Politica româno-europeană în domeniul concurenței

CONCURENŢA ŞI POLITICA DE CONCURENŢĂ - CONCEPTE DE BAZĂ

Termenul de concurenţă desemnează “relaţiile dintre toţi cei care acţionează pe aceeaşi piaţă pentru realizarea propriilor interese în condiţii de libertate economică”. În acelaşi timp concurenţa reflectă “rivalitatea , disputa, dintre entitîţile economice respective care urmăresc acelaşi scop şi de aceea interesele lor devin contradictorii”.

Concurenţa este o condiţie fundamentală a economiei de piaţă, ea fiind considerată cea mai importantă cauză a progresului economic şi tehnico-ştiinţific.

Într-un sens destul de cuprinzător, concurenţa este o rivalitate, o luptă dusă cu mijloace economice (reducerea costurilor, lansarea de produse noi, cumpărări de acţiuni) şi extraeconomice (spionaj industrial, acţiuni de sabotaj) între producători sau comercianţi, monopoluri, ţări pentru producerea şi desfacerea unor mărfuri, acapararea unor pieţe şi obţinerea de profituri mari.

Politica de concurenţă are ca scop punerea în practică şi prezentarea unui sistem ce permite o concurenţă fără distorsiuni în interiorul unui spaţiu economic. În cadrul teoriei economice liberale, politica de concurenţă urmareşte să realizeze pieţe cu o concurenţă perfectă şi să previna formarea monopolurilor şi oligopolurilor care işi impun preţurile lor în detrimentul consumatorului. În Uniunea Europeană au existat monopoluri de stat în domenii cum ar fi: transporturile, serviciile poştale şi telecomunicaţiile.

Trebuie subliniat faptul că în realitate, concurenţa perfectă nu exista ca fiind o situaţie ideală spre care se tinde, şi că de fapt forma concretă de manifestare a concurenţei este cea imperfectă, în care participanţii ce se diferenţiază între ei după o serie de criterii, dispun de o forţa economică diferită de informaţii mai restrânse sau mai ample şi de o importanţă diferită.

Concurenţa perfectă presupune o forma de organizare a economiei cu reguli foarte stricte care au drept scop instaurarea unui anumit fel de egalitate a condiţiilor pentru toţi agenţii economici.

Caracteristicile sale sunt urmatoarele:

- Atomicitatea producătorilor şi consumatorilor

- Transparenşa perfectă<

- Omogenitatea produsului

- Libertatea de a acţiona pe piaţă

- Fluiditatea perfectă a cererii şi ofertei

- Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie

- Raţionalitatea sau eficienţa economică.

Politica de concurenţă urmăreşte asigurarea cadrului necesar manifestării unei concurenţe loiale, adică a unei concurenţe care are loc în condiţiile respectării de către agenţii economici a normelor şi mijloacelor considerate corecte şi recunoscute ca atare prin reglementările în vigoare din fiecare stat.

Dacă concurenţa este neloiala (are loc cu mijloace şi acţiuni contrare uzanţelor şi reglementărilor legale), atunci se ajunge la o distorsiune şi o deturnare a concurenţei de la scopul sau prin favorizarea unuia sau mai multor agenţi economici şi prin defavorizarea altora.

POLITICA DE CONCURENŢĂ în UNIUNEA EUROPEANĂ

Una din cheile succesului integrării economice europene a constituit-o existenţa, incă de la începutul construcţiei comunitare a unei politici comune în domeniul concurenţei. După 40 de ani de funcţionare, această politică continuă să fie o condiţie necesară pentru existenţa Pieţei Interne Unice ce asigură libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor.

În ultima instanşă , principalul beneficiar al unei politici a liberei concurenţe este cetaţeanul în tripla sa calitate:

- de consumator (concurenţa liberă conduce la o diversificare a ofertei şi la o reducere a preţului de vânzare)

- de participant pe piaţa forţei de muncă (libera concurenţa obliga la un proces continuu de inovatie atat a produsului realizat, cat şi a procesului de productie)<!--[endif]-->

- de acţionar (libera concurenţă conduce la creşterea eficienţei şi la realizarea de profituri ridicate).

Libera concurenţa intre firme favorizeaza inovaţia, reduce costurile de producţie, creşte eficienţa economică şi în consecinţă, ridica nivelul de competitivitate al economiei europene.Stimulate de mediul concurential, firmele oferă astfel, produse şi servicii competitive din punct de vedere al calităţii şi preţului.

Politica de concurenţa în UE, la fel ca şi în celelalte mari puteri economice mondiale, se bazează pe concepţia ca pieţele unei concurenţe pure şi perfecte sunt cele mai potrivite, în stare să asigure bunăstarea populaţiei. În consecinţă, politica de concurenţă vizează limitarea, controlarea, chiar interzicerea comportamentelor intreprinderilor care aduc atingere concurenţei perfecte.

Totuşi mulţi economişti recunosc că pot exista în anumite condiţii aşa numitele “eşecuri ale pieţei” care să justifice atunci nerespectarea regulilor liberei concurenţe între intreprinderi ,sau intervenţia directă a statului pentru corectarea acestor efecte. Aceste eşecuri pot, de exemplu sa ţină de existenţa efectelor externe pieţei considerate (activitatea de cercetare dezvoltare realizată de o mare intreprindere poate crea un mediu sau genera o serie de cunostinţe ce sunt utile şi altor intreprinderi fară ca acestea din urma să fi suportat costul lor) sau de randamentele de scară în creştere. În acest caz eficienţa intreprinderilor creşte în funcţie de dimensiunea lor şi poate fi de dorit, în anumite conditii, pentru ansamblul societătii, ca pieţele să nu fie “atomistice”, adică constituite dintr-un număr mare de mici intreprinderi, ca în modelul de referinţă al concurenţei pure şi perfecte.

Monopolurile sau intreprinderile avand comportamente de monopol (de exemplu, cele care se înteleg asupra preţului sau işi impart piaţa) sunt primele vizate prin politica de concurenţă. Termenul de politică concurenţială este destul de general, referindu-se în linii mari la anumite legi şi actiuni intreprinse de guvern, sau în cazul de fată, de Comunitate în ansamblul său (ce acţionează prin intermediul Comisiei Europene), destinate a elimina sau cel puţin a descuraja practicile comerciale restrictive cum ar fi carteluri, monopoluri sau alte bariere netarifare care ar avea ca efect, în termenii Tratatului “ prevenirea, restrângerea sau distorsionarea concurenţei”.

Politica în domeniul concurenţei interzice practici ca:

- acordarea de ajutoare publice care creeaza distorsiuni în relaţiile de concurenţă dintre agenţii economici