Creditul Public

1.Noţiunea de credit public

Autoritaţile publice centrale şi locale îşi procura veniturile bugetare ordinare din impozite şi taxe,dar şi de la întreprinderile şi proprietaţile sale in vederea acoperii cheltuielilor publice efectuate pentru a satisface nevoile publice.Când veniturile bugetare ordinare se dovedesc a fi insuficiente pentru a acoperi integral cheltuielile publice sau câand în timpul execuţiei bugetare se înregistrează goluri temporare de treyorerie.În aceste situaţii,autoritaţile publice se adresează persoanelor fizice şi juridice care dispun de mijloace băneşti temporar libere în vederea acoperirii diferenţei dintre cheltuielile şi veniturile bugetare prin contractarea unui împrumut.

Procurarea de resurse financiare la dispoziţia autoritaşilor publice in vederea completării veniturilor bugetare poate avea loc pe baza relaţiilor de credit ce presupune raporturi specifice între creditor şi debitor.Astfel,împrumutul apare ca o obligaţie bănească rezultată dintr-un contract prin care statul obţine fonduri de la persoanele fizice sau juridice(creditoare),angajându-se totodată să ramburseze împrumutul împreună cu cheltuielile aferente acestuia:dobanzii sau caştiguri,într-o perioada determinată.

Creditul public reprezintă împrumutul făcut de stat la persoane fizice şi juridice,deţinătoare de mijloace băneşti libere şi dispuse să le cedeze autorităţilor publice prin instituţiile specializate(C.E.C.-uri,bănci,case de asigurării sociale şi pensii,societăţi de asigurare şi reasigurare) care colectează disponibilităţile băneşti de pe piaţă şi le încredinţează statului pentru o perioadă determinată de timp.

De obicei,creditul public este utilizat pentru finanţarea cheltuielilor militante,pentru funcţionarea serviciilor publice,pentru necesităţile de echilibru bugetar,pentru acoperirea nevoilor de trezorerie,pentru menţinerea ordinii publice,pentru rambursarea împrumuturilor scadente şi pentru plata dobânzilor aferente.Cu toate că creditul public folosit în mod neproductiv nu creează valoare,ele sunt totuşi purtatoare de dobânzi,iar plata se face pe seama impozitelor şi taxelor.

Creditul public intră in concurenţă cu cel privat datorită faptului că au aceleaşi surse de constituire,însă principalul avantaj pe care îl au creditorii pentru a-şi acorda resursele băneşti autoritătilor îl reprezintă solvabilitatea statului care face din alocarea disponibilităţilor pentru creditatrea autorităţilor un plasament sigur.

Pentru a contracta un împrumut statul emite înscrisuri (obligaţiuni,titluri de valoare,efecte publice) în cupiuri de o anumită valoare.Valoarea menţionata pe fiecare cupiură a inscrisului reprezintă valoare nominală.Suma care poate fi obţinută pe inscrisul respectiv prin cotarea la bursă reprezintă valoarea reală.Preţul cu care se cumpară şi se vand reprezintă cursul titlului de valoare.De regulă,pentru lansarea unui împrumut de stat,cursul obligaţiunii este mai mic(sub pari).

Obligaţiunile puse in circulaţie de către stat constituie titluri care atestă deţinătorului calitatea de creditor al statului;deşi nu au o valoare proprie ele circulă ca şi cum ar avea o asemenea valoare .În măsura în care sumele împrumutate de stat nu sunt folosite în scopuri productive ci pentru consum,obligaţiunile respective nu au in spatele lor un capital real capabl să producă valoare adăugată.Cu toate acestea ,ele dau deţinătorului dreptul de a primi dobândă din partea statului care este suportă din resursele bugetare.Astfel,oblibaţiunile împrumuturilor de stat reprezintă dublu capital fictiv.

Unele credite publice sunt contactate de stat pentru pregătirea şi ducerea de razboaie,pentru reconstrucţia postbelică a ţării,pentru înlăturarea unor crize economice de mare amploare.Pentru aceste credite condiţiile de emisiune şi rambursare sunt mai puţin atractive fiind nevoie de luarea unor măsuri pentru a obliga persoanele fizice şi juridice care dispun de resurse băneşti să devină creditori ai statului.Una dintre măsuri ar fi practicare unui impozit fortefar extraordinar având caracte definitiv,astfel creditorul preferă o dobândă szb nivelul pieţii în schimbul rambursării împrumutului.

Avantajele oferite de stat la lansarea unui împrumut sunt ulterior restrânse.Astfel, în condiţiile scăderii ratei dobânzii pe piaţa capitalului de împrumut,în perioada de criză sau de depresiune,statul poate proceda la conversia datoriei sale:preschimbă înscrisurile unui împrumut vechi cu o dobândă ridicată în înscrisuri ale unui împrumut nou cu o dăbândă mai redusă.Alteori,avantajele materiale iniţia oferite de stat creditorilor se diminuează ca urmare a deprecierii accelerate pe care o suferă moneda în care a fost liberat împrumutul.Deşi statul achită dobânda aferentă şi rambursează ratele scadente ale împrumutului,totuşi sumele ce revin deţinătorilor de înscrisuri publice au o putere de cumpărare mai mică decît cea încredinţată de aceştia statului la lansarea împrumutului.