Recenzie - Economia într-o lecție - de Henry Hazlitt

Prevenirea Poluarii si Protectia Mediului - Valorificarea Deseurilor LemnoaseHenry Hazlitt a trăit între anii 1895-1993 fiind un cunoscut scriitor, economist şi critic literar al secolului XX, şi care în lucrările sale a apărat întotdeauna principiile liberalismului, militând în favoarea pieţei libere, a proprietăţii private şi a filosofiei libertăţii. Acesta a fost un aparător al principiilor liberalismului clasic, militănd în favoarea pieţei libere, a proprietaţii private, ducănd o luptă înversşunată împotriva etatismului prin cele 18 cărţi ale sale ,dar şi prin numeroase articole în diferite ziare precum New York Times, Wall Street Journal, Newsweek sau Freeman.

Cea mai cunoscută carte a sa a fost însă Economia într-o lecţie, apărută în anul 1946. Aceasta a fost tradusă în 10 limbi şi tipărită în peste un milion de exemplare. În paginile acestei cărţi, H.Hazlitt prezintă şi analizează o serie de erori economice caracteristice atât neiniţiaţilor în tainele economiei cât şi multor economişti profesionişti, considerănd că întreaga teorie economică poate fi restrănsă intr-o singură lecţie.

Cartea este structurată în trei parţi: partea I-„lecţia” , partea a II-a: „lecţia aplicată” şi partea a III-a: „lecţia după treizeci de ani” şi respectiv in douăzeci şi şase de capitole.

În prima parte, autorul sintetizează într-o singură frază întreaga teorie economică, şi anume:“Secretul ştiinţei economice constă în a avea în vedere nu doar efectele imediate, ci şi pe cele de durată ale oricărei acţiuni sau politici; el constă în descifrarea consecinţelor acelei politici nu numai asupra unui grup, ci asupra tuturor grupurilor”(citat pag 5). În ştiinţele economice se întânesc cele mai multe erori de gândire faţă de alte domenii cunoscute de om. În acest sens, putem aminti două din principalele greşeli şi anume: tendinţa de a lua în considerare numai efectele, imediate ale unei acţiuni şi consecinţele asupra unui singur grup, omiţănd efectele pe termen lung, nu numai asupra unui grup ci asupra tuturor grupurilor, numită de marele autor „eroarea omiterii consecinţelor secundare”. Aceasta este de fapt diferenţa între o teorie economică bună şi una greşita, eronată, comentată cu luciditate de către autor, opinia mea fiind aceeaşi, mai ales că această tendiţă de a omite consecinţele ulterioare este des întâlnită în toate domeniile şi în toate acţiunile noastre zilnice.

Partea a doua cuprinde 24 de capitole în care autorul trecând de la lecţia de teorie, detalieaza această afirmaţie urmărind efectele unor convingeri economice şi demonstrând erorile acestora, prin exemple concrete şi concepte economice care în final se dovedesc a fi eronate. Prin intermediul exemplelor se trece de la cele mai elementare probleme economice la cele mai complexe şi mai dificile.

Astfel, în capitolul „Geamul spart” , autorul ne dă un exemplu din care reiese faptul că oamenii au tendiţa de a acţiona doar asupra lucrurilor pe care le văd în mod direct. H.Hazlitt ne relatează o întâmplare în care un băiat sparge geamul unei brutării cu o piatră. Conform proverbului „tot răul spre bine”, oamenii gândesc că brutarul va avea o pierdere prin înlocuirea geamului, iar geamgiul va avea un câştig cum şi fabricile de sticlă vor avea de lucru. Omit însă faptul că brutarul putea să folosească acei bani în alt scop, de exemplu pentru cumpararea unui costum, dar acest lucru nu mai este posibil, ceea ce presupune o pierdere pentru croitor.

În realitate însă, oamenii prezenţi au luat în calcul doar două parţi , adică pe brutar şi pe geamgiu, omiţându-l pe croitor deoarece acesta nu-şi făcuse apariţia, deci aceştia văd doar ce le apare direct în faţă.

Următorul capitol intitulat „Binefacerile distrugerii”, continuă problema geamului spart. Marii industriaşi, liderii de sindicat, tot mai mulţi economişti susţin faptul că o ducem mai bine din punct de vedere economic pe vreme de razboi decât pe cea de pace. Marea eroare provine din faptul ca nevoia este confundata cu cererea. Distrugerea caselor furnizează mai mult de lucru în construcţii, însa cumpărând case rămânem fara resurse pentru orice altceva.

Adevărat susţine marele autor faptul că “distrugerea fara sens a oricatui lucru valoros reprezinta intotdeauna o pierdere neta, o nenorocire, uneori chiar un dezastru si oricare ar fi consideratiile in favoarea distrugerii, intr-un caz sau in altul,ea nu poate constitui niciodata , pe ansamblu, o cale spre prosperitate sau o binefacere”.(pag 18).

În capitolul „ Lucrările publice înseamnă impozite” autorul ne arată faptul că lucrările publice sunt acoperite din veniturile obţinute din impozitare, punându-se accent pe acele investiţii publice considerate ca mijloc de creare de locuri de muncă sau de sporire a prosperităţii comunităţii. Exemplu dat este acela de construire a unui pod, în condiţiile în care scopul final este acela de a crea locuri de muncă, neluând în considerare faptul că acest lucru ar însemna lipsirea comunităţii de posibilitatea de a-şi satisface nevoile proprii. Sau construirea de locuinţe din banii publici (prin impozitarea persoanelor cu venituri mai mari), distruge tot atâtea locuri de muncă în alte direcţii câte creeaza în construirea de locuinţe, iar aceste locuri de muncă pierdute, bunurile şi serviciile care nu au mai fost produse, nu se văd.

Capitolul următor „ Impozitele descurajeaza producţia” , ne arată faptul că o impozitare excesivă duce la descurajarea producţiei respectiv la un grad scăzut al ocupării forţei de muncă .Autorul consideră faptul că o impozitare mai mică nu ar fi o tragedie, din contră s-ar incuraja înfiinţarea de noi investiţii în sectorul privat, ceea ce ar duce la crearea de noi locuri de muncă. Cu cât taxele vor fi mai mari, cu atât se va descuraja creşterea producţiei şi a locurilor de muncă.