Varietăți ale Legilor

Într-un mediu social, oamenii îşi exprimă dorinţele, voinţele în diverse situaţii. O dorinţă poate fi exprimată ca o simplă informaţie în care o persoană îi comunică celeilalte doleanţa sa, ca o rugăminte în care o persoană îi cere ajutorul unei alteia pentru a-i îndeplini dorinţa sau sub forma unui ordin, folosindu-se modul imperativ. Însă niciuna dintre aceste modalităţi nu obligă la îndeplinirea dorinţei.

Pentru a exprima o dorinţă pe lângă modul imperativ se mai utilizează şi anumiţi termeni. Uzul obişnuit al unui astfel de termen nu-i stabileşte acestuia un singur sens ci poate fi folosit în cazuri diferite.

Întâlnim de asemenea şi dorinţa exprimată printr-o ameninţare când vorbitorul ameninţă o altă persoană că va face ceva considerat de un om normal ca fiind neplăcut dăunator şi transformă astfel dorinţa sa într-un oridin.

Totuşi termenul de ordin sugerează existenţa unui drept de ordin iar în cazul dorinţei exprimate prin ameninţare, vorbitorul constrânge o altă persoană la îndeplinirea unei dorinţe.

Deoarece nu se adresează tuturor persoanelor, ci doar unui grup caracteristic de persoane legile nu reprezintă ordine decât pentru cei cărora i se adresează, nu şi pentru alte persoane. Ele pot fi obligatorii, sau nu şi se pot adresa inclusiv legiuitorilor.

Din acest motiv se foloseşte expresia ,, ordin însoţit de ameninţare”. Exercitarea autorităţii asupra persoanelor fără a ameninţa, ci bazându-se pe respectarea autorităţii reprezintă conceptul de comandă. Acesta este mult mai apropiat de noţiunea de drept.

Neexistând posibilitatea ca fiecare autoritate să dispună de o singură persoană pe care să o informeze referitor la fiecare acţiune pe care o va executa, forma standard de control aleasă este generală sub două aspecte: prescrie tipuri generale de comportament aplicată unei anumite clase de persoane. În cazul nerespectării unei reglementării se recurge la directivele individuale. În cazul unei prevederi care nu este însoţită de o anume referire la o clasă de persoane,se consideră aplicabilă tuturor indivizilor din interiorul frontierelor teritoriale.

Pentru a se asigura că legile sunt respectate, sistemele juridice conţin reguli ce ţin de promulgarea legilor. Chiar dacă anumite legi nu sunt aduse în atenţia celor pe care le vizează ele sunt valide.

Odată publicate legile sunt permanente, ceea ce ne face clar faptul că sunt diferite de ordinele însoţite de ameninţări, deoarece cele din urmă sunt temporare. În ceea ce ppriveşte legile, ameninţarea apare în cazul nerespectării acestora. De cele mai multe ori majoritatea ordinelor vor fi respectate de cea mai mare parte a populaţiei.

Nu toate legile ordonă anumite activităţi, unele conferă împuterniciri (oferă competenţa unui judecătorde a judeca cazuri, sau unei persoane de a întocmi contracte, testamente ş.a). Deasemenea nu toate legile sunt dorinţe.

Pentru ca o lege să fie aplicată trebuie să se ţină cont de următoarele trei aspecte: conţinutul legilor, otiginea legilor şi domeniul de aplicare al legilor.

Conţinutul legilor

Îndiferent dacă sunt respectate sau nu cerinţele unui cod penal, sunt considerate îndatoriri. Codul penal stabileşte şi caracterizează anumite metode de conduită ca ceva ce trebuie făcut sau din contră, de cei pe care îi vizează legea respectivă, fără a ţine cont de dorinţele acestora.

Nesupunerea unei legi, reprezintă încălcarea ei şi din punct de vedere legal este o contravenţie. Codul penal are ca scop asigurarea neefectuării unor anumite acţiuni, iar pentru a nu fi încălcat legea prevede diferite sancţiuni.

Motivul principal pentru care legile prevăd diferite sancţiuni ţine tot de individ. Se încearcă astfel prin aplicarea pedepselor, ca indivizilor prejudeciaţi prin activitatea altor persoane să li se ofere o despăgubire.

Acest tip de legi oferă persoanelor împuternicire legală de a crea structuri de drepturi şi îndatoriri (contracte, testamente, căsătorii). Astfel de împuterniciri constituie una din cele mai importante contribuţii la viaţa socială. Nerespectarea unui articol de acest fel duce la nulitatea lui, însă nu constituie un delict sau o încălcare sau violare a unei oarecare îndatorire.

Pentru a putea întocmi o normă juridică care conferă putere legală persoanelor private, sunt necesare calităţi personale minime pe care trebuie să le posede persoana care exercită acest drept (ex: adultă sau psihic sănătoasă). Există şi legi care oferă modalităţi şi împuterniciri care delimitează varietatea sau durata maximă şi minimă a structurii de drept şi îndatoririi.

Consecinţele nerespectării acestor norme nu sunt aceleaşi însă nerespectarea le face întotdeauna nule. În cazul în care judecătorul emite o dispoziţie vizavi de clauza ce se vrea încălcată, atunci prin încălcarea ei nu se mai înfăptuieşte niciun delict şi contractu este încă în continuare valid. Astfel de situaţie este posibilă doar în cazul unui judecător nu şi în cel al unei persoane private.