Formele Creditului Public și Efectele Practicării Lor

1. Creditul public

1.1 Caracteristici ale creditului public

Creditul public reprezintă împrumutul făcut de stat persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare de mijloace băneşti, prin instituţii specializate ( bănci, CEC-uri, case de asigurări) care colectează disponibilităţile băneşti de pe piaţă şi le încredinţează statului pe o perioadă determinată de timp.

Împrumutul de stat apare în legătură cu execuţia bugetului de stat care, pe perioade subanuale (zile sau luni) sau pe total an, poate suferi de insuficienţa veniturilor în raport cu cheltuielile prevăzute a se efectua.

De regulă, împrumutul public este utilizat pentru acoperirea necesităţilor de trezorerie, pentru necesităţile de echilibru bugetar, pentru finanţarea cheltuielilor militare, pentru finanţarea serviciilor publice, pentru menţinerea ordinii publice sau pentru rambursarea datoriei publice scadente şi pentru plata dobânzilor aferente.

Pentru fiecare împrumut contractat, statul emite înscrisuri (efecte publice, titluri, hârtii de valoare, obligaţiuni) în cupiuri de o anumită valoare. Valoarea menţionată pe fiecare cupiură a înscrisului împrumutului respectiv, reprezintă valoare nominală. Suma care poate fi obţinută pe înscrisul respectiv previn cotarea ei la bursă reprezintă valoarea reală. Preţul cu care se cumpără şi se vând 100 de u.m. valoare nominală reprezintă cursul obligaţiunii.

Caracteristici ale creditului public:

- are caracter voluntar şi contractual de drept public, exprimând acordul de voinţă al părţilor. Statul stabileşte condiţiile împrumutului, iar eventualii subscriitori pot accepta sau refuza aceste condiţii, dar nu pot solicita tratament preferenţial;

- statul nu oferă subscriitorilor o garanţie specială în afară de veniturile sale bugetare viitoare. Împrumutul reprezintă, de fapt, o modalitate de anticipare a resurselor viitoare;

- au caracter rambursabil, suma subscrisă rambursându-se la un termen fix sau amortizându-se treptat;

- sunt purtătoare de dobânzi sau de câştiguri sau oferă ambele tipuri de contrapartidă. Avantajele contrapartidei pot fi erodate în condiţiile unei inflaţii ridicate, dobânda încasându-se într-o monedă devalorizată;

- este mai convenabil, mai lejer şi mai comod decât impozitul, atât pentru stat care obţine mai repede sursele necesare, cât şi pentru subscriitor care nu pierde definitiv sumele destinate creditării, cum s-ar întâmpla în cazul impozitării, obţinând în plus şi unele avantaje.

1.2 Elemente tehnice ale creditului public

Lansarea unui împrumut de stat presupune stabilirea unor elemente tehnice care îl definesc

din punct de vedere juridic şi în funcţie de care eventualii subscriitori decid cu privire la oportunitatea unei alocări a resurselor financiare disponibile pentru creditarea statului. Aceste elemente sunt cuprinse în conţinutul legii pe baza căruia se emite împrumutul şi cuprind:

Denumirea împrumutului - este un element de identificare ce permite individualizarea titlurilor pe pieţele financiare primară şi secundară. Identificarea se face de regulă fie prin destinaţia împrumutului, fie prin anul emisiunii, fie prin rata dobânzii, fie prin forma pe care o îmbracă venitul conferit cumpărătorilor de titluri, fie prin denumirea autorităţii locale emitente sau printr-o combinare a unor astfel de elemente de identificare.

Valoarea nominală - reprezintă suma care este înscrisă pe titlul aparţinător unei emisiuni şi care se exprimă în unităţi monetare naţionale (în cazul unor emisiuni lansate pe piaţa internă) sau într-o unitate monetară străină (în cazul emisiunilor lansate pe piaţa internaţională de capital). Valoarea nominală este standardizată în cupiuri, adică un număr standard de unităţi monetare. De pildă, la împrumuturile pe termen scurt practicate de Ministerul Finanţelor al României, pe piaţa internă, în anii 1998-2003, s-a folosit la început o cupiură mică de 1 000 000 lei, apoi s-au mai introdus cupiuri de 5 000 000 lei şi de 10 000 000 lei, apoi cupiuri de 50 000 000 lei.

Valoarea nominală este valoarea de referinţă la care se calculează dobânda anuală ce îi revine posesorului unui titlu, după relaţia:

D = dn ∗VN

D = dobânda anuală aferentă unui titlu

dn = rata nominală a dobânzii

VN = valoarea nominală a titlului.

Rata dobânzii la creditul de stat trebuie sa fie, teoretic, apropiată de cea la creditul bancar. Acesta deoarece rata dobânzii se formează prin confruntarea cererii cu oferta de capitaluri, iar cererea statului face parte din cererea totală de disponibilităţi băneşti, alături de cererea agenţilor economici şi cea a populaţiei.

În realitate, situaţia este altfel, respectiva dobândă la împrumutul de stat diferă de cea practicată de către bănci şi, de regulă se întâmplă două situaţii:

- statul acordă de multe ori alte avantaje în afara dobânzilor. Aceste avantaje pot consta

în prime de rambursare, câştiguri, neimpozarea veniturilor din dobânzi. Aceste avantaje fac ca nivelul dobânzilor acordate de stat să fie mai scăzut decât cel practicat în sistemul bancar.