Factorii și Tipurile de Creștere Economică

În aspect general creşterea economică este sporul calitaţii vieţii pe baza creşterii continue a indicatorilor economici: mărimii produsului naţional; venitului naţional pe cap de locuitor; volumului şi structurii bunurilor materiale oferite; stabilitaţii şi siguranţei in venituri, angajarii in cimpul muncii, accesului la învaţatură, ocrotirii sănătăţii, securităţii etc.

Creşterea economica este un proces deosebit de complex determinat de o multitudine de factori. Dintre aceştia putem distinge două categorii mari:

-factori ce sunt implicaţi direct în procesul de producţie şi generează creşterea economică: munca, factorul material (resursele naturale şi echipamentele de producţie) la care se adaugă progresul tehnic;

-factori cu acţiune mediată, care au rol de catalizator pentru naşterea şi combinarea factorilor nemijlociţi, sau, eventual, pot frîna această activitate. În această categorie se includ: factorii ştiinţifici, culturali, politica administrativă; politica economică, care, la rîndul ei, cuprinde: plitica acumulării, a investiţiilor, cea financiară, moneteră, bugetară şi cea fiscală; capacitatea de absorbţie a pieţei interne; schimburile internaţionale etc.

Factorii creşterii economice pot fi abordaţi sub aspect cantitativ, calitativ şi structural.

Latura cantitativă se referă la volumul global al fiecărui factor presupunînd constant randamentul lor. Aspectul calitativ face apel la randamentul utilizării resurselor productive. Dimensiunea structurală evidenţiază proporţiile în care se combină factorii de producţie, reflectînd contribuţiile de ordin cantitativ şi calitativ la creşterea economică.

Factorul uman influenţiază mărimea venitului naţional prin cantitatea şi calitatea forţei de muncă şi prin eficienţa utilizării acesteia, adică prin productivitatea muncii.

Aspectul cantitativ trebuie analizat din punct de vedere global, al structurii populaţiei şi al repartiţiei sale geografice.

Analiza globală presupune luarea în considerare a două noţiuni: statică, aceea a nivelului absolut al populaţiei la un moment dat, adică la un stadiu determinat al tehnologiei, şi dinamică, aceea care se referă la rata de creştere dorită a acestei populaţii.

Privind sub aspect structural populaţia, avem o structură pe vîrstă şi una pe profesii.

Latura calitativă trebuie să ia în considerare caracteristicile intrinseci ale populaţiei dependente, în principal, de calificare şi motivaţie în muncă. După opiniile specialiştiilor, factorul cel mai important al creşterii economice îl constituie „capitalul uman” adică totalitatea cunoştinţelor şi competenţelor profesionale rezultate din procesul educaţional.

Educaţia a devenit subsistemul social care însoţeşte şi alimentiază dezvoltarea tuturor celorlalte subsisteme. Creşterea şi dezvoltarea unei naţiuni trec mai întîi prin educaţie: valorile ştiinţei şi ale tehnicii, spiritul inventiv şi aplicativ, noile atitudini şi mentalităţi, ca şi modul de a fi şi a deveni cerute de societatea modernă se învaţă în interiorul subsistemelor educative şi al autoeducaţiei continue. Educaţia precede şi face posibilă creşterea economică, cu condiţia de a fi adaptată trebuinţelor societăţii respective şi exigenţelor viitorului. Ea valorifică cea mai preţioasă energie – energia umană, furnizînd un agent al creşterii care, prin calitatea lui, are un impact direct asupra productivităţii muncii în toate sectoarele de activitate.

Factorul material al creşterii economice cuprinde resursele naturale atrase în procesele productive şi tehnicile şi tehnologiile acumulate în decursul timpului.

Stocul de capital contribuie la creşterea economică prin mărirea volumului capitalului utilizat, adică a bunurilor de capital şi prin sporirea eficienţei utilizării lui. Volumul de capital real poate creşte prin investiţii sau acumulare de capital.

Dimensiunea calitativă a factorului material poate fluctua datorită unor influenţe de ordin tehnologic, economic, organizaţional.

Progresul tehnic are un rol deosebit în creşterea economică, el regăsindu-se încorporat în toţi factorii de producţie: forţa de muncă, maşini, utilaje, materii prime, materiale etc. Acest factor determină mărirea randamentelor, a eficienţei utilizării forţei de muncă, capitalului, resurselor naturale şi, deci, a aportului acestora la creşterea economică.

După J.A. Schumpeter, progresul tehnic reprezintă procesul de aplicare în practică a inovaţiei, care constituie forţa motrice a creşterii economice. După părerea economiştilor, informaţia a devenit o parte componentă a avuţiei naţionale şi, totodată, un factor distinct de producţie care joacă un rol intermediar între forţa de muncă şi ceilalţi factori, ca informaţie poductivă.

În zilele noastre, progresul tehnic este un proces de economisire a informaţiei, privită în sensul ei larg, ca informaţie încorporată în elementele materiale ale procesului de producţie şi în procesul creaţiei ştiinţifice umane.