Formarea prețului de echilibru

Pretul de echilibru este pretul la care se realizeaza egalitatea dintre cantitatea ceruta si cantitatea oferita, si la o anumita cantitate oferita de vanzatori si ceruta de consumatori.

Teoria echilibrului general porneşte de la mai multe supoziţii care trebuie îndeplinite pentru crearea unui preţ de echilibru. Aceste supoziţii nu se pot îndeplini strict, deoarece rar există preţ de echilibru în realitate. Într-o piaţă perfectă, însemnând o piaţă cu mulţi ofertanţi mici, raţionali, dar şi cu consumatori, preţul pieţei neputând să-i influenţeze pe nici unul, se formează un preţ de echilibru. Această supoziţie este fundamentală teoriei preţului de echilibru, aşa cum ea este expusa în cursurile introductive de economie. Coincidenta intre cerere si oferta este un punct catre care piata tinde in baza presiunilor vanzatorilor si cumparatorilor. In realitate, in permanenta, pe piata exista fie o situatie de penurie (C>O), fie o situatie de surplus (O>C). Trasaturile caracteristice ale pretului de echilibru sunt: aparitia spontana, ca rezultat al jocului liber al fortelor pietei, formarea lui este legata si de situatia pietelor independente, echilibrul pietei nu inseamna stagnare, respectiv absenta schimbarilor. În multe pieţe reale această supoziţie nu poate fi aplicată, deoarece anumiţi cumpărători sau vânzători au suficient de multă putere pe piaţă, pentru a modifica preţul după bunul plac. În astfel de situaţii modelul simplu al preţului de echilibru este insuficient şi necesită alte cercetări. În continuare se presupune că nu există costuri de tranzacţie, situaţie care în realitate este rar întâlnită.

In conditiile concurentei imperfecte, firmele fac tot posibilul sa controleze nivelul pretului, adica intervin cu sisteme perturbatoare la reglarea echilibrului pretului. Astfel, in stabilirea pretului, in conditiile economiei contemporane intervin urmatoarele serii de fundamente economice ce impun preturile: costul de productie pentru produs ca fiind costul mediu al produsului comercializat; formele de concurenta privite ca forme de impact al calitatii; capacitatea de productie privita ca oferta concurentiala; elemente ce tin de politicile guvernamentale in acordarea unor anumite facilitati sau subventii similar unor ofertanti si unor consumatori; mijloacele de informare si modul de penetrare pe piata a produsului privit sub aspectul cunoasterii publicitare si a increderii consumatorului catre producator. De aceea, pretul este considerat ca instrument banesc ce reflecta prin marimea lui atat cheltuielile de munca destinate obtinerii produsului cat si cheltuielile de dezvoltare privite prin prisma gradelor de utilitate sau raritate pentru un anumit bun sau serviciu. Costurile de tranzacţie desemnează acele costuri care apar pe lângă preţul actual de cumpărare, costuri pentru transport de exemplu. În multe cazuri insa, modelul teoretic este utilizabil ca şi o primă aproximare a dezvoltării pieţei.

Economia generală dedică multă atenţie în cazul funcţionării deficitare a pieţei, în cazul în care resursele limitate nu sunt distribuite optimal. De exemplu dacă un monopolist cere permanent preţuri excesive, aceasta va duce la micşorarea cantităţii oferite. În astfel de cazuri economiştii încearcă să găsească reguli care ar trebui să ducă la evitarea sau cel puţin la atenuarea funcţionării deficitare a pieţei şi la pierderea bunăstării societăţii. Statul ar putea să se implice direct prin măsuri legale sau indirect prin regularizarea pieţei, de exemplu în forma preţurilor maximale sau a taxelor.

