Evaluarea Obligațiunilor și a Riscului Ratei Dobânzii

Sistemul financiar constituie un ansamblu organizat de pieţe, instrumente şi intermediari al cărui obiectiv este de a asigura mobilizarea şi alocarea eficientă a economisirii disponibile în economie pentru finanţarea nevoilor private şi publice, concomitent cu valorificarea şi protejarea capitalului bănesc investit în condiţii de risc.

Piaţa capitalului asigură finanţarea pe perioade relativ lungi de timp a sectoarelor active din economia de schimb şi a administraţiilor publice, pe seama capitalului bănesc disponibil în economie. Concomitent cu mobilizarea şi alocarea capitalului necesar funcţionării economiei, piaţa de capital oferă posibilitatea ca, entităţile economice şi populaţia sa-şi plaseze capitalul bănesc disponibil în condiţii de risc, în scopul protejării împotriva eroziunii monetare şi valorificării acestuia, dar şi posibilitatea de a se proteja împotriva riscurilor de piaţă şi a riscurilor specifice.

Totalitatea instrumentelor unei pieţe de capital formează categoria produselor bursiere. Din aceasta categorie fac parte şi valorile mobiliare. Acestea reprezintă instrumente negociabile materializate sau înscrise în cont, care oferă deţinătorilor anumite drepturi asupra emitentului. Drepturile care izvorăsc din deţinerea de acţiuni sunt stabilite prin contractul de emisiune al acestora.

Prima definiţie a valorilor mobiliare a fost dată în legea 52/1994 potrivit căreia, valorile mobiliare pot fi: acţiunile, obligaţiunile precum şi instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit, încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în această categorie. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital defineşte valorile mobiliare ca fiind:

a) acţiuni emise de societăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pe piaţa de capital;

b) obligaţiuni şi alte titluri de creanţă, inclusiv titlurile de stat cu scadenţa mai mare de 12 luni, negociabile pe piaţa de capital;

c) orice alte titluri negociate în mod obişnuit, care dau dreptul de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb, dând loc la o decontare în bani, cu excepţia instrumentelor de plată.

Obligaţiunile sau instrumentele cu venit fix aşa cum mai sunt numite în literatura de specialitate se referă la obligaţia unui emitent de a efectua plăţi periodice sub formă de cupoane şi de a rambursa datoria la o anumită scadenţă .

Actiunile sunt valori mobiliare emise de o societate comerciala, reprezentand o cota parte din capitalul social al unei societati .

Deosebiri între obligaţiuni şi acţiuni

Elemente Acţiuni Obligaţiuni

Ce reprezintă? O parte din capitalul social O parte dintr-un împrumut

Relaţia emitentului cu deţinătorul titlului Deţinătorul este coproprietar Deţinătorul este creditor

Cash flow dividend cupon

Maturitate infinită Determinată (finită)

Decizia investitorilor de a-şi plasa capitalul bănesc în diverse instrumente financiare de natura obligaţiunilor are ca fundament două obiective: diversificarea surselor de venituri, concomitent cu realizarea de venituri cât mai ridicate fără erodarea capitalului investit şi îmbunătăţirea parametrilor globali ai plasamentului. Dobânda cupoanelor şi/ sau capitalul rambursat pot fi investite ulterior pe piaţa de capital sau pot avea destinaţii diverse.

Investitorii şi specialiştii în plasamente obligatare sunt interesaţi de stabilirea veniturilor pe care diferite plasamente le pot aduce deţinătoilor acestora. Deşi, prin contractul de emisiune sunt stabilite modalităţile de recompensare, evaluarea teoretică a rentabilităţii unui plasament obligatar şi a riscurilor comportă un anumit grad ridicat de dificultate.

Deşi extrem de diverse, instrumentele care asigură investitorilor diverse avantaje, prezintă caracteristici financiare comune care permit generalizarea unor tehnici de evaluare actuariale.

Principalele elemente tehnice ale obligaţiunilor sunt :

a). Valoarea nominală reprezentând raportul dintre împrumutul lansat pe piaţă şi numărul obligaţiunilor emise:

unde:

VN : valoarea nominală;

I : marimea împrumutului,

N : numarul obligaţiunilor;

b). Valoarea la subscriere sau preţul de emisiune, este determinată de emitent, de regula, sub valoarea nominală, pentru a se asigura atractivitatea investiţiei:

unde:

PE : preţul de emisiune;

VN : valoarea nominală;

Pe : prima de emisiune.

c). Termenul de rambursare sau durata de viaţă a obligaţiunii este intervalul cuprins între momentul emisiunii si cel al rascumpararii obligatiunii. Pe durata de viata se identifică trei momente importante:

- data emisiunii, adică data la care emitentul pune în vânzare obligatiunea;

- data de plată, ce reprezintă data la care emitentul se obligă să platească dobânzi;

- data maturitatii, respectiv scadenţa împrumutului, când se stinge obligaţia debitorului faţă de creditorii săi prin restituirea sumei împrumutate.