Transformări globale

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

Ca proces obiectiv şi inevitabil, globalizarea poate fi o şansă pentru eliminarea marilor discrepanţe care separă lumea de azi şi care face ca de marile progrese ale civilaţiei secolului XX să beneficieze doar o minoritate privilegiată din ţările bogate, în timp ce o mare parte a populaţiei globului se zbate în sărăcie şi înapoiere. Secolul XX a fost secolul unei creşteri economice fără precedent, fapt ilustrat şi prin aceea că la o creştere de patru ori a populaţiei plenetei pe parcursul acestui secol, produsul global brut a crescut de optsprezece ori. Omenirea este, astfel, de patru ori mai bogată în prezent decât la începutul secolului, însă peste 850 milioane de oameni sunt subnutriţi, aproape două miliarde nu au acces la surse sigure de apă potabilă şi la electricitate şi peste 1,6 miliarde sunt analfabeţi. 225 de familii dispun de o avere însumată mai mare decât venitul annual al celei mai sărace jumătăţi a populaţiei globului sau cele mai bogate trei familii au o avere mai mare decât veniturile anuale ale celor mai sărace 48 de ţări.

Aceste discrepanţe sociale reprezintă cele mai grave provocări la începutul secolului XXI pentru stabilitatea internaţională şi pentru dezvoltarea durabilă a societăţii umane. Societatea umană se află în faţa a două dileme:

- va fi capabilă să asigure convertirea economiei mondiale a secolului XXI într-una

durabilă din punct de vedere ambiental sau conflictul civilizaţie-mediu ca căpăta dimensiuni catastrofale?

- va fi capabilă comunitatea internaţională să reducă dramatic marile discrepanţe

economice şi sociale din lume sau vom asista la accentuarea conflictelor sociale, etnice sau religioase, prin amplificarea influenţei integrismelor şi fanatismelor?

Globalizarea reprezintă procesul prin care distanţa geografică devine un factor tot mai puţin important în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere de natură economică, politică şi socioculturală. Reţelele de relaţii şi dependenţele dobândesc un potenţial tot mai mare de a deveni internaţionale şi mondiale. Această posibilitate de extindere a relaţiilor pe plan internaţional implică o serie de termeni, rezistenţă, acţiuni şi reacţiuni.

Globalizarea economiei poate avea, din acest punct de vedere, efecte benefice, prin facilitarea accesului ţărilor slab dezvoltate la tehnologii şi management performant, asigurând pe ansamblu o eficienţă economică sporită, costuri mai mici, mai multe produse şi servicii mai bune pentru consumatori, un nou impuls dat producţiei, noi oportunităţi de piaţă. Globalizarea este însoţită de o mare putere a corporaţiilor multinaţionale, a manipulatorilor pieţelor valutare şi a organizaţiilor internaţionale, precum şi de reducerea influenţei guvernelor, a factorilor naţionali, a structurilor şi instrumentelor democratice.

Secolul XX a fost marcat de prăbuşirea multor imperii – continentale, coloniale, imperiul sovietic – ca şi de prăbuşirea multor dictaturi, de tip militar, fascist sau comunist şi de afirmarea principiilor democratice în plan naţional ţi internaţional. Dar globalizarea lansează o nouă sfidare pentru secolul ce vine: scoaterea domeniului fundamental al vieţii social-economice de sub controlul factorilor naţionali, democratici şi subordonarea ei puterii şi controlului capaniilor supranaţionale şi organizaţiilor internaţionale, acestea fiind aflate sub influenţa intereselor marii finanţe, care impun regulile jocului de piaţa mondială, ceea ce introduce în viaţa popoarelor un nou deficit de democraţie, noi forme de dominaţie şi arbitrariu. Apare din nou disputa, la scară globală de data asta, între protecţionism şi piaţa liberă neîngrădită.

Cei mai periculoşi adversari ai globalizării se nasc în urma anarhiei sociale şi a crizelor de identitate la scară globală, ca urmare a lipsei măsurilor necesare pentru a stăvili efectele negative ale unei globalizări lipsite de reguli.

CAPITOLUL II. COMPONENTE ALE GLOBALIZĂRII ECONOMICE

Globalizarea este, pentru unii, identificată cu „americanizarea”, alţii asociază termenul cu creşterea importanţei pieţei mondiale, în timp ce o treia categorie utilizează conceptul pentru descrierea unei realităţi ideologice – globalizarea ca victorie a economiei de piaţă. Pentru cea mai mare parte a autorilor, conceptul dezbătut induce complexitate datorită raţiunilor adiacente atât de natură politică, cât şi economică şi socioculturală. Globalizarea este asociată cu implicaţiile sale şi este văzută nu ca un proces ireversibil, ci mai curând din perspectiva sa dinamică.

Globalizarea se referă la faptul observabil că în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activităţii economice la nivel mondial se derulează între persoane şi firme din ţări diferite.

Procesul prin care omenirea tinde spre o entitate cu trăsături comune şi un sistem social global de natură liberală este definit prin termenul de globalizare (sau mondializare în literatura de limbă franceză). În plan economic, reprezintă procesul de multiplicare şi consolidare a interacţiunilor dintre componentele sistemului economic global. Globalizarea desemnează atât o nouă realitate, cât şi un nou mod de acţiune şi gândire, caracteristice perioadei pe care o parcurgem. Datorită complexităţii sale, globalizarea nu poate fi succint definită. Ea este privită în primul rând ca extinderea activităţilor economice, sociale şi politice peste graniţă, astfel că evenimentele, deciziile, acţiunile şi fluxurile de toate genurile sunt interconectate transnaţional, devin permanente şi se intensifică în aşa fel, încât produse într-o zonă a lumii reverberează asupra unor regiuni şi zone îndepărtate de pe glob.