Revenind la modelul ipotetic, pentru agentii economici, pretul este o marime exogena pe care nu o pot influenta, cel mult pot sa-si regleze cantitatea produsa si costurile pentru a se incadra in pretul pietei. Modificarea preturilor orienteaza atat deciziile producatorilor, cat si pe cele ale consumatorilor, deoarece posibilitatile de absorbtie pe piata sunt practic constante, iar factorul care determina unitatea este doar cel al satisfactiei. In general, preţul reprezintă valoarea monetară a unei unitaţi dintr-un bun economic, factor de producţie etc. Pe o piaţă concurenţiala pretul reprezintă o variabila dependentă, un rezultat al raportului de forte dintre cerere si oferta. Ştim că atât cererea cât si oferta inregistrează creşteri ori scaderi. Modificarile intervenite in veniturile consumatorilor şi in costurile de producţie influenţează cererea şi , respectiv oferta. In ultimă instanţa , modificările intervenite în forţele pieţei derivă din comportamentul economic al consumatorilor şi al producătorilor. Cu cât există mai mulţi ofertanţi cu atât preţul este mai mare şi cu cât există mai puţini ofertanţi, cu atât preţul este mai mic. Astfel piaţa se regularizează şi se formează echilibrul.

P1

P2

Cantitatea oferita QE corespunde celei cerute. In punctul E, curba ofertei se intretaie cu cea a cererii. Acestui punct ii corespunde pretul PE, la care ofertantii si cumparatorii se gasesc, prin activiatile lor, in stare de echilibru, adica si-au realizat intentiile si dorintele pe piata. Acesta este pretul de echilibru, la care se egalizeaza, la un moment dat, cantitatea oferita cu cea ceruta dintr-un bun si asigura compatibilitatea dintre actiunile consumatorilor si ale intreprinzatorilor. La acest nivel al pretului piata se afla in echilibru pe termen scurt. De aceea, punctul E desemneaza un nivel al pretului instantaneu sau curent.

Daca pretul pietei tinde sa se ridice deasupra lui PE, excesul cantitatii oferite fata de cantitatea ceruta va reduce pretul la un nivel inferior (P1), iar daca noul pret, mai coborat, este inacceptabil pentru vanzator, atunci excesul de cerere in raport cu oferta va presa asupra lui in sensul crestetii (P2). Ofertantii, stimulati prin pret, vor mari cantitatea oferita si, din nou, pretul va scadea. Deci, daca dintr-un motiv sau altul pretul pietei se indeparteaza de nivelul de echilibru PE, fortele spontane ale pietei actioneaza aspura cererii si ofertei readucand pretul la pozitia de echilibru.

Relatia cerere-oferta trebuie privita in dublu sens, deoarece orice modificare a variabilei cerere impune o modificare a variabilei oferta, intrucat se incearca pastrarea pretului de echilibru pentru produsul de comercializat. In aceste conditii, modificarea uneia este uneori cauza, alteori efectul modificarii celeilalte legi economice. De obicei, cererea impune oferta. In conditiile pietelor normale, pretul determina un mecanism automat de echilibrare a cererii si ofertei. In cazul pietelor imperfecte: piata de monopol sau de oligopol stabilirea nivelului pretului este o variabila ce apartine fie producatorului, fie consumatorului unic.

STUDIU DE CAZ

Echilibrul pe piata producatorilor de pizza

Va fi o situatie de echilibru intre cerere si oferta cand, la preturile pietei, toti consumatorii pot achizitiona cantitatile pe care le doresc si ofertantii reusesc sa vanda toate produsele din stoc. Pretul si cantitatea produselor ce se vor vinde pe piata va fi determinat automat ca o consecinta a formei curbelor ofertei si cererii produsului. Daca pretul este foarte mare, producatorii vor oferi mult mai multe produse decat cererea consumatorilor si vor ramane astfel cu excedente, cantitati ce nu se pot vinde, astfel ca isi vor reduce productia si vor scade preturile. Din contra, daca pretul este prea mic, cantitatile cerute vor fi mai mari decat cele oferite si astfel apare o situatie de lipsa pe piata. Unii consumatori vor fi dispusi sa plateasca mai multi bani pentru acest bun. Pretul si cantitatea produsa vor creste. Sa vedem aceste fenomene in exemplul pietei producatorilor de pizza:

Situatia cererii si ofertei de pizza dintr-un complex universitar intr-o saptamana

Pret pizza (u.m) Cantitate comandata (ceruta)/ sapt. (buc) Cantitate oferita

25 100 800

20 210 700

15 300 625

10 500 500

5 650 300

A se observa ca la un pret de 10 u.m. cantitatea ceruta este egala cu cea oferita (500 buc), instaurandu-se echilibrul pe piata.

De ce punctul (500,10) este un echilibru? Pentru a intelege semnificatiile acestui punct, am analizat situatia in care pretul se afla la un nivel superior sau inferior celui de echilibru.