Finanțe Publice

1.Definire si rol

Finantele sunt acele relatii economice, exprimate baneste, care apar în procesul repartitiei produsului intern brut (PIB) si cu ajutorul carora se formeaza, se dirijeaza si se gestioneaza fondurile banesti ale statului, ale agentilor economici, necesare realizarii reproductiei sociale, a actiunilor social – culturale, satisfacerii celorlalte cerinte ale societatii si altor categorii sociale.

Când transferul de valoare, sub forma baneasca, are caracter nerambursabil si fara echivalent manifestându-se ca fluxuri financiare de la persoanele fizice si juridice catre stat sau institutii ale statului

Astfel, finantele ar putea fi definite din trei puncte de vedere complementare intelegand prin aceasta:

a. constituirea de fonduri sub forma baneasca cu o anumita destinatie;

b aporturi sociale de natura economica ce apar intr-o economie in legatura cu constituirea fondurilor banesti;

c. finantele sunt nu numai raporturi sociale, ci si fluxuri banesti care se desfasoara in legatura cu crearea fondurilor.

2.Functiile finantelor publice

Finantele publice îndeplinesc trei functii principale, si anume: functia de alocare (fiscala), functia de stabilizare (extrafiscala) si functia de redistribuire (sociala).

A. Functia de alocare, numita si functie fiscala sau functie de repartitie, are ca obiect formarea si miscarea fluxurilor financiare, adica formarea veniturilor bugetului de stat si utilizarea lor, respectiv efectuarea cheltuielilor prevazute în acesta.

Formarea veniturilor se face, potrivit legii, prin contributia asociatiilor cu scop lucrativ, ca si a persoanelor fizice sau juridice, chiar daca ele nu desfasoara activitate cu un astfel de scop. Obligatiile contribuabililor sunt stabilite prin legi specifice (legea impozitului pe profit, legea privind taxa pe valoarea adaugata, legea impozitelor si taxelor locale etc.). Totodata, legea bugetului, adoptata anual de parlament, mentioneaza în detaliu baza legala ce fundamenteaza veniturile incluse în buget în anul respectiv. În veniturile bugetului figureaza atât venituri fiscale (impozite, taxe, taxe vamale si alte venituri aferente), cât si venituri nefiscale (amenzi, penalizari, dobânzi, chirii, venituri din concesiuni si vânzari, venituri din activitatile economice ale sectorului de stat etc.).

Utilizarea veniturilor, respectiv efectuarea cheltuielilor, se bazeaza pe norme de cheltuieli si pe proceduri (metodologii) de cheltuiala, toate stabilite prin lege, care, de asemenea, stipuleaza responsabilitati, atributii si competente legate de acestea. Utilizarea veniturilor si, implicit, efectuarea cheltuielilor presupun: inventarierea nevoilor, cuantificarea lor, ierarhizarea, esalonarea în timp.

Inventarierea nevoilor se face pornind de la functiile statului (interna, externa, de aparare, social-culturala etc.) si de la dimensiunea si sensurile interventiei statului în activitatea sociala în general. Gradualitatea interventiei este deosebit de nuantata în spatiu (spatiu geografic si spatiu economic) si în timp.

Extremele sunt cunoscute ca liberalism (interventie redusa si strict limitata) si centralism (interventie ampla si masiva). În societatea moderna (si nu numai) nu se mai poate vorbi în nici un caz de noninterventie. Impunerea veniturilor si a proprietatii (quasigeneralizate geografic, adica pe multimea statelor lumii), generalizarea sistemului vamal, extinderea si diversificarea continutului functiilor statului sunt doar câteva motive care dau consistenta si perenitate interventiei.

Inventarierea nevoilor conduce la formularea câtorva categorii majore, printre care: învatamântul, sanatatea, cultura, protectia sociala, actiunile economice, ordinea publica, apararea, administratia, justitia s.a.

Cuantificarea nevoilor este o activitate ce prezinta atât character prospectiv, cât si normativ. Pentru cuantificare este esential sa fie definite pentru fiecare nevoie în parte caracteristici, indicatori si unitati de masura. Este o activitate de mare complexitate, de natura stiintifica si care determina în mod esential eficienta alocarilor, dar si efectele obtinute. Cuantificarea prospectiva este importanta pentru determinarea cât mai aproape de realitate a nevoii în cauza, lucru ce permite luarea unor decizii în cunostinta de cauza. Cuantificarea normativa reflecta optiunea politica referitoare la interventia (asistenta) statului, dar si optiunea economica referitoare la capacitatea financiara de interventie a statului. De aceea, normele de cheltuieli se stabilesc prin lege si sunt obligatorii.

Ierarhizarea nevoilor se face pe baza unor criterii cum sunt importanta, urgenta si disponibilitatile existente. Realizata în termenii stricti ai nevoii sociale, ierarhizarea are un caracter obiectiv. O astfel de conditie este însa mai mult teoretica, întrucât aprecierea si selectia apartine în practica factorului politic ce determina fara doar si poate subiectivismul pragmatic. Nu de putine ori, nevoi precum ordinea publica, administratia, apararea, actiunile economice primeaza în decizia politica în detrimentul altor nevoi, chiar daca, teoretic si declarativ, nevoi precum educatia, stiinta, protectia mediului, cultura, sanatatea sunt numite „majore”, „capitale”, „determinante”.

Esalonarea în timp este o decizie rezultata din raportul resurse-nevoi, respectiv din faptul ca dinamica nevoilor (dar si dimensiunea lor) o devanseaza întotdeauna pe cea a resurselor (implicit a dimensiunilor lor): practic nevoile sunt nelimitate si în continua crestere si diversificare, în timp ce resursele sunt limitate, iar dinamica lor, nu de putine ori, chiar stagnanta sau în scadere. Unele actiuni sustinute din resurse publice sunt de mare amploare sau de mare complexitate (cresterea nivelului general de pregatire, îmbunatatirea starii de sanatate, reformarea administratiei publice, dotarea moderna a armatei s.a.) si nu pot fi solutionate decât prin eforturi succesive de-a lungul multor ani. Ca urmare, din punct de vedere metodologic, realizarea lor se face prin programe multianuale cu defalcari pe etape, pe ani.

B. Functia de stabilizare, numita si functie extrafiscala, are ca obiect utilizarea resurselor financiare ale statului pentru favorizarea cresterii economice si atenuarea dezechilibrelor economice. Ea presupune interventia statului în activitatea sociala în general, în cea economica în particular. Prin aceasta functie se urmareste încasarea ritmica si în cuantum a veniturilor statului, cheltuirea acestora potrivit legii, eradicarea (mai realist diminuarea si limitarea) evaziunii fiscale, evitarea deturnarii. În realizarea acestei functii sunt avute în vedere mijloace, operatiuni si procedee precum disciplina financiara, legalitatea, oportunitatea si caracterul economicos al fluxurilor.