Creditul Bancar

Forma definitorie a creditului, creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi, angajand modalitati diferite, pe termen scurt si pe termen mijlociu si lung privind operatii bazate sau nu pe inscrisuri garantate sau negarantate.

Creditul bancar, ca forma de suplinire si completare a celui comercial se delimiteaza de acesta acoperind o arie mai intinsa, fiind mai elastic si mai eficient. La baza formarii creditului bancar se afla disponibilitatile devenite temporar libere in urma rotatiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice.

Participantii la angajarea creditului bancar sunt, pe de o parte, bancile care apar in calitate de creditori, iar, pe de alta parte, diferite persoane fizice/juridice care solicita credit, in calitate de debitori.

Raporturile de credit ale intreprinderilor cu bancile sunt de regula reciproce. Pe de o parte, intreprinderile avand conturi deschise la banci formeaza depozite, care pot fi folosite de catre acestea, ca resurse. Pe de alta parte, bancile acorda credite intreprinderilor pentru nevoile lor de productie sau pentru investitii.

Creditul bancar imbraca mai multe forme, astfel:

a) din perspectiva raportului banca-intreprindere avem:

- avansurile in cont curent sau creditele de casa (sau trezorerie). Ele reprezinta raporturile de credit intemeiate pe o deplina cunoastere a activitatii intreprinderii, motiv pentru care nu mai sunt consemnate prin inscrisuri relative la fiecare angajament si nici nu sunt garantate formal. Ele privesc nevoile curente de productie ale intreprinderii (cu caracter imprevizibil si greu de localizat in obiecte care sa reprezinte o garantie veridica). Aceste credite prezinta mai multe trasaturi:

- acordarea lor, de regula, nu este conditionata de termene de rambursare; ea se intemeiaza pe depozitele compensatorii;

- neavand la baza inscrisuri, ele nu au posibilitatea de recreditare. De aici si nivelul mai ridicat al dobanzilor, dar corelat de regula cu nivelul dobanzii de piata;

- linia de credit care confera intreprinderii un credit provizoriu, deoarece banca poate cere oricand acoperirea debitului;

- linia de credit confirmata este o forma mai favorabila intreprinderii si se realizeaza in baza unui acord scris in care posibilitatea de acordare a creditului se mentine pentru toata perioada inscrisa in acord;

- linia de credit revolving reprezinta un mod de obtinere de credite agreat de intreprinderi, intrucat rambursarile reduc nivelul creditului si permit in perioadele urmatoare obtinerea cu certitudine a unor noi credite;

b) avand in vedere scadenta de restituire, delimitam:

- credite pe termen scurt avand ca scop acoperirea unei penurii trecatoare sau permanente de fonduri determinata de decalajul intre momentul cheltuirii fondurilor proprii si cel al realizarii incasarilor;

- credite pe termen mediu si lung destinate finantarii investitiilor. Desigur, in functie de natura investitiilor, de riscurile pe care le contin si de perioada pentru care sunt acordate, unii specialisti considera acest tip de credit ca fiind un pariu pe rezultatele viitoare ale intreprinderii.

In concluzie, analizand cele cinci forme de credit, cu tipurile si categoriile lor, cu particularizarile lor proprii, rezulta ca, in general, raporturile de credit se desfasoara in mod necesar pe doua planuri:

- un plan este acela al mobilizarii resurselor banesti temporar disponibile la intreprinderi si populatie, realizandu-se astfel o sporire a capitalului destinat activitatii economico-sociale si o mai buna utilizare a factorilor de productie in vederea largirii si diversificarii productiei;

- al doilea plan priveste distribuirea resurselor banesti intre diferite intreprinderi si ramuri favorizand astfel desfacerile de marfuri pe o scara larga si, in general, tranzactiile comerciale.

In felul acesta, creditul se constituie intr-unul din mecanismele de baza ale vietii economice, cu efect multiplicator asupra intregii activitati economice.

Intr-o economie de piata, relatiile de credit sunt considerabile, in dimensiunile lor si multiple in varietatea lor.

Clasificarea creditelor in forme distincte va aparea, in aceste conditii, discutabila, prin criteriile utilizate sau prin gradul de cuprindere.

Totusi, gruparea operatiunilor de credit, functie de natura lor si de cadrul in care actioneaza, ofera posibilitatea caracterizarii fenomenului general si, totodata permite cuprinderea, in mare parte a raporturilor de credit semnificative.