Impozite și Taxe Locale

1. Impozite şi taxe locale

1.1.Noţiunea de impozit şi taxe locale

În literatura de specialitate impozitele şi taxele locale sunt definite ca fiind venituri aparținând bugetelor locale și unităţilor administrativ-teritoriale, în care contribuabilii îşi au domiciliul, sediul, punctele de lucru sau în localităţile în care se află bunurile impozabile ori taxabile.

Resursele financiare formate din impozite şi taxe locale sunt utilizate în scopul efectuării cheltuielilor publice finanţate din bugetele locale.

Cu toate că bugetele locale au un număr mare de impozite şi taxe, totuşi cuantumul lor este cu mult sub cerinţele de resurse financiare ale acestor bugete de aceea, în vederea echilibrării, acestor bugete li se pun la dispoziţie din bugetul de stat transferuri de fonduri şi sume defalcate din impozitul pe salarii.

Repartizarea impozitelor şi taxelor între bugetul de stat şi bugetele locale nu este făcut o data pentru totdeauna. În funcţie de cerinţele şi condiţiile economico-sociale, această repartizare se poate modifica chiar de la un an la altul.

1.2. Elementele impozitului

Tehnica aşezării şi perceperii fiecărui impozit sau taxe presupune precizarea unui anumit număr de elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sau taxe):

→ subiectul impozabil;

→ suportatorul impozitului;

→ obiectul impozabil;

→ sursa impozitului;

→ unitatea de impunere;

→ cota de impunere;

→ termenul de plată;

→ asieta (modul de aşezare a impozitului).

Subiectul impozabil numit adesea plătitor sau contribuabil este persoana fizică sau juridică obligată la plata unui impozit către stat.

Suportatorul impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul din veniturile sale. Ca regulă absolută, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportatorul diferă de plătitor şi, acesta din urmă transmite presiunea fiscală, iar acest fenomen este cunoscut sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La impozitele directe, de regulă, plătitorul şi suportatorul sunt aceeaşi persoană.

Obiectul impozabil reprezintă materia supusă impozitării, care poate fi: veniturile, averea, suma vânzărilor etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificilă.

De regula, aceasta se face pe baza declaraţiei contribuabilului. În alte cazuri, ea se evaluează conform unor norme fixate de către autoritatea publică sau se face o expertiză fiscală.

Sursa impozitului este reprezentată de venit, dar şi de avere (sau din venitul procurat de avere).

Unitatea de impunere este în fapt unitatea de masură a materiei impozabile exprimată fie în unităţi valorice, fie în unităţi naturale. Spre exemplu, la venit unitatea de impunere este unitatea monetară (leul), la avere avem m2 pentru terenuri sau capacitatea cilindrica pentru automobile etc.

Cota de impunere reprezintă impozitul ce revine pe unitatea de măsura a materiei impozabile. În toate ţările se practică mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual faţă de valoarea materiei impozabile, fie în unitate monetară pe unitatea de măsură a materiei impozabile.

Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:

→ progresive;

→ progresive în tranşe (la salarii);

→ proporţionale (la profit)

Cota de impunere poate fi aparentă (cea prevăzuta de lege) sau reală (care poate fi mai mică sau mai mare decât cea aparentă, datorită unui sistem de scutiri sau penalizări).

Termenul de plata este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii lunar, la venituri din chirii trimestrial etc.).

Asieta (modul de aşezare al impozitului) reprezintă un grup de operaţiuni prin intermediul cărora se defineşte în fiecare caz în parte forma concretă a impozitului şi modul în care se aşează.

Aşezarea unui impozit presupune:

→ constatarea şi evaluarea materiei impozabile;

→ stabilirea cuantumului impozitului datorat de catre contribuabil;

→ perceperea/încasarea impozitului.