Extras din referat
I Dispoziții generale
- Contribuabili
Următoarele persoane datorează plata impozitului conform prezentului titlu și sunt numite în continuare contribuabili :
a) persoanele fizice rezidente;
b) persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România;
c) persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependente în România;
d) persoanele fizice nerezidente care obțin venituri
- Sfera de cuprindere a impozitului
Impozitul prevăzut în prezentul titlu, denumit în continuare impozit pe venit , se aplică următoarelor venituri:
a) În cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României; Norme metodologice
b) În cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute la lit. a), veniturilor obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, începând cu data de la care acestea devin rezidenți în România;
c) În cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, venitului net atribuibil sediului permanent;
d) În cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate dependentă în România, venitului salarial net din această activitate dependentă;
e) În cazul persoanelor fizice nerezidente, care obțin veniturile prevăzute la art. 58 lit. d), venitului determinat conform regulilor prevăzute în prezentul titlu, ce corespund categoriei respective de venit.
- Scutiri
Sunt scutiți de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:
- persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din:
a) activități independente, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere;
b) salarii și asimilate salariilor, prevăzute la art. 76 alin. (1) - (3);
c) pensii;
d) activități agricole, silvicultură și piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 105 , realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică; Norme metodologice
- Categorii de venituri supuse impozitului pe venit
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:
a) venituri din activități independente, definite conform art. 67 ;
b) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 ;
c) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83 ;
d) venituri din investiții, definite conform art. 91 ;
e) venituri din pensii, definite conform art. 99 ;
f) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103;
g) venituri din premii și din jocuri de noroc, definite conform art. 108 ;
h) venituri din transferul proprietăților imobiliare, definite conform art. 111 ;
i) venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117.
- Cotele de impozitare
Cota de impozit este de 16% și se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:
a) activități independente;
b) salarii și asimilate salariilor;
c) cedarea folosinței bunurilor;
d) investiții;
e) pensii;
f) activități agricole, silvicultură și piscicultură;
g) premii;
h) alte surse.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Impozit pe venit.docx