Inflația ca Fenomen Monetar

Geneza inflatiei contemporane

Cu toate că procesul inflaţionist este generalizat, iar specialiştii îi acordă o mare atenţie, acesta este încă insuficient conturat conceptual. Fiind, înainte de toate, un fenomen monetar, caracterizarea inflaţiei trebuie să fie făcută în strânsă legătură cu formele istorice pe care le-au cunoscut banii.

Iniţial, inflaţia s-a manifestat sub forma devalorizării (falsificării) banilor – metale preţioase.În secolul al XVI-lea, o dată cu descoperirea şi exploatarea resurselor americane de aur şi argint, cantităţi enorme de metal preţios au luat drumul Europei. Rezultatul acestei creşteri a cantităţii de bani a fost o tendinţă de creştere a preţurilor în Europa. În mod analog, astăzi, când un guvern sporeşte cantitatea banilor de hârtie, rezultatul este o tendinţă de scădere a puterii de cumpărare a unităţii monetare şi o creştere a preţurilor. Acest fenomen poartă denumirea de inflaţie.

A doua formă istorică de inflaţie constă în inflaţia banilor de hârtie convertibili în aur. Atât timp cât banii de hârtie înlocuiau realmente aurul monetar, mişcarea semnelor valorii oglindea legile circulaţiei banilor, precum şi mărimea acestora – aur cu valoare deplină. Dacă banii de hârtie întreceau însă propria lor măsură, respectiv cantitatea de bani aflată în circulaţie o depăşea sensibil pe cea care rezulta din raportul dintre masa aurului monetar şi etalonul aur, atunci surplusul de bani de hârtie antrena creşterea preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie.

Prăbuşirea etalonului de aur a creat premisele unei noi forme de inflaţie – inflaţia banilor de hârtie neconvertibili în aur şi/sau neconvertibili în general ( pe plan extern). Acum, existenţa funcţională a banilor de hârtie o absoarbe pe cea materială. În condiţiile în care singurele elemente de stabilitate şi normalitate monetară decurg din cursul forţat al banilor şi din încrederea populaţiei în buna funcţionare a sistemului monetar, inflaţia poate apărea şi, în fapt, apare ca un proces ce „iese” din cadrul normalului monetar, ca un excedent de ofertă monetară.

„Dacă oferta de caviar ar fi la fel de abundentă ca aceea de cartofi, atunci preţul caviarului-adică raportul de schimb între caviar şi alte bunuri – s-ar schimba considerabil. În această ipoteză, ne-am putea procura caviar cu sacrificii mult mai reduse decât cele necesare azi. În mod analog, ca urmare a unui spor al cantităţii de bani, puterea de cumpărare a unităţii monetare scade şi, o dată cu ea, scade şi cantitatea de bunuri ce pot fi obţinute în schimbul unei unităţi monetare”

Inflaţia actuală continuă să rămână un proces de depreciere obiectivă a banilor aflaţi în circulaţie. Ea nu constă în devalorizarea instrumentelor monetare prin măsuri luate conştient de factori economici specializaţi. În plus, mecanismul scăderii puterii de cumpărare a banilor este unul specific banilor neconvertibili şi banilor de credit. Inflaţia se manifestă ca o creştere generală şi durabilă a marii majorităţi a preţurilor. Creşterea este însă diferenţiată pe categorii de bunuri economice, ca şi pe servicii ale factorilor de producţie, pe variate pieţe teritoriale. Inflaţia modifică deci corelaţiile dintre preţurile bunurilor şi resurselor.

În sfera circulaţiei monetare şi marfare, inflaţia actuală semnifică un anume raport între mărimea fluxurilor băneşti şi cea a fluxurilor reale (adică excedentul masei monetare faţă de oferta agregată de satisfactori şi prodfactori). Deoarece fluxurile băneşti pot influenţa fie în sensul realizării echilibrelor macroeconomice, fie în cel al stimulării apariţiei şi adâncirii unor dezechilibre, inflaţia contemporană devine ea însăşi un dezechilibru monetaro-material. Cea mai evidentă formă de existenţă a acestui dezechilibru constă în drenarea economiilor populaţiei spre speculaţii aducătoare de profit pe termen scurt, respectiv sustragerea lor de la investiţiile productive.

Apărută la punctele de interferenţă dintre fluxurile reale şi cele monetare, inflaţia apare ca o disfuncţie acceptată de agenţii economici, ca un rău necesar al creşterii economice. În general, se caută să se asigure un anumit surplus de ofertă de bunuri faţă de cererea solvabilă a populaţiei. În plus, mulţi specialişti consideră inflaţia moderată şi controlată de organismele specializate drept răul cel mic faţă de şomajul cronic de masă – răul cel mare – şi faţă de recesiunea economică.

Ca proces structural, ce cuprinde ansamblul macrosocial, inflaţia are efecte restructurante. Astfel, pentru unele categorii de persoane, efectele sunt negative, dureroase chiar, pe când pentru altele, acestea pot fi pozitive.

Natura inflaţiei

Problema precizării naturii inflatiei rămâne actuală, complexă şi controversată. Pe baza intereselor diferite ale grupărilor socio-profesionale şi politico-doctrinare şi tinând seama de limitele fireşti ale cunoaşterii unui proces complex şi dinamic, au fost elaborate şi circulă în literatura de specialitate numeroase şi interesante puncte de vedere cu privire la natura însăşi a inflatiei.

Astfel, unii autori privesc inflatia ca un proces general – atemporal şi aspatial. Ei sustin că există inflatie atunci când nivelul general al preturilor creşte continuu şi rapid, oricum anormal de rapid. Este vorba despre o creştere suplimentară fată de cea garantată de starea generală a economiei.

( R. Barre, Silverman, Curzon).

Numeroşi specialişti consideră inflatia doar o formă specială de creştere a preturilor, respectiv acea creştere a preturilor nationale care o depăşeşte pe cea a preturilor internationale

( J.M. Albertini).

În gândirea keynesiană, natura inflatiei este apreciată în legătură cu fluxurile macroeconomice reale, tendinta de creştere nelimitată a preturilor fiind corelată cu folosirea deplină a mâinii de lucru.

Promotorii neoliberalismului monetarist abordează şi explică inflatia pe baza confruntării specifice dintre mărimile nominale şi cele reale, dintre nivelurile curente şi cele aşteptate ale indicatorilor macroeconomici. Se are în vedere faptul că banii au importantă considerabilă pentru întelegerea nivelului şi dinamicii mărimilor nominale, nu şi pentru cele reale. ( R. şi M. Friedman).

Însă natura inflaţiei contemporane poate fi evidenţiată şi prin compararea procesului respectiv cu cel al deflaţiei şi cu cel al dezinflaţiei.

Deflaţia reprezintă procesul monetaro-material caracterizat prin scăderea durabilă pe termen lung a nivelului preţurilor, scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescătoare a preţurilor. De fapt, nu este vorba despre lichidarea proceselor inflaţioniste, ci de aducerea lor în limite normale prin politici deflaţioniste specifice fiecărei ţări şi fiecărei etape istorice. Cele mai frecvente astfel de măsuri deflaţioniste sunt: reducerea cheltuielilor publice sau angajarea unor astfel de cheltuieli numai în masura în care se constituie veniturile ce urmează să le susţină financiar; creşterea presiunii fiscale pentru a limita veniturile nominale disponibile ale populaţiei; restricţionarea creditului şi creşterea ratei dobânzii; limitarea creşterii salariilor şi a marjelor de profit; uneori se recurge chiar la blocarea creşterii preţurilor.

Dezinflaţia constă în procesul monetaro-real care semnifică încetinirea durabilă, controlată şi autoîntreţinută a ratei de creştere a nivelului general al preţurilor. De exemplu, se poate vorbi despre dezinflaţie atunci când într-o ţara se preconizează şi se obţine o reducere controlată a ratei inflaţiei de la circa 60% într-un an la circa 40% în anul urmator, cu efectele benefice corespunzătoare. Tocmai de aceea, dezinflaţia este considerată o replică pozitivă dată atât inflaţiei puternice, cât şi deflaţiei cu efectele ei malefice în planul economiei reale( al producTocmai de aceea, dezinflaţia este considerată o replică pozitivă dată atât inflaţiei puternice, cât şi deflaţiei cu efectele ei malefice în planul economiei reale ( al producţiei). În ultimul timp, unii specialişti au elaborat teoria dezinflaţiei competitive, ca fundament teoretic al măsurilor de combatere a efectelor negative ale inflaţiei şi dezinflaţiei. De cele mai multe ori o asemenea dezinflaţiei este asociată cu politica de susţinere a monedei naţionale în raport cu celelalte monede şi de menţinere sau de aducerea ratei inflaţiei la un nivel mai redus decât ratele inflaţiei în ţările partenere ale ţării de referinţă. Aşadar, noutatea modului de abordare a relaţiei inflaţiei-deflaţie-dezinflaţie constă în aceea că prin conceptul de dezinflaţie competitivă nu se abandonează preferinţa şi interesul pentru creşterea economică.