costumul nou pentru ca acesta nu-si va mai face aparitia. Autorul demonstreaza astfel ca, de regula, oamenii vad doar ceea ce le apare direct in fata ochilor.

Capitolul III. Binefacerile distrugerii.

In cadrul celui de-al III-lea capitol , ca o continuare a ideii ‘’geamului spart’’ autorul arata diferenta dintre ‘’nevoie’’ si ‘’cerere’’. El spune ca cererea economica efectiva presupune nu numai nevoia ci si o putere de cumparare corespunzatoare.

De la camere de comert, lideri sindicali, la televiziune si statisticieni , fiecare dintre acestia , in felul sau, preamareste efectele distrugerii.

Autorul da exemplul celui de-al doilea Razboi Mondial, atunci cand s-au inregistrat cele mai mari pierderi si distrugeri putand sa concluzioneze cu faptul ca nu constituie niciodata un avantaj faptul ca niste fabrici si utilaje sunt distruse de obuze sau bombe , daca nu si-au pierdut deja valoarea sau nu au atins o valoare negativa prin uzura fizica si morala si deasemenea ca , oricare ar fi consideratiile in favoarea distrugerii ; intr-un caz sau altul ea nu poate constitui , pe ansamblu , o cale spre prosperitate sau o binefacere.

Capitolul IV. Lucrarile publice inseamna impozite.

In capitolul IV autorul incearca sa demonstreze si sa argumenteze mesajul din titlu : ‘’lucrarile publice inseamna impozite’’.

El ii mentioneaza pe asa-zisii economisti care spunand ca au o multime de care spun ca au o multime de scheme de obtinere a unor bunuri degeaba si care sustin ca guvernul poat sa tot cheltuiasca fara a apela la vreun impozit, ca poate sa acumuleze datorii fara sa plateasca vreodata. Autorul arata cum se poate creea un lucru in locul altuia dand un exemplu al unui pod sustinand ca acesta este creeat in primul rand pentru a se creea noi locuri de munca, dar ca prin construirea lui, « prin magia cheltuielilor publice » s-a renuntat la altceva, de exemplu la construirea unor case, la fabricarea unor automobile sau masini de spalat, la confectionarea unor obiecte de imbracaminte, etc. Astfel el spune ca numai privind atat consecintele directe cat si pe cele indirecte, s-ar fi putut vredea, cu ochii imaginatiei posibilitatile carora nu li s-a dat ocazia sa devina realitate.

Capitolul V. Impozitele descurajeaza productia.

In pofida numelui capitolului, autorul spune ca impozitarea este indispensabila pentru indeplinirea unor functii guvernamentale de baza, astfel ca, un nivel rezonabil al impozitelor nu ar leza prea mult productia. Pe de alta parte, el sustine ca serviciile guvernamentale primite in schimb, asigura desfasurarea productiei, astfel ca sunt compensatorii. Revine insa si spune ca, cu cat este mai mare procentajud din venitul national prelevat prin impozite cu atat mai mare va fi gradul de descurajare a productiei si a ocuparii fortei de munca in sectorul privat.

Capitolul VI. Creditele guvernamentale deviaza productia.

In cadrul acestui capitol se arata faptul ca « ajutorul » acordat de stat afacerilor este deobicei la fel de temut ca si ostilitatea guvernului si ca acest lucru este valabil atat pentru subventiile guvernamentale cat si pentru imprumuturile guvernamentale. Guvernul nu imprumuta si nu ofera niciodata nimic pentru a face fara sa iasa ceva in schimb. Fondurile guvernului provin in intregime din impozite si chiar si mult laudatul « credit guvernamental » se bazeaza pe presupunerea ca imprumuturile sale, vor fi in ultima instanta compensate din veniturile aduse de impozite.