Contractele

Cap.I Definitie si generalitati

Conform art. 942 din Codul civil, contractul este “acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic”. Literatura de specialitate insa este de parere aceasta definitie este mai potrivita pentru conventie decat pentru contract. O alta definitie considerata dupa unii autori mai potrivita ar fi urmatoarea: “contractul este un act juridic bilateral, care presupune un acord de vointa intre doua parti. “. Fiecare parte poate fi alcatuita dintr-o singura persoana sau din mai multe persoane. Rezulta ca, contractele, reprezentand un acord de vointe, deci o intelegere intre parti, nu pot fi unilaterale, pentru ca nu poti contracte cu tine insuti. Chiar si atunci cand un contract genereaza obligatii numai in sarcina uneia din parti, (contractul cu titlu gratuit, sinalagmatice), el tot presupune existenta a doua parti contractante.

Incheierea contractelor este guvernata de principiul libertatii contractuale, deoarece orice contract este creatia unei vointe umane.O parte se obliga prin contract, pentru ca si-a exprimat dorinta in acest sens dar numai in limitele in care a convenit.Principiul libertatii contractuale se exprima si prin aceea ca o persoana poate incheia orice fel de contract, poate sa determine prin vointa sa clauzele contractuale si efectele pe care contractul urmeaza sa le produca De asemenea partile pot sa schimbe, sa modifice sau sa stinga obligatiile exprimate in contract.

Sub aspectul formei incheierii contractelor, aceasta este guvernata de principiul consensualismului, cum am mai aratat, prin simplul acordul de vointa al partilor. De regula inscrisul este necesar doar ca mijloc de proba, cand cealalta parte neaga existenta contractului. Exista cazuri, cand din ratiuni deosebite, forma scrisa este ceruta ad solemnitatem, forma solemna fiind conditia de validitate (testamentul, casatoria, adoptia, donatia, ipoteca, instrainarile imobiliare)

Limitele principiului libertatii contractule se realizeaza prin:

1) norme imperative ale legii, ceea ce presupune ca:

- nu se pot incheia contracte care au cauze ilicite sau imorale sau un obiect ilicit;

- anumite categorii de persoane, cum ar fi. Judecatorii, nu pot incheia unele varietati de contracte decit sub conditia obtinerii unei autorizasii prealabile.

2) reguli de convietuire sociala (partile nu pot incheia acte juridice care ar contraveni regulilor de convietuire sociala): proxenetismul si concubinajul.

Contractul – izvor de obligatii

Contractul reprezinta principalul izvor de obligatii. Daca o conventie este legal incheiata, ea are putere de lege intre parti.. Importanta contractului, ca mijloc de stabilire a celor mai variate relatii intre persoanele fizice si juridice este evidentiata in toate domeniile, de la cele mai firesti si mai simple activitati ale oamenilor (ca de pilda, cumpararea celor necesare traiului), pina la conducerea economiei nationale si la stabilirea relatiilor internationale. Contractul are un puternic rol educativ in viata societatii noastre; el introduce in relatiile dintre oameni simtul raspunderii pentru indatoririle ce le revin si promoveaza relatii de colaborare, educa oamenii in sensul disciplinei contractuale.

Cap. II Clasificarea contractelor

In imensa varietate a contractelor se pot desprinde unele categorii mai importante, a caror clasificare se poate face dupa mai multe criterii (asemanatoare cu cele privitoare la actele juridice), precum: continutul, modul de formare, scopul urmarit de catre parti, modul de executare.

1)Dupa continutul lor, adica dupa felul obligatiilor la care dau nastere, pot fi:

a) Contracte sinalagmatice, care dau nastere la obligatii reciproce intre parti. Deoarece ambele parti au in acelasi timp si drepturi si obligatii, fiecare parte este totodata si creditor si debitor. ( exemple.: vinzarea-cumpararea, schimbul, locatiunea, contractul de asigurare).

b) Contracte unilaterale, care instituie obligatii numai pentru una din parti.

- numai o parte se obliga, cealalta parte stipulind pentru sine o creanta. (exemple.: imprumutul, comodatul, depozitul, donatia fara sarcina, mandatul gratuit. Acest tip de contract este diferit de actul unilateral, care este efectul unei singure vointe.(testamentul)

2)Dupa modul lor de formare, avem:

a) Contracte consensuale, pentru a caror formare este suficient simplul acord de vointa al partilor, fara sa mai fie nevoie de vreo formalitate sau vreo forma speciala de manifestare a vointei partilor.

Aceste contracte formeaza regula, contracte solemne si reale intilnidu-se in mod exceptional;

b) Contracte solemne, pentru a caror validitate, pe linga acordul de vointa, mai este necesara indeplinirea unor formalitati impuse de lege;

- sunt incheiate in fata unui functionar public, abilitat prin lege sa intocmeasca actele;

- in lipsa formei solemne a contractului (care este un element constitutiv ) acesta este lovit de nulitate absoluta. (exemple.: donatiunea, contractul de ipoteca, actele de instrainare a unor immobile).

c)Contractele reale, pentru a carui formare se considera ca, pe linga acordul de vointa, mai este necesara si remiterea unui lucu (res) de catre una dintre parti catre cealalta. Acestea sint in fond contracte consensuale, deoarece incheierea lor nu este supusa de lege unor forme speciale, dar obligatiile specifice lor nu iau nastere decit in momentul remiterii lucrului; Numai din acel moment contractul respectiv poate purta denumirea sa, inainte de acest moment fiind doar o promisiune de a contracta. (exemple: imprumutul, comodatul, depozitul si gajul).

3)Dupa scopul urmarit de parti prin incheierea lor, avem:

a) Contracte cu titlu oneros, in care una dintre parti urmareste un folos, o contraprestatie, in schimbul aceleia pe care o face, ori se obliga sa o faca in favoarea celeilalte parti. (exemple: vanzarea, schimbul, contr. de locatie, contr. de asigurare).

b) Contracte cu titlu gratuit, prin care una dintre parti procura celeilalte un folos, fara a primi ceva in schimb, (sau: una din parti primeste o prestatie, fara a da ceva in schimb).exemple: liberalitatile, contractele de binefacere. In cazul liberalitatilor cel ce se obliga isi micsoreaza patrimoniul, instrainand un element al acestuia (ca de pilda in cazul donatiei). In cazul contractelor de binefacere (contracte dezinteresate), cel ce se obliga nu isi micsoreaza patrimoniul.