Inflația ca Fenomen Monetar

Inflaţia - permanenţă a vieţii economice

Inflatia este întotdeauna şi peste tot un fenomen monetar de monedă reprezentând rădăcinile acesteia . Ea este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă economiile contemporane . Si totuşi ea nu reprezintă un fenomen nou , în epoca premodernă au existat episoade inflaţioniste , mai , lungi sau mai scurte. Europa secolului al XVI-lea , de exemplu,a înregistrat o tendinţă de creştere a preţurilor nominale de circa 600 la sută de-a lungul întregului secol. Printre cauze sunt citate creşterea vitezei de circulaţie a banilor, monetarizarea argintului şi creşterea puternică a producţiei de argint. Inflaţia a devenit însă un fenomen de durată după ce s-au răspândit banii de hârtie şi , mai cu seamă după ce legătura dintre stocul de metal preţios şi cel de bani a dispărut. De la Revoluţia franceză încoacea, aproape de fiecare dată când guvernele au avut de finanţat cheltuieli excepţionale (de exemplu pentru război) creau inflaţie, fenomen care a devenit unul dintre cele mai studiate de către economişti. In ultimele două-trei decenii şcoala de gândire monetaristă a reusit să impună aprecierea că o rată scazută a inflaţiei este întotdeauna preferabilă uneia mai ridicate. Iar dacă inflaţia nu poate fii stopată ea trebuie înteleasă şi utilizată în sensul dezvoltării.

Notiunea de inflaţie este strâns legată de masa monetară în circulaţie şi de raporturile ofertei cu cererea de monedă. Potrivit cerinţelor echilibrului monetar, în economie trebuie să existe o concordanţă între cantitatea de monedă pusă în circulaţie şi cererea de monedă manifestată pentru derularea tranzacţiilor şi pentru constituirea rezervelor. Ca urmare, inflaţia poate fi considerată un dezechilibru fundamental apărut între oferta de bani şi cererea de bani şi manifestat prin creştrea preţurilor. Cum moneda reprezintă o putere de cumpărare activă, cerere solvabila, difuzarea ei în economie într-o cantitate superioară ofertei de bunuri şi servicii determină reducerea spontană a puterii de cumpărare şi deci creşterea preţurilor .

Inflaţia este un obstacol important în calea implementării politicilor economice de creştere economică, datorită faptului că anticipările agenţilor nu mai pot fi efectuate corect, şi de aici o risipă de resurse şi o neîncredere în politicile implementate de puterea publică.

Este necesar să facem distincţie între inflaţia anticipată şi inflaţia neanticipată.

Inflaţia neanticipată este acea creştere surprinzătoare a preţurilor, creştere care nu a fost anticipată de către agenţii economici. Acest nivel al inflaţiei poate fi mai mare decât nivelul real, determinat ex-post, sau mai mic decât acesta. Inflaţia anticipată este acea inflaţie pe care agenţii economici o aşteaptă în decursul perioadei următoare.

2. Formele inflaţiei dupa intensitatea ei

Masurarea intensitaţii inflaţiei a devenit în ultimele decenii, o problemă pe cât de actuală pe atat de echivoca.In fond este greu de spus, care este cantitatea de monedă care depaseşte oferta de bunuri economice, cantitate evident corectată cu viteza de rotaţie a banilor. Cu toate aceste literatura de specialitate a încercat să delimiteze diferitele tipuri de inflaţie după gradul intensităţii acesteia. Aceată delimitare se face de cele mai multe ori dupa procentul mediu anual al creşterii preţurilor bunurilor de cosum. Astfel există:

-infalţie târâtoare exprimată printr-un ritm mediu anual de creştere a preţeurilor de consum de pâna la 3%. Ea este un fenomen fiziologic, de regulă, reflexul politicilor de stabilizare. În condiţiile acestei forme de inflaţie se manifestă o mare încredere în monedă; agenţii economiei au tendinţa să încheie contracte pe termen lung, fiind convinşi că preţurile bunurilor pe care le vând şi le cumpără vor cunoaşte evoluţii previzibile şi moderate; se manifestă o preocupare redusă dacă plasarea economiilor să se realizeze în active reale sau în titluri;

-inflaţia deschisă – relevată prin creşterea anuală a preţurilor mai mică de 10%, dar superioară celei de 3%. Evoluţia economiei devine preocupantă pentru toate categoriile de agenţi economici. În ţările dezvoltate ea se manifestă doar episodic fiind însă un criteriu de performanţă pentru ţările slab dezvoltate şi în tranziţie de la sistemul de comandă la cel concurenţial. Când ea se manifestă în ţările dezvoltate, guvernele pun în aplicare măsuri şi programe antiinflaţioniste pentru a proteja populaţia de unele efecte negative, deşi ele nu sunt relevante;

-inflaţia galopantă sau inflaţia cu două cifre – expresie şi sursă a unor ample dezechilibre în economie. Ea a fost frecvent întâlnită în ţările în curs de dezvoltare din Africa, America Latină şi doar episodic în ţările dezvoltate. Prezenţa unei astfel de inflaţii impune indexarea contractelor cu indicele preţurilor sau într-o valută considerată relativ stabilă; moneda naţională cunoaşte o pierdere rapidă a valorii economice (puterii de cumpărare), rata dobânzii creşte rapid, viteza de rotaţie a banilor se accelerează, posesorii acestora ajung să păstreze asupra lor doar cantitatea de monedă strict necesară tranzacţiilor cotidiene; o parte din economii părăsesc economia naţională, plasându-se în străinătate, iar altele sunt sustrase investiţiilor productive şi orientate spre operaţiuni speculative sau plasamente în active reale (case, obiecte de artă, terenuri etc.).