Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 25 în total
Cuvinte : 5372
Mărime: 40.08KB (arhivat)
Publicat de: Vladimir Simion
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Razvan Papuc
Proiectul a fost prezentat la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Administratie si Afaceri

Extras din referat

IMPOZITAREA MICROÎNTREPRINDERILOR

I. Concepte de bază

- Impozit

- Microîntreprindere

1.1 Impozitul

În societăţile libere, bazate pe proprietatea privată şi economia de piaţă, Statul este prezent în viaţa politică, economică şi socială, asigurând colectivităţii bunuri şi servicii publice. Finanţarea costurilor acţiunilor sale în domenii devenite tradiţionale, respectiv ordinea publică, funcţionarea administraţiei publice, apărarea, educaţia, transportul, energia, sănătate, cultura, arta la care se adaugă acţiuni asupra fluctuaţiilor conjucturale ale mediului economic, a determinat creşterea nevoilor sale financiare şi o diversificare a surselor de finanţare.

Principalele resurse care contribuie la finanţarea nevoilor financiare ale statului sunt:

- Prelevările fiscale (impozitele), generate de participarea Statului în cadrul economiei de piaţă ca subiect de drept suveran, calitate în care preia o parte din venitul creat de către subiecţii economici;

- Veniturile obţinute din participarea Statului ca partener la societăţi sau cvasisocietăţi cu caracter productiv sau financiar;

- Împrumuturile bancare, naţionale sau internaţionale;

- Ajutoarele, donaţiile etc.

Rădăcina etimologică a noţiunii de impozit provine din limba latină de la „Impositum” , iar cea de taxă din limba gracă de la „Taxis” , ambele având sensul de obligaţie publică, impozit.

Există 3 abordări pentru definirea conceptuală a prelevărilor fiscale (impozitelor):

1. tehnico- operaţională

2. monetară

3. financiară

Privit prin prisama tehnico-operaţională, impozitul reprezintă ansamblul operaţiunilor stabilite de Stat, în baza puterii sale de decizie şi constrângere asigurând resursele necesare finanţării acţiunilor sale.

Într-o abordare monetară, prelevările fiscale, constituie ansamblul încasărilor realizate prin intermediul impozitelor şi taxelor fiscale,

Din optica financiară, prelevările fiscale constituie stabilite în baza autorităţii de care dispune Statul, fără destinaţie specială, obligaţii sub forma de impozite şi taxe, destinate finanţării globale a unei părţi a cheltuielilor publice în diferite proporţii.

Caracteristicile fundamentele ale impozitului sunt:

- Caracterul pecuniar - impozitul este în genere o prelevare bănească;

- Caracterul forţat - este vorba de o prelevare impusă şi încasată de Stat prin intermediul puterii sale de constrîngereşi nu de o prelevare cu caracter voluntar;

- Caracter fără contraprestaţie imediată şi directă - nu există o contraprestaţie directă căci nu este preţul unui serviciu primitdar există o contraprestaţie directă indicată sub forma utilizării serviciilor publice;

- Caracter definitiv - contribuabilul nu va primi niciodată înapoi banii aferenţi impozitului. Acest caracter rezultă din nerambursalitatea sa financiară;

- Caracterul financiar - impozitul serveşte la acoperirea cheltuielilor publice, în proporţii determinate de obligaţii financiare ale Statului şi de existenţa şi nivelul altor resurse de finanţare.

1.2. Microîntreprinderea

1.2.1. Istoricul impozitului pe microintreprinderilor

Această formă de impozitare a apărut în 2001, fiind văzută atunci ca o pârghie de capitalizare a firmelor mici în lipsa unui acces facil la credite.

În 2001 se stabilea pentru prima dată impozitul de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obţinute din orice sursă. Ca o alta pârghie, de data aceasta împotriva şomajului, microfirmele mai beneficiau şi de reducerea acestui impozit în proporţie de 20%, în cazul în care creau noi locuri de muncă, iar forţa de muncă nou-angajată provenită din rândul şomerilor era de cel puţin 10% din cea existentă în întreprindere în momentul angajării.

Impozitul a rămas 1,5% până în 2004.

După ultimele alegeri, în penultima zi din decembrie, noul Guvern anunţa dublarea impozitului pe veniturile microfirmelor. Acesta a urcat la 3% de la 1 ianuarie 2005 şi va mai rămâne la această valoare până la sfirşitul anului 2006.

Preview document

Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 1
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 2
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 3
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 4
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 5
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 6
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 7
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 8
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 9
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 10
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 11
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 12
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 13
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 14
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 15
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 16
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 17
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 18
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 19
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 20
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 21
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 22
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 23
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 24
Impozitarea microîntreprinderilor - impozitul pe reprezentanțe - Pagina 25

Conținut arhivă zip

  • Impozitarea Microintreprinderilor - Impozitul pe Reprezentante.DOC

Alții au mai descărcat și

Impozitul pe Veniturile Microintreprinderilor

CAPITOLUL I. - FISCALITATE 1.1. Sistemul fiscal - Trăsături şi funcţii Denumirea de "fisc" provine din limba latina , unde "fiscus" insemna coş...

Impozitul pe Venitul Microintreprinderilor

1. Impozitul pe venitul microintreprinderilor ca venit al Bugetului de stat. În România reglementarea impozitelor şi a taxelor s-a realizat...

Impozitul pe Veniturile Microîntreprinderilor

O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ 4 condiţii la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent si...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Studiu privind decontarea și înregistrarea în contabilitate a impozitelor directe la constructorul SCM Craiova

- Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu excepţiile prevăzute de lege (respectiv, investitorii din...

Sistemul de impozitare și evoluția lui

INTRODUCERE Tema lucrării mele de licenţă se intitulează:”Contabilitatea impozitelor directe si indirecte in tara noastra”. Am ales această temă...

Analiza impozitelor directe în România în perioada de tranziție

INTRODUCERE Proiectul meu financiar bancar se intituleaza: “Impozitele directe in Romania in perioada de tranzitie”. Am ales această temă deoarece...

Taxa pe Valoarea Adaugată

Prezentare generală a taxei pe valoarea adaugată Taxa pe valoarea adaugată este definit în literatura de specialitate ca fiind acel impozit...

Decontarea impozitelor directe

1.1 Determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit 1.1.1 Cotele de impozitare - Cota de impozit pe profit care se aplică asupra...

Impozitul pe venitul microîntreprinderilor

CAPITOLUL I: Așezarea impozitului pe venitul microîntreprinderilor 1.1 Cadrul juridic și elementele tehnice utilizate în așezarea impozitului...

Fiscalitatea directă a persoanelor juridice în România

INTRODUCERE Fiscalitatea urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi ale celei sociale ale statului. Atunci când devine frână în...

Așezarea și perceperea impozitului pe venitul microîntreprinderilor

Capitolul I Așezarea și perceperea impozitului pe venitul microîntreprinderilor 1.1. Cadru juridic și elementele tehnice ale impozitului pe...

Ai nevoie de altceva?