Piața - Componentă Esențială a Mediului Extern

ARGUMENT

Abordarea de marketing a pieţei porneşte de la conţinutul atribuit acesteia de teoria economica şi anume “categorie economica a producţiei de mărfuri în care îşi găseşte expresia totalitatea actelor de vânzare – cumpărare privita în unitate organica cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară”. Piaţa reprezintă sfera manifestării şi confruntării ofertei cu cererea, a realizării produselor si serviciilor, prin intermediul actelor de vânzare – cumpărare.

Ea ocupă un loc esenţial în sistemul unei economii moderne, determinând, într-o proporţie însemnată, deciziile şi comportamentul agenţilor economici. Prin piaţă înţelegem orice plasament în spaţiu şi orice fragment de timp în care pot fi întâlniţi potenţialii parteneri de afaceri, vânzători sau cumpărători ai unor produse sau servicii de orice natură.

Piaţa apare ca o reţea de relaţii interumane şi relaţii de afaceri, care iau naştere, în mod inevitabil, între aproape toate categoriile de agenţi din societate. Agentul care pune în mişcare o piaţă şi o economie este consumatorul, al cărui comportament faţă de bunurile sau serviciile existente pe piaţa determină producătorii fie să îmbunătăţească calitatea produselor, fie scăderea preţului acestora.

Piaţa este reprezentată de toţi clienţii potenţiali care au aceeaşi nevoie sau dorinţa şi care sunt dispuşi şi au capacitatea de a se angaja într-o relaţie de schimb pentru satisfacerea aceleiaşi nevoi sau dorinţe. Ea este într-o continuă schimbare, fapt ce-i determina pe economişti să analizeze mereu.

Fiind un consumator acest lucru m-a determinat să aleg aceasta tema întrucât doresc să primesc produse şi servicii de calitate. Ea este o noţiune complexa, însă indiferent de situaţie ea presupune existenţa unui bun economic, ce constituie obiectul tranzacţiei de vânzare – cumpărare, a unor participanţi ai procesului de schimb (vânzător şi cumpărător), a unui cadru economic geografic, unde are loc tranzacţia şi o anumită perioadă.

Piaţa reprezintă principalul câmp de acţiune al marketingului, cadrul în care se verifică oportunitatea şi eficienţa tuturor activităţilor legate de conducerea procesului dirijării profitabile a fluxului de bunuri, servicii şi idei de la producătorul ei până la utilizatorul final.

CAPITOLUL 1 – CONCEPTUL DE PIAŢĂ

Constantin Florescu afirma că „ piaţa este sfera economică în care producţia (de bunuri materiale şi servicii) apare sub formă de ofertă de mărfuri, iar nevoile de consum sub formă de cerere de mărfuri”. Ea reprezintă sfera manifestării şi confruntării ofertei cu cererea, a realizării produselor şi serviciilor prin intermediul actelor de vânzare – cumpărare.

Noţiunea de piaţă este indefinit de vastă; astfel, piaţă înseamnă atât toneta din stradă, magazinul din colţ, întreaga reţea de magazine din oraş, cât şi legăturile comerciale dintre toate întreprinderile din ţară sau din lume sau orice altă formă şi relaţie de schimb de produse, servicii, bani, informaţii.

Pe piaţă acţionează un număr important de agenţi economici – întreprinderi, instituţii, persoane fizice – fiecare participând într-un fel sau altul la schimburile de produse. De aceea, noţiunea de piaţă reprezintă şi consumatorii efectivi şi cei susceptibili de a cumpăra un produs.

Într-o economie de piaţă, existenţa unei piese necesită îndeplinirea a patru condiţii esenţiale:

- o nevoie clar definită

- o cerere solvabilă legată de satisfacerea acestei nevoi

- o ofertă care să corespundă mai mult sau mai puţin acestei nevoi

- un preţ corespunzând valorii de schimb, exprimat în unităţi monetare

Pentru piaţă sunt folosite două accepţiuni:

O primă accepţiune a noţiunii de piaţă se referă la volumul vânzărilor unui produs oarecare, într-o anumită perioadă de timp. A doua consideră că definirea pieţei este dată de poziţia consumatorului. El percepe piaţa ca fiind un câmp de satisfacţii posibile pe care şi le poate procura prin cumpărarea şi consumul unor anumite produse sau mărci. Unele dintre produsele sau mărcile oferite pe piaţă îi sunt cunoscute, iar altele nu. Între cele cunoscute, unele sunt acceptate, unele sunt indiferente, iar altele sunt respinse, astfel se remarcă trei subansamble:

- ansamblul „inept”, incluzând mărcile cunoscute sau respinse la cumpărare;

- ansamblul „inert”, desemnând mărcile cunoscute pentru care consumatorul nu are nici atitudine pozitivă, dar nici negativă;

- ansamblul „evocat”, reuneşte mărcile rămase, cele pe care consumatorul le ia în considerare în timpul alegerii sale.