Evoluția în Timp a Procesului de Negociere a Aderării României la Uniunea Europeană

1. Cadrul legislativ şi instituţional al negocierilor de aderare

Statul care doreşte aderarea la UE trebuie să depună la Preşedinţia Consiliului UE o cerere de aderare (o scrisoare în care îşi exprimă dorinţa de a deveni membru al UE). Consiliul UE decide dacă statului solicitant îi este sau nu conferit statutul de candidat la integrarea în UE. Din momentul în care candidatura unui stat este acceptată, acesta primeşte ajutor din partea UE pentru a se pregăti pentru aderare şi este monitorizat pentru a se vedea în ce măsură îndeplineşte criteriile aderării.

Negocierile de aderare se desfăşoară prin trecerea în revistă, domeniu cu domeniu, a progreselor realizate de ţara respectivă privind transpunerea normelor comunitare în legislaţia internă şi aplicarea efectivă a regulilor ce guvernează funcţionarea UE, luându-se în considerare că la aderare, statele trebuie să fi adoptat acquis-ul comunitar.

Din partea UE, două instituţii sunt implicate în procesul de negociere: Consiliul UE şi Comisia Europeană, care e mandatată de statele membre să deruleze negocierile tehnice. Din partea României, în procesul de negociere a fost implicat Guvernul Romaniei, care a stabilit în 2001 că Ministerul Integrării Europene şi Delegaţia Natională de Negociere a Aderării României la UE (condusă de un negociator-şef) sunt instituţiile care coordonează pregătirea în vederea aderării şi derularea negocierilor de aderare.

2. Rapoartele anuale ale Comisiei Europene (1998 – 2004)

Pe baza rapoartelor de ţară, întocmite de Comisia Europenă, Consiliul European decide deschiderea negocierilor de aderare. Aceste Rapoarte prezintă progresele realizate de fiecare ţară candidată la procesul de aderare.

Perioada 1995 – 1997 a fost marcată de o dezbatere intensă în legătură cu modalitatea de declanşare a negocierilor. Ţările care înaintaseră primele cereri de aderare, inclusiv România, au insistat ca negocierile să înceapă simultan. Atunci erau, însă, doar 6 ţări candidate din Europa Centrală şi de Est: România, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia şi Ungaria. Ulterior, acestora li s-au adăugat încă 6 ţări: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta şi Slovenia.

În aceste condiţii, Comisia Europeană a propus şi Consiliul European a aprobat ca ţările candidate să fie împărţite în două grupuri sau „valuri”, în funcţie de nivelul pregătirii acestora şi de capacitatea Uniunii de a negocia (grupul Luxembourg – Cehia, Cipru, Estonia, Polonia, Slovenia, Ungaria şi grupul Helsinki – Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, România şi Slovacia).

Toate rapoartele prezentate de Comisie din 1998 şi până în 2003 au evidenţiat faptul că România:

- Îndeplineşte criteriile politice pentru aderare;

- Au fost înregistrate progrese, dar încă nu poate fi apreciată ca având o „economie de piaţă funcţională”, ceea ce înseamnă că nu va putea face faţă presiunilor concurenţiale din Piaţa Internă a UE;

- Se desfăşoară în condiţii bune procesul de armonizare a legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară, respectiv de preluare a „acquis-ului comunitar”.

Raportul pe 2003 afirmă că România dispune de o economie de piaţă, dar care nu este încă funcţională. Abia Raportul Comisiei din octombrie 2004 recunoaşte că România are o economie de piaţă funcţională.

Aceasta înseamnă că România îndeplinea, în 2004, toate criteriile de aderare stabilite în iunie 1993 la Copenhaga. Până la aderare, în 2007, economia României trebuia să adopte măsuri prin care să facă faţă presiunilor concurenţiale de pe Piaţa Internă a UE.

3. Declanşarea negocierilor de aderare a României

Cererea oficială de aderare la UE a României a fost înaintată la 22 iunie 1995, împreună cu Strategia Naţională de Pregătire a a Aderarii României la UE. La 30 martie 1998, ministrul român al afacerilor externe primeste primul Parteneriat pentru Aderare, alături de alţi nouă miniştri ai statelor candidate, într-o întâlnire unde sunt prezenţi şi miniştri de externe ai celor 15 ţări membre. Parteneriatul pentru aderare a coordonat asistenţa financiară acordată României de către UE. În iunie 1999, România înaintează Comisiei Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană. La Consiliul European de la Luxemburg (decembrie 1997), doar şase state au primit avizul Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare. Acestea erau Republica Cehă, Cipru, Estonia, Ungaria, Polonia şi Slovenia. La acel moment s-a considerat că România nu putea îndeplini pe termen mediu toate condiţiile de aderare. La 10-11 decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de aderare cu Romania alături de alte 5 state candidate în cel de-al doilea val (Malta, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria). Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate oficial în 15 februarie 2005.