Extinderea Zonei Euro

Naşterea monedei Euro este evenimentul financiar mondial cel mai important de la căderea sistemului Bretton Woods. Ea este o etapă importantă a construcţiei europene, care se înscrie într-un proces început de peste 40 de ani, odată cu crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), în 1951 şi semnarea Tratatului de la Roma din 1957.

Euro-ul încoroneaza o lungă pregătire a economiilor europene, cu crearea unei pieţe comune (în anii 60), liberalizarea mişcării de capital (1990), realizarea pieţei unice în 1993 şi, după semnarea Tratatului de la Maastricht, convergenţa economiilor către cele mai bune performanţe în materie de inflaţie, rata dobânzii şi a deficitului.

Decizia de a forma o Uniune economică şi monetară a fost luată de Consiliul European în oraşul olandez Maastricht, în decembrie 1991, fiind mai târziu prevăzută în Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht).

Toate statele membre ale UE fac parte din Uniunea Economică şi Monetară (UEM), care poate fi considerată o etapă avansată a integrării economice bazate pe o piaţă unică. UEM presupune coordonarea strânsă a politicilor economice şi fiscale, iar în cazul ţărilor care îndeplinesc anumite condiţii, existenţa unei politici monetare unice şi a unei monede unice – euro

În prezent, sunt 27 de state membre cu nivele de integrare variate în UEM :

- 16 state membre ale Uniunii Europene folosesc euro ca monedă oficială: Belgia, Germania, Irlanda,Grecia, Spania, Franţa, Italia ,Cipru, Luxemburg, Malta ,Ţările de Jos ,Austria, Portugalia, Slovenia ,Slovacia, Finlanda

- 11 state membre ale UE nu folosesc încă, în prezent, moneda unică europeană : Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Suedia şi Regatul Unit

Tratatul de la Maastricht prevede crearea Uniunii economice şi monetare în trei etape:

- prima etapă –debutează la 1 iulie 1990 până la 31 decembrie 1993 şi implică :

- libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea controlului de schimburi valutare);

- sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile europene (fonduri structurale);

- convergenţă economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a politicilor economice ale statelor membre.

- etapa a doua - debutează la 1 ianuarie 1994 , prevede:

- înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este compus din guvernatorii băncilor centrale ale ţărilor membre UE;

- independenţa băncilor centrale naţionale;

- reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare

- etapa a treia – debutează prin crearea monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi înfiinţarea Băncii Centrale Europene.

La 1 ianuarie 1999 , 11 ţări adoptă moneda euro, care devine astfel moneda comună a Austriei, Belgiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Ţărilor de Jos, Portugaliei şi Spaniei. (Grecia li se alătură la 1 ianuarie 2001). Începând din acest moment, Banca Centrală Europeană înlocuieşte IME, devenind responsabilă de politica monetară, care este definită şi pusă în aplicare în euro.

Etapa I

Comisia Europeană condusă de Jacques Delors a adoptat Actul Unic European în februarie 1986, care a avut drept scop înlăturarea barierelor instituţionale şi economice între statele membre ale UE şi stabilirea scopului pieţei comune europene. În 1989, au fost schiţate planuri pentru a realiza UEM în 3 stadii. Prima fază a început oficial în 1990, cand controalele asupra ratei de schimb au fost înlăturate, dând astfel o liberă mişcare a capitalurilor în întreaga CEE.

În 1992, cele trei faze prevăzute de Comisia Delors au fost făcute oficiale prin introducerea în Tratatul de la Maastricht, incluzând criteriile de convergenţă economică pentru adoptarea monedei comune. În fapt, aceasta a transformat în 1993 CEE în Uniunea Europeană. Criteriile pentru calitatea de membru a Uniunii Europene şi adoptarea monedei euro sunt stabilite de trei documente.