Impozitele pe Activele Financiare

1. Locul şi rolul impozitelor pe activele financiare în cadrul impozitelor directe

Dezvoltarea pieţelor financiare este considerată de economiştii occidentali ca fiind elementul de bază în cadrul strategiei creşterii economice.

Rolul instituţiilor financiare în cadrul dezvoltării economice a fost recunoscut încă din anul 1973 în studiile elaborate de Edward S. Shaw şi Romald J. McKinnon. Activele financiare din cadrul pieţelor oficiale în ţările unde acestea funcţionează, sunt constituite din:

- Bilete de bancă;

- Depozite bancare la vedere;

- Depozite la termen;

- Devize;

- Credite bancare;

- Sume rezultate din împrumuturi pe termen lung;

- Obligaţiuni;

- Acţiuni;

- Prime de asigurare.

Activele financiare constituie o bază de impunere de mare potenţial în acele ţări unde pieţele respective cunosc o dezvoltare, iar administrarea acestor impozite este permisă în mod real, datorită existenţei unui sistem de date coerent şi bine organizat. Deci, randamentul impozitării activelor financiare depinde de stadiul de dezvoltare a fiecărui stat şi de gradul de liberalizare financiară.

Într-o economie de piaţă acţionează tipuri specifice de impozite, impozite care manifestă tendinţa de a se aplica şi de a fi implementate în România. Pentru ca aceste instrumente fiscale să poată acţiona la randamentul dorit, trebuie luate concomitent o serie de măsuri de ajustare structurală a întregii economii naţionale. În acelaşi timp, trebuie îmbunătăţită credibilitatea instrumentelor de impunere, care reprezintă cheia succesului oricărei reforme fiscale. Cadrul unei politici fiscale stabile şi credibile încurajează pe termen lung atât agenţii economici interni, cât şi pe cei externi în luarea deciziilor de investire şi valorificare eficientă a capitalurilor de care dispun.

2. Forme de impozitare explicită a activelor financiare şi impactul acestora

Impunerea explicită include impozitele asupra împrumuturilor, adică

asupra venitului obţinut din dobândă. Ele sunt definite prin cote de impunere stabilite legal, periodic, supuse revizuirii, dar nu mai frecvent decât alte elemente din cadrul codului fiscal. Cotele stabilite legal pot sau nu să fie diferite de cele efective, în funcţie de rata inflaţiei.

Stimularea procesului de investire a capitalului bănesc economisit necesită asigurarea unui tratament egal al persoanelor care investesc direct faţă de cei care investesc indirect, prin intermediul unor organisme financiare specializate.

Societăţile de investiţii financiare realizează profituri pe seama veniturilor rezultate din administrarea portofoliului, creşterilor de valoare rezultate din vânzarea titlurilor financiare, dobânzilor primite pentru plasarea lichidităţilor.

Când profitul realizat de societăţile respective este distribuit integral acţionarilor la sfârşitul ficărui exerciţiu financiar, acesta nu va fi impozitat deoarece acţiunile sunt ataşabile societăţii emitente. În caz contrar, profitul poate face obiectul impunerii. Deci acţionarii la societăţile de investiţii precum şi deţinătorii de certificate de investiţii la fondurile mutuale trebuie să beneficieze pentru veniturile distribuite de acestea de activele fiscale şi creditele de impozit ataşate valorilor din portofoliul gestionat de acestea, ca şi cum ar fi primit veniturile în mod direct.

Venitul global al acţiunilor şi respectiv al certificatelor de investiţii trebuie să fie egal cu suma dividendelor şi a activului fiscal. Persoanele fizice care deţin acţiuni trebuie să declare şi să integreze această sumă globală în venitul declarat, iar fiscul va deduce activul fiscal din impozitul pe venit. În cazul persoanelor juridice deţinătoare de acţiuni la alte persoane juridice, sumele primite (dividende şi activul fiscal) trebuie integrate în profitul impozabil, iar fiscul acordă dreptul de deducere a activului fiscal din impozitul pe profitul realizat de societate.