Inflația ca fenomen monetar

Inflatia este procesul de crestere semnficativa si persistenta a nivelului preturilor. Inflatia reprezinta acea stare de dezechilibru economic in care masa monetara existenta in economie depaseste necesarul real de moneda, ducand la cresterea generalizata a preturilor si la scaderea puterii de cumparare a banilor. Nu orice sporire a preturilor inseamna inflatie. Inflatia este, inainte de toate, un fenomen monetar, fiind legata de excedentul de masa monetara peste nevoile reale ale economiei, determinate de oferta de bunuri si servicii scazuta. Inflatia este un fenomen negativ care afecteaza economia atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Pe termen scurt, erodeaza puterea de cumparare a monedei si prin aceasta îi afecteaza în mod deosebit pe cei mai vulnerabili cetateni, pe cei cu venituri fixe. Pe termen lung, inflatia descurajeaza investitiile si inhiba cresterea economica.

Procesul inflationist are o istorie indelungata si s-a manifestat de-a lungul timpului cu intensitati diferite si cu schimbari de sens. Astfel, perioadele in care inflatia s-a manifestat puternic in viata economica au fost consemnate de catre istorici, prima astfel de mentiune datind din secolul al III-lea, cand Imperiul Roman de Apus a traversat o grava criza economica. Un alt moment istoric care a cunoscut o inflatie de proportii a fost trecerea de la bani din metale pretioase la cei de hartie.

Pe termen lung inflatia este prezenta in orice economie. Fenomenul nu poate fi controlat in totalitate, si in acelasi timp nu este dezavantajos pentru toata lumea. Cei care anticipeaza corect evolutia inflatiei pot mereu gasi metode de a se imbogati, in detrimentul celor care nu o pot anticipa.

Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor.

“În cele mai multe din tarile dezvoltate ale lumii functia de gardian al stabilitatii preturilor a fost atribuita bancii centrale. Alte functiuni care îi reveneau – precum asigurarea echilibrului balantei de plati sau stimularea cresterii economice – au devenit secundare în raport cu asigurarea stabilitatii preturilor, iar altele – ca de exemplu asigurarea ocuparii fortei de munca sau dezvoltarea unor ramuri ale economiei ca parte a politicii economice a autoritatilor publice din tara respectiva – au fost considerate inadecvate si chiar în contradictie cu obiectivul fundamental. O data stabilita prioritatea luptei împotriva inflatiei si institutia însarcinata cu aceasta, s-a pus problema instrumentelor si pârghiilor prin care banca centrala poate contribui în mod semnificativ la stabilitatea preturilor în economie.” (Mugur Isarescu)

Florin Citu afirma intr-un articol din Saptamana financiara : “Acum aproape 25 de ani bancile centrale foloseau controlul direct al masei monetare pentru a reduce inflatia. Dar, datorita liberalizarii pietelor financiare si introducerii unor noi instrumente financiare, controlul masei banesti a devenit mai complicat. Aparenta scurtcircuitare a relatiei dintre preturi si masa monetara a determinat bancile centrale sa-si indrepte toata atentia catre inflatie, in detrimentul urmaririi masei monetare ca obiectiv intermediar. Desi pare incredibil, si autoritatile monetare cad victimele tendintelor in teoria economica. Astazi ne aflam in situatia in care majoritatea bancilor centrale ignora (cel putin oficial) agregatele monetare si se concentreaza doar asupra tintei de inflatie.”

Aceste idei vin in completarea afirmatiilor lui Mugur Isarescu de mai sus. Banca centrala se axeaza acum pe tintirea inflatiei, acesta fiind obiectivul principal al activitatii sale.

Milton Friedman afirma - “Inflatia este intotdeauna si peste tot un fenomen monetar“.Acest slogan ar putea fi o pura tautologie, de vreme ce inflatia vizeaza, prin definitie,o scadere a puterii de cumparare a banilor,dar lasand la o parte semantica, trebuie sa ne referim la cauzele inflatiei. Iata deci ca o majorare rapida a masei monetare nu va duce decat la cresterea preturilor. E adevarat ca agregatele monetare nu sunt un indicator perfect pentru descrierea starii unei economii, dar pe termen lung, relatia dintre bani si preturi ramane intacta. Mai mult, aceasta relatie este analizata in studiile efectuate de Banca Centrala Europeana care demonstreaza ca dinamica masei monetare contine informatii referitoare la inflatie. Istoria economica este plina de exemple in care cei mandatati cu implementarea politicilor economice si monetare au ignorat semnalele date de masa banilor: Marea Criza din 1929-1933, hiperinflatia din anii ‘70, colapsul financiar din Japonia anilor ‘80 si criza asiatica din 1997. Toate aceste crize au fost precedate de cresteri rapide ale masei monetare. Putem introduce astfel ideea ca intre masa monetara si inflatie exista o relatie directa.

Banca Centrala poate stimula inflatia, in cazul acesta, adaugand reserve in sistemul bancar, si micsorand rata rezevelor, astfel permitand o crestere a creditelor bancare la nivel national. ¹

Solutia lui Friedman privind inflatia si PNB real a fost asa numita regula a rezevelor de bani. Daca Comisia Sistemului Federal de Rezerve ar hotari sa creasca rezerva monetara cu aceeasi rata cu care ar creste si PNB real, Friedman considera ca astfel inflatia va disparea. Desi multi economisti nu erau de accord cu ideile monetare ale lui Friedman ,acesta a avut o importanta influenta asupra acestui fenomen,de exemplu in tratarea politicii monetare oferita de Paul Samuelson in manualul sau , “Economie”. In editia din 1967, Samuelson a scris ca politica monetara avea o “importanta influenta” asupra cheltuielilor totale. In editia din 1985,scrisa impreuna cu William Nordhaus, afirma ca : “Banii sunt cea mai puternica si mai utila unealta pe care o au creatorii de politici macroeconomice,” adaugand ca pentru Sistemul Federal de Rezerve “reprezinta cel mai important factor” in elaborarea politicilor.²

Experienta si studiile multor economisti a demostrat ca inflatia nu trebuie scapata de sub control. Banca centrala trebuie sa fie capabila, in societatile noastre destul de rigide, sa foloseasca rata bancara ca sa “raceasca” economia, atunci cand rezervele sale monetare anterioare au “incalzit-o”. Dar , oricat de abila ar fi banca centrala, suveranitatea monetara in atmosfera morala riscanta, in opinia lui Hobson : inflatia, ‘take it or leave it’.³

Prin urmare, inflatia variabila poate reduce efectele negative, cel putin pe termen scurt, dar reduce si capacitatea de crestere a economiei intr-o maniera sustinuta.

Concluzia ar fi ca bancile sa mentina un regim monetar stabil si guvernul sa indeparteze barierele catre o competitie interna si internationala.