Outsourcingul ca Strategie și Business-Model

Outsourcingul reprezinta un proces prin care o intreprindere incredinteaza unui prestator exterior responsabilitatea gestiunii unui domeniu sau functii pe care anterior o suma in mod direct pe plan intern prin intremediul unei combinatii specific de resurse proprii.

Outsorcing, un termen de origine anglo-saxona destul de nou aparut, reprezinta transferul intregului management sau al activitatilor zilnice ale unei componente operationale din cadrul unei companii.

Outsourcingul a devenit un element essential in R.E.I care contribuie la dezvoltarea si diversificarea tranzactiilor.

În literatura de specialitate de limba engleza exista mai multe definitii ale outsourcing-ului, care este un termen relativ nou. Dar aproape în toate izvoarele consultate acest termen se refera la delegarea unor sarcini sau obiective unor segmente organizationale apartinând unor entitati externe, cel mai des printr-o întelegere formala (de aceea poate fi numit si subcontractare).Cel mai corect termen tradus in limba romana ar fi externalizare.

Outsourcing este o contradictie engleza outside resourcing, care presupune externalizarea unor functii ale intreprinderii, considerate secundare, cu rol de suport pentru functii considerate strategice, pe o perioada lunga de timp, in baza unui contract care sa defineasca in cele mai mici detalii, obiectul, obiectivul si obligatiile partilor.

Conceptul de outsourcing a aparut in Anglia, prin anii 80, cand a inceput sa se vorbeasca cat mai mult despre el ca despre o noua piata cu care lumea trebuia sa se obisnuiasca cat mai repede si la care va trebui sa se adapteze. Era perioada cand Anglia era zguduita de scandalurile in care era implicata Administratia Publica pentru proasta calitate a serviciilor si , paradoxal, pentru costurile ridicate de gestiune a acestora. Din multitudinea solutiilor trecute in revista, au ramas in picioare doua. Prima era gestionarea interna, cum fusese si pana atunci, insa cu planuri de modernizare si imbunatatire a calitatii serviciilor oferite, iar a doua era, evident o gestionare externa a serviciilor non-strategice, solutie ce avea sa fie adoptata in final.

Obiectivul era reducerea costurilor, mentinand si directionand resursele firmei catre activitati-cheie, utilizarea mai eficienta a capitalului de munca, a celui tehnologic si a resursele globale. Scopul principal al subcontractarii de servicii sau al outsourcing-ului este de a transfera un proces operational sau o functiune unei entitati/organizatii cu experienta specifica intr-un anumit domeniu, in vederea obtinerii unei economii de costuri operationale si imbunatatirea calitatii si valorii produselor/serviciilor oferite beneficiarilor.

Outsourcingul poate include o varietate mare de activitati: utilizarea serviciilor unor întreprinderi din afara pentru îndeplinirea sarcinilor proprii, transferul procesului de productie în zone cu forta de munca mai ieftina, atragerea resurselor externe pentru solutionarea problemelor proprii, reducerea propriei activitati în favoarea procurarii unor servicii de la alte companii, cooperarea cu alte firme s.a. De fapt, outsourcingul constituie si o strategie prin care o organizatie încredinteaza functionalitati majore unor furnizori externi, specializati în anumite servicii, care devin astfel parteneri-furnizori de servicii cu valoare adaugata.

Companiile au închiriat întotdeauna servicii din exterior pentru diverse tipuri de operatiuni interne, tocmai în scopul de a face fata unor sarcini pe care nu le-ar fi putut realiza pe cont propriu, indiferent ca a fost vorba de cladiri, tehnologie, oameni sau alte resurse. Totusi externalizarea a început sa se impuna mai clar odata cu dezvoltarea industriei de procesare a datelor, iar apoi s-a extins la foarte multe domenii. Începând cu anii 90 ai secolului trecut conceptul a câstigat în popularitate, iar companiile au început sa-si externalizeze masiv serviciile. Aceasta s-a datorat, în primul rând, cresterii mobilitatii internationale a factorilor ca urmare a liberalizarii, a globalizarii si a aparitiei noilor tehnologii.

Externalizarea are o utilizare foarte larga: productie, servicii, finante, tehnologii informationale, resurse de munca etc. În literatura se întâlnesc si unii termeni analogi externalizarii: shrinking, downsizing, spin off, dar ei reprezinta exemple particulare de aplicare a metodologiei externalizarii.

Outsourcing-ul sau externalizarea serviciilor reprezinta, de fapt, "utilizarea strategica a unor resurse externe pentru desfasurarea unor activitati care, in mod traditional, sunt efectuate cu personal si resurse interne". Outsourcing-ul constituie o strategie prin care o organizatie incredinteaza functionalitati majore unor furnizori externi, specializati in anumite servicii, care devin astfel "valued business parteners" (parteneri furnizori de servicii cu valoare adaugata).

Outsourcingul in cadrul companiilor

Outsourcing-ul, ca metoda de lucru, ofera scurtarea perioadei de timp pentru lansarea unui nou produs, optimizarea costurilor de productie, exploatarea rapida a resurselor necesare, accesul la forta de munca specializata care sa completeze echipa Dvs. Este ca si cum ati angaja- pentru scurt timp- un numar de specialisti care sa va ajute sa duceti la bun sfarsit proiecte pentru care nu dispuneti de personal calificat, sau cel existent nu este sufficient.

În majoritatea cazurilor, firmele nu-şi externalizează ansamblul activităţilor de management a relaţiilor cu clienţii, preferînd să opteze pentru soluţii mixte. Unele firme apelează la firme ce prestează servicii de outsourcing pentru a le gestiona relaţiile cu clienţii în anumite intervale orare sau anumite competenţe specifice. Astfel, outsourcingul reprezintă o soluţie de a diminua costurile în cazul unor cereri variabile de informaţii din partea clienţilor, existând momente de vârf când cererile de informaţii sunt extrem de mari, pe care o firmă nu le poate gestiona eficient printr-un centru de contact internExistă o serie de factori pentru care putem considera outsourcingul drept un proiect managerial. În marile companii, decizia de externalizare a managementului relaţiilor cu clienţii nu are ca principal argument reducerea costurilor, faţă de o gestiune internă. În numeroase circumstanţe, informaţiile cheie despre clienţi reprezintă un activ important, care nu este acceptat a fi externalizat, deoarece chiar dacă contractele de outsourcing sunt confidenţiale, există totuşi riscuri de sustragere a unor informaţii de marketing strategice.