Convertibilitatea monetară

Unul din criteriile fundamentale de clasificare a instrumentelor de plata este acel al convertabilitatii: exista instrumente care sunt convertibile, iar altele care nu au o asemenea insusire.

In evolutia sa convertibiliatea monetara a cunoscut transformari dintre cele mai prounde. La inceput convertibilitatea realiza legatura si echilibrul intre moneda-marfa si cantitatea de moneda de hartie emisa si pusa in circulatie de sistemele monetare nationale. Astazi convertibilitatea este o veriga obligatorie in calea patrunderii unei monede nationale pe piata altor tari, respectiv in circuitul international. In aceasta evolutie convetibilitatea a cunoscut transformari succesive si trasaturi specifice in functie de natura etalonului monetar care a stat la baza sistemelor monetare.

A. Convertibilitatea in conditiile etalonului aur

Convertibilitatea si-a facut aparitie odata cu crearea bancnotelor. La origine bancnota a derivat din chitanta eliberata de bancher clientului care depunea la el o cantitate de aur (din motive de securitate sau comoditate). Banca emitenta se angaja sa plateasca la cerere, in monede de aur, suma inscrisa pe bilet, biletul fiind doar un reprezentant al aurului. Aceasta insusire a bancnotei de a fi oricand transformabila in aur a fost denumita convertibilitate.

Sistemele monetare bazate pe aur sau argint, precum si pe bimetalism (asa cum functionau inainte de 1914) prevedeau obligatia neconditionata a bancii de emisiune de a achita prezentatoilor de bancnote, oricare ar fi fost ei (rezidenti sau nerezidenti) suma in metal corespunzatoare atat valori nominale a bancnotelor prezentate cat si continutului de metal pretios (valoarea paritara) stabilit prin lege pentru unitatea monetara respectiva.

Trasaturile convertibilitatii bancnotelor in cadrul sistemelor monetare bazate pe etalonul aur :

- Convertibilitatea era libera si nelimitata si presupunea existenta unei rezerve de aur administrata de banca de emisiune a carei marime a fost stabilita la 25 - 40% din cantitatea bancnotelor aflate in circulatie. Rezerva era denumita „stocul de acoperire” al bancnotelor.

- Convertibilitatea bancnotelor se realiza relativ automat, atat timp cat banca de emisiune isi respecta obligatia de a schimba la cerere totalitatea bancnotelor in metalul monetar aflat in depozit.

- Convertibilitatea a fost de tip „individualist” in sensul ca ea reprezenta mijlocul prin care un detinator de bancnote putea verifica in permanenta capacitatea bancii de emisiune de a face dovada caracterului reprezentativ al bancnotei.

- Convertibilitatea asigura mentinerea echilibrului necesar intre cantitatea de bancnote din circulatie si nevoile de moneda ale economiei. Astfel daca masa monetara depasea la un moment dat aceste nevoi, bancnotele incepeau sa se deprecieze provocand o paguba detinatorilor. Pentru a evita paguba o parte din detinatorii de bancnote le converteau in aur. Prin convertire, o cantitate de bancnote se inapoia la banca, degrevand circulatia, iar aurul era tezaurizat. Invers, daca numerarul in circulatie se rarea, o parte din aurul tezaurizat era scos si predat bancii pentru a obtine bancnote deoarece puterea de cumparare a bancnotelor (prin rarirea lor) crescuse. Aceste bancnote reintrau in circulatie completand nevoile de numerar.

Treptat convertibilitatea libera si nelimitata a incetat sa mai functioneze. Inevitabil, banca de emisiune a ajuns cu timpul sa nu isi mai poata respecta obligatia de convertire intrucat nevoile de semne monetare intreceau cu mult acoperirea lor in metalul monetar. A inceput procesul de limitare a convertibilitatii clasice si, in final, de renuntare la acest mecanism. S-a trecut la convertirea bancnotelor in aur-lingouri, de acest drept beneficiind numai cei care detineau sume mari, echivaland cel putin cu 400 uncii de aur(uncie=31.105gr aur).

B. Convertabilitatea in conditiile etalonului aur-devize

O alta forma de etalon (dupa etalonul aur-lingouri) care a aparut dupa primul razboi mondial a fost etalonul aur devize.

Odata cu trecerea la etalonul aur-devize, mecanismul convertibilitatii a cunoscut modificari radicale, ele fiind o reflectare a schimbarilor intervenite in functionarea sistemelor monetare nationale. Cele mai multe banci nu au putut face fata operatiunilor de preschimbare si au suspendat convertibilitatea biletelor emise pentru o perioada mai mare sau mai scurta si chiar definitiv. In tarile in care a fost mentinuta sau reintrodusa ulterior, desi denumirea a ramas aceeasi, totusi intelesul notiunii si sensul economic al operatiunii s-au modificat substantial.

Organizarea sistemelor monetare nationale si a celui international pe baza etalonului aur-devize au imprimat mecanismului convertabilitatii un nou continut, exprimat prin urmatoarele trasaturi specifice:

- Eliminarea legaturii directe dintre bancnotele aflate in cirulatie si metalul monetar detinut la banca centrala. Convertibilitatea se efectueaza in valute, convertibile la randul lor in aur (convertibilitatea de tip „international”). Prin urmare, etalonul aur-devize presupune existenta cel putin a unei monede nationale convertibile in aur, care sa serveasca la convertirea celorlalte monede.

- Convertibilitatea consta, practic, in dreptul detinatorului de bancnote de a cere bancii emitente valuta straina la cursul oficial, precum si de a dispune in mod liber de sumele astfel obtinute. Pentru functionarea mecanismului este necesar ca bancile de emisiune sa-si constituie rezerve monetare, in structura careia ponderea principala o detineau valutele de rezerva si nu aurul monetar.

- Aurul in care avea loc, eventual, convertirea finala nu apartinea bancii emitente a monedei supuse operatiunii de convertire, ci bancii straine care a emis valuta de rezerva. Este vorba de convetibilitatea oficiala limitata la relatiile dintre autoritatile monetare si care aveau ca scop reglarea multilaterala a soldurilor balantelor de plati si care, in practica, acest mecanism de corectie a dezechilibrelor a fost folosit foarte rar.

- Din momentul in care converitibilitatea directa in aur nu mai este posibila, dispar limitele de fluctuatie a cursurilor valutare intre cele doua „puncte ale aurului”. Cursurile erau supuse unor multiple variatii in functie de cererea si oferta de pe piata. In aceste conditii, convertibilitatea reciproca la un curs stabil, oficial, nu era posibila decat atunci cand cursul pietii era sensibil apropiat de cel oficial. In asemenea cazuri, solicitantul de valuta straina nici nu are nevoie sa efectueze operatia de convertire la banca de emisiune, deoarece va putea obtine valuta, la acelasi curs, de la oricare banca autorizata sa efectueze vanzari-cumparari de valute.