Eficiența cheltuielilor publice pentru învățământ

I Cheltuielile publice pentru învatamant şi rolul lor în economie

Cheltuielile pentru învăţământ reprezintă prima grupă de cheltuieli cu cea mai mare pondere în bugetul statului.

După cum ştim economia din zilele noastre se bazează pe informaţie, tehnologie nouă şi metode de producţie care să se diversifice rapid şi constant, acesta fiind un efect al creşterii nivelului de educaţie.

De aceea cheltuielile pentru învăţământ constituie o opţiune importanţă a factorilor politici şi a autorităţilor unui stat, deoarece aceaste cheltuieli reprezintă pentru orice societate o investiţie extrem de importantă, pe termen mediu si lung.

Resursele bugetare folosite pentru învăţământ nu se consumă definitiv, de aceea ele constituie un avans de produs naţional brut.Le putem regăsi în nivelul pregătirii profesionale a membrilor societăţii. Investiţiile intelectuale produc cadre calificate cu o serie de cunoştinţe care dau o productivitate ridicată.

Societatea trebuie să se axeze asupra formării cadrelor din învăţământ.Economia se poate dezvolta prin eforturi deosebite şi prin valorificarea competenţelor în domeniul educaţional. După cum ştim sistemul educaţional asigură doar cunoştinţele de bază,astfel cetăţenii îşi dezvoltă personalitatea şi abilităţile personale la locul de muncă şi în viaţa socială. Pentru a nu irosi investiţia făcută în şcoală,trebuie sa ne punem în valoare şi să ne dezvoltăm calităţile prin perfectionarea continuuă.

Cheltuielile pentru învatamânt sunt considerate “investitii intelectuale”, componenta a investiţiilor în resurse umane, care prezintă unele caracteristici fată de investiţia materială:

- investitiile intelectuale sunt investiţii pe termen lung pentru ca rezultatele apar dupa o perioadă relativ îndelungată;

- termenul de recuperare al investiţiei intelectuale este mai scurt decât al investitiei materiale si, în plus, nu intervine uzura morală;

- investiţia intelectuală este supla si flexibila, fiind mai puţin specializată în raport cu investitia materiala, care este destinata unei stricte specializări;

- efectele investitiilor intelectuale sunt multiple si sunt mai dificil de cuantificat.

Învăţământul este chemat să contribuie într-o mare măsură la progresul de ansamblu al societăţii.Astfel dezvoltarea şi modernizarea învăţământului au condus la creşterea resurselor acestuia în mare majoritate a ţărilor.

I.1 Delimitarea conceptului

Nevoile indivizilor au evoluat odată cu evoluţia societăţii. Astfel, pe lângă nevoile cu caracter individual, sunt necesare şi o serie de nevoi sociale care pot fi satisfăcute prin intermediul autorităţilor publice centrale şi locale cu ajutorul anumitor instituţii publice. Pentru a acoperi aceste nevoi ale cetăţenilor săi statul realizează anual anumite cheltuieli, numite cheltuieli publice.

Aceste nevoi sociale presupun alocarea unor importante resurse băneşti din partea societăţii, mai ales din partea statului ele vizează învăţământul, cultura, sănătatea, protecţia socială, realizându-se pe perioade mari de timp.Pentru realizarea acestor acţiuni sunt prevăzute în programe social.

Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice o reprezintă cheltuielile publice, astfel resursele financiare publice sunt repartizate pe diverse destinaţii. Statul acoperă necesitatea de bunuri publice şi de servicii considerate prioritare în fiecare perioadă, prin aceste cheltuieli publice.

Unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, iar altele exprimă o avansare de produs intern brut.Astfel conţinutul economic se află în strânsă legătură cu efectul produs de acestea pe destinaţiile lor.Dupa cum am mai precizat cheltuielile pentru învărământ reprezintă un avans de produs naţional brut, deoarece resursele bugetare folosite pentru învăţământ nu se consumă definitiv.