Inflația

Inflaţia este una dintre cele mai controversate probleme în economia contemporană. Ea se prezintă ca proces macrosocial cu tendinţe de mondializare.

Dintr-o perspectivă istorică, inflaţia s-a manifestat iniţial sub forma devalorizării mascate a monedelor de metale preţioase, cunoscută sub denumirea de inflaţie monetaro-bănească. Ca urmare a falsificării banilor metalici, valoarea lor reală era mai mică decât valoare nominală.

O altă formă de inflaţie a fost aceea a banilor de hârtie convertibili în aur, a căror cantitate s-a limitat la început la aurul pe care-l reprezentau. Pentru creşterea cantităţii de mărfuri aflate în circulaţie, s-au emis însă bani care depăşeau cantitatea rezervelor de aur, iar urmarea a fost creşterea preţurilor.

Prăbuşirea etalonului aur a creat inflaţia banilor de hârtie neconvertibili, tip de inflaţie care s-a rezumat la graniţele naţionale. O asemenea formă de inflaţie se extinde până aproape de zilele noastre.

După recunoaşterea unor bani naţionali ca valute bani universale, inflaţia a putut depăşi graniţele naţionale.

1. Conceptul şi indicatorii inflaţiei

În secolul nostru toate ţările au cunoscut inflaţia ca un dezechilibru economico-financiar care le afectează în proporţii diferite, unele ajungând la hiperinflaţie. Aceasta a fost numită de Michel Didier „Dezordinea dezordinilor în viaţa economică”.

Inflaţia se caracterizează în primul rând prin creşterea generalizată, puternică şi cumulativă a preţurilor şi în al doilea rând prin depreciere monetară.

Pentru a fi inflaţionistă, creşterea preţurilor trebuie să fie un fenomen de durată, nu fenomen conjunctural, trebuie să fie o creştere generală dar neuniformă, ci inegală şi totodată cumulativă. Fiecare creştere a preţurilor antrenează efecte în lanţ. Cât priveşte puterea de cumpărare a banilor într-o anumită perioadă, rezultă din faptul că volumul bunurilor economice care se cumpără, scade sau creşte mai lent în comparaţie cu scăderea sau creşterea masei monetară.

„În cazul inflaţiei, preţul bunurilor creşte. În compensaţie, consumatorii constată că le creşte venitul, de exemplu sub forma unei creşteri de salarii. Dar, pe total, cantitatea cumpărată şi, ca urmare, nivelul activităţii economice nu s-au modificat. Doar preţurile şi veniturile au crescut, oarecum inutil, întrucât activitatea economică a rămas aceeaşi. Aceasta este corelaţia preţuri- venituri şi venituri-preţuri, cunoscută sub numele de spirală inflaţionistă.”

Pentru ansamblul economiei constatăm că:

1. o creştere a contribuţiilor sociale sau fiscale ale întreprinderilor măreşte costurile, provoacă o creştere a preţului şi activează spirala inflaţionistă;

2. o explozie a preţurilor la materiile prime măreşte costurile, declanşează creşterea preţurilor la bunuri finale şi activează bucla inflaţionistă;

3. emisiunea excesivă de monedă (datorită deficitului bugetar, sau unui exces de credit) acţionează asupra cererii;

4. o scădere puternică a preţurilor materiilor prime poate fi determinantă pentru dezactivarea buclei inflaţioniste;

În contextul economiei reale sunt antrenaţi milioane de producători şi consumatori şi numeroase verigi intermediare, angrenaje care sunt în permanent dezechilibru şi care contribuie la sporirea presiunii inflaţiei. În plus, atunci când agenţii economici se aşteaptă la o creştere de preţuri, ei vor integra această creştere în calculele lor, anticipând inflaţia. Băncile fac aceeaşi anticipaţie în calculul dobânzilor. Astfel, inflaţia trecută poate marca viitorul.

Măsurarea inflaţiei se poate realiza prin mai multe instrumente dintre care cel mai important este indicele preţurilor.

Indicele preţului pentru un bun sau serviciu este raportul procentual între preţul actual şi preţul la un moment de bază.

Indicele general al preţurilor se determină urmărind mişcarea unui număr mare de preţuri, deci este raportul între două sume:

Alt instrument important de măsurare a inflaţiei este puterea de cumpărare a banilor exprimată ca raport între masa monetară şi nivelul preţurilor.

Se vorbeşte în prezent de inflaţie dincolo de o creştere anuală a preţurilor de 3,5%. Putem avea următoarele forme de inflaţie:

- inflaţie rampantă sau târâtoare, caracterizată prin creşterea medie a preţurilor cu 2 – 3,5% anual;

- inflaţie deschisă, marcată de o creştere a preţurilor evaluată între 3,5-10% anual;

- inflaţie galopantă, în care preţurile cresc cu peste 15% anual;

- hiperinflaţia care, conform economistului american R. Dornbusch (Macroeconomia, Ed. Sedona, Timişoara, p.399-401), începe în luna în care creşterea preţurilor depăşeşte 50%, fiind o formă excesivă de inflaţie.