Terorismul

Terorismul este un fenomen complex, plurideterminat din cauza naturii sale emoţionale, a conotaţiei negative a termenului şi a discursului politic pe care îl presupune. Toate acestea converg, inevitabil, la mărirea complexităţii surprinderii sale în totalitatea componentelor ce-l caracterizează.

Deşi termenul de terorism a apărut relativ târziu, odată cu împărţirea societăţii în clase sociale antagoniste şi instaurarea dominaţiei şi oprimării celor avuţi asupra celor săraci, dicţionarul Robert atestă că verbul a teroriza a intrat în vocabularul limbii franceze abia în anul 1796. Etimologia noţiunii de terorism – catalogată drept activitate socială organizată - este un derivat de la teroare, un cuvânt de origine latină, ce desemnează o stare de teamă extremă care înspăimântă, tulbură şi paralizează. În mitologia greacă, teroarea (Phabos) şi frica (Deimos) erau numele date celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al lui Ares, zeul războiului, al violenţei instituţionalizate. Simbolistica cuvintelor este semnificativă: războiul, lupta, conflictul presupun recurgerea la forţă, la mijloacele violente, distructive.

Unii sociologi şi politologi susţin că nu se poate da nicio definiţie terorismului întrucât perspectiva de definire se schimbă în funcţie de momentul şi de locul unde are loc actul terorist. În genere, scopul final urmărit de terorism este de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care recurg la actele de terorism, acest aspect evidenţiind diferenţierea faţă de structurile crimei organizate: mafie, spălare de bani, droguri sau războaie. Terorismul ucide pentru idei.

O definiţie comună a terorismului politic se referă la exploatarea sistematică a violenţei extreme de grupuri, organizaţii sau state în vederea atingerii unor obiective politice, îndreptată fie împotriva membrilor unei elite, a unor pretendenţi la putere sau împotriva populaţiei pe care o presupune. Grigore Geamănu afirma că terorismul devine politic când urmăreşte să complice sau să determine ruperea relaţiilor paşnice între state, să înlăture anumiţi oameni politici indezirabili unor cercuri străine sau să influenţeze prin intimidare politica internă sau externă a unui stat.

Cea mai importantă carateristică operaţională a terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţa, încorporând un caracter radical şi amoral, în funcţie de interesul naţional al fiecărei ţări în parte sau interesele specifice a numeroase grupuri de presiune din interiorul statelor. Violenţa politică, ca parte intrinsecă a acestui fenomen, presupune orice metodă de luptă folosită în scopul cuceririi, menţinerii sau influenţării puterii de stat, devenind teroristă în momentul în care revendicările nu mai sunt ascultate iar tratativele sunt respinse. Acţiunile teroriste au o dublă finalitate: 1. Să forţeze mâna guvernelor sau statelor să le satisfacă cererile: eliberarea de ostatici, retragerea din teritoriile ocupate (şantajul politic); 2. Să inoculeze în rândurile populaţiei civile nevinovate şi fără apărare un sentiment de neîncredere în instituţiile statului de a-i apăra (terorism coercitiv).

La baza terorismului politic există o ideologie minimală care justifică moartea şi suferinţa celor nevinovaţi în numele unui scop suprem. La aceasta se adaugă şi alte caracteristici precum: individualismul acţional, structura organizaţională, caracterul nediscriminat (violenţă oarbă), arbitrar şi imprevizibil al acţiunilor, distrugerea nemiloasă a victimelor inocente, natura amorală a provocărilor şi nevoia de publicitate pentru a produce intimidare.