Cardul bancar

Cardul bancar reprezinta o inovatie revolutionara care a putut fi aplicata in practica datorita progreselor deosebite din domeniul informatic si electronic. Rolul sau este acela de a facilita schimbul de fonduri prin tehnici electronice intre partenerii de afaceri cu ajutorul bancilor. Cardul a intrat definitiv in familia instrumentelor de plata atunci cand si-a dovedit eficienta, pretul echipamentelor si retelei au devenit accesibile atat bancilor, cat si populatiei.

Din punct de vedere istoric, cardul a aparut in anul 1946, la New York, cand o banca specializata in creditul de consum lanseaza pe piata un produs nou „Charge It”, care consta in emiterea unui bon valoric numit „script”, pe baza caruia clientii puteau efectua cumparaturi de la comerciantii care au acceptat acest nou sistem de decontare.

Cardul de plastic apare tot in SUA, era conceput pentru consum si calatorii si a fost emis de firma Diners Club, iar apoi a fost preluat de banci pentru creditul de consum.

Cardurile de plastic s-au extins repede, s-au diversificat intr-o gama larga si s-au perfectionat atat tehnologic cat si ca proceduri de lucru, astfel devenind instrumentul de plata preferat de populatie.

In Romania, cardurile au fost acceptate pentru prima data in anul 1972, in cadrul Oficiului National de Turism si doar pentru persoanele fizice nerezidente. Bazele activitatii au fost puse in anul 1992, cand un numar de cinci banci s-au angajat in emiterea de carduri si crearea conditiilor necesare pentru acceptarea lor ca mijloc de plata de catre intreprinderile romanesti.

„Cardul este definit ca un instrument de plata electronica, respectiv un suport de informatie standardizat, securizat si individualizat, care permite detinatorului sau sa utilizeze disponibilitatile banesti proprii dintr-un cont (...) in limita unui plafon stabilit prealabil, deschis de emitent in favoarea detinatorului cardului (...).”

Operatiunile pe care detinatorul unui card le poate efectua sunt urmatoarele :

- Retragerea de numerar, respectiv incarcarea sau descarcarea unitatilor valorice;

- Plata bunurilor si/sau a serviciilor achizitionate/prestate de comerciantii acceptanti si plata obligatiilor catre autoritatile administratiei publice;

- Transferuri de fonduri intre conturi.

Asemanator cu cecul, cardul nu este moneda in sine, ci doar un instrument electronic care

mijloceste transferul de moneda de la debitor la creditor. Avantajul cardului in detrimentul cecului consta in aceea ca prin intermediul cardului sau se pot face un numar nelimitat de tranzactii, pe cand cu un cec se putea face una singura.

ELEMENTELE COMPONENTE

Cardul contine elemente se securizare si de individualizare incorporate menite sa asigure unele caracteristici obligatorii :

- Suport fizic din material paltic si dimensiune standard;

- Aversul care contine numarul cardului in cifre arabe, numele si prenumele posesorului, data expirarii valabilitatii, sigla proprietarului de marca, sigla emintentului, o holograma, etc.

- Reversul contine o banda magnetica cu cel putin trei piste si semnatura posesorului;

- Pentru a se asigura operabilitatea, emitentii trebuie sa foloseasca standardele Europay, Mastercard, VISA.

Cardurile sunt de doua feluri :

- carduri cu banda magnetica;

- carduri cu microprocesor.

Cardurile cu banda magnetica sunt cele care au pe verso o banda magnetica prin care se realizeaza procesul de citire si de transmitere prin linie telefonica a datelor. La centrul de autorizare exista un cititor de carduri care introduce automat in retea informatiile cuprinse in banda. In acest fel, viteza de procesare este destul de mare si se inlatura inconvenientul intarzierii tranzactiei